"Îmi place toamna ca şi când aş fi pe moarte”

"Îmi place toamna ca şi când aş fi pe moarte”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* L-am mai pomenit la această rubrică pe scriitorul Jules Renard (1864-1910), care ocupă un loc important în istoria literaturii franceze. Deşi a murit relativ tânăr (46 de ani), s-a remarcat ca romancier, dramaturg, poet, critic literar, jurnalist. În româneşte a fost tradus puţin, dar prin scrieri esenţiale: Morcoveaţă, Pagini de istorie naturală şi Jurnal, acesta din urmă "o capodoperă de introspecţie, ironie şi umor". Iată câteva pasaje edificatoare: "Nu suntem buni, dar ne străduim să fim buni: rezultatul e acelaşi; Religia unui prost nu-l pune la adăpost de zeflemeaua noastră; Habotnice – se culcă cu Dumnezeu duminica şi-l înşală toată săptămâna; Ca să mănânci mult, trebuie să ai stomacul antrenat al bogaţilor; Staţi departe de mine ca să vă pot respecta; Îmi place toamna ca şi când aş fi pe moarte, condamnat de medici." Citiţi-l, e savuros. * În publicaţia austriacă "Zur Zeit" a apărut un interviu al lui Moshe Aryeh Friedman (n. 1972, New York), care locuieşte în prezent în Belgia şi se prezintă drept rabin, deşi nu are calificarea necesară. Acesta este un opozant acerb al sionismului, declarând că "Israelul este cel mai mare pericol chiar pentru noi, evreii" şi că "sioniştii au pus în Israel bazele unui stat terorist, de apartheid care îi urmăreşte pe palestinieni şi îi alungă, iar pe plan internaţional au pus la cale, din interese de afaceri sau de putere, industria holocaustului (…) Soarta care ne-a fost hărăzită nouă este diaspora, iar aceasta implică supunerea paşnică faţă de legile acelei ţări în care trăim". Vă daţi seama că după asemenea declaraţii n-ar putea trăi în Israel. De unde se vede că nici evreii nu merg toţi în aceeaşi direcţie. * George Orwell (1903-1950), pe adevăratul nume Eric Arthur Blair, a avut o experienţă de viaţă tare zbuciumată: poliţist în Birmania, profesor, librar, voluntar în războiul din Spania, redactor la radio. A ajuns celebru prin romanul alegoric "Ferma animalelor", apărut în 1945 în Anglia. Revista "Time" a ales cartea ca fiind pe lista celor mai bune din secolul 20. Autorul spune la un moment dat: "Dacă doreşti o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă călcând peste o faţă omenească pentru totdeauna". Imaginea este cât se poate de sugestivă şi de actuală. *Într-un clasament cam ciudat, România a fost plasată pe locul 17 în lume în privinţa produselor contrafăcute. Bine că mai există câte un domeniu în care nu suntem în top 10! Oricum, la multe produse de larg consum calitatea este mult sub cea de pe vremea lui Ceauşescu în anii lui buni (1965 – 1980) * "Un văcar cu faţa sănătoasă / Îmi va da să beau dintr-un pocal / Laptele cu dunga lui spumoasă / Muls de la o vacă Siementhal". Versuri din manualul meu de română din clasa a IV-a. Şi, încă o strofă: "Băciţa pregăteşte caşul / Ciobanii stau pe lângă vatră / lar cel mai tânăr, ciobănaşul / Alături, şade pe o piatră". Era perioada colectivizării agriculturii, nu începuse literatura industrializării! * Zilele trecute am auzit o breaking-news care m-a "liniştit": armata română va fi înzestrată cu nişte tancuri uriaşe "de ultimă generaţie", cumpărate, fireşte, de la americani. Părerea mea este că singurul "câştig" pentru noi va fi că, dacă vor fi puse în mişcare, vor face praf şi pulbere bruma de şosele pe care le avem şi care crapă când trece pe ele un cioban beat călare pe un măgar treaz. De cost nu mai vorbesc, că ţi se face gura pungă şi părul măciucă.

Autor - N. I. DOBRA
06 decembrie 2023 la 18:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.