Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor! De unde vine legenda nuieluşei adusă de Moş Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor! De unde vine legenda nuieluşei adusă de Moş Nicolae

În fiecare an, ca o vestire a marii sărbători a Naşterii Domnului şi a Crăciunului cu darurile sale, sărbătorim, pe 6 decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, sau cum e ştiut de către copii, Moş Nicolae. Cel care se spune că aduce dulciuri sau jordiţe, în funcţie de cum au fost, cuminţi sau nu (deşi până la urmă se dovedeşte că au fost toţi cuminţi, că aşa sunt copiii).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sfântul Ierarh Nicolae cel care a dat bogăţia pe slujire

Cel care va fi cunoscut mai târziu de creştinii ortoodocşi ca Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Liciei, de cei catolici ca Sfântul Nicolae de Bari, cel supranumit "Minunatul" pentru multele minuni pe care le-a făcut (interesant cum în trecut aceste minuni erau socotite ca fiind ceva aparte dar totuşi firesc în mersul lucrurilor, neexistând ura aceea sectant-ştiinţistă care neagă tot ce nu poate demonstra prin formule şi scheme).

Nicolae s-a născut în localitatea Patara, din Licia, în Asia Mică într-o familie de creştini bogaţi, fiind singurul copil. Se spune că încă din copilărie şi tinereţe era atras de viaţa duhovinicească, postind încă din fragedă copilărie şi cunoscând de timpuriu Scripturile. Tânărul Nicolae cere, să fie dat în grija unui unchi, tot Nicolae pe nume, episcop, devenind astfel preot. Tradiţia spune că episcopul Nicolae i-a dat în grijă lui Nicolae întreaga adminsitrare a bisericii, la un moment dat, când a făcut un pelerinaj în palestina, la Locurile Sfinte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel care va deveni Sfântul Nicolae devine, după moartea părinţilor, unic moştenitor al unei averi consistente, dar pe care o împarte săracilor. Apoi părăseşte "lumea" cu ale ei, alegând calea mai înălţătoare a mănăstirii. Însă Bunul Dumnezeu are alte planuri cu el şi îi arată alt drum de urmat. "…Nu este aceasta holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă și pe care o aștept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu", a auzit Nicolae, pe când se afla în rugăciune.

Sfântul Nicolae ajunge în Licia, la cetatea Mira, unde trăieşte necunoscut de nimeni, ca un simplu locuitor. În vremea aceasta, Ioan, arhiepiscopul Mirei, trece la cele veşnice iar Sinodul se adună pentru a se alege noul arhiepiscop. Prin voia lui Dumnezeu lor li se arată că cel mai potrivit om pentru a fi noul arhiepiscop al Liciei este un anume Nicolae, locuitor al cetăţii.

Sf. Nicolae devenie astfel ierarh, nou arhiepiscop al Mirei Liciei, chiar dacă el nu şi-a dorit această mărire. Sfântul Nicolae a păstorit însă bine cetatea şi Biserica ei, el fiind mereu alături de credincioşi săi, mai ales că vremurile erau tulburi pentru creştini, din cazua "civilizaţiei romane" şi a împăraţilor Romei, care din teamă că îşi vor pierde autoritatea şi mai ales de frica faţă de "zeii" lor, deja începuseră teroarea împotriva creştinilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre multele minuni făcute de Sfântul Nicolae, cea mai cunoscută este aceasta: când a aflat că trei fete erau pe cale să se prostitueze din cauza sărăciei lor, el a aruncat, trei nopţi la rând, câte un sac de monede de aur pe fereastra casei acestora, pentru ca tatăl lor să le poată oferi o zestre pentru fiecare dintre ele, scăpând,a stfeld eo ocutpaţie degradantă. De aici şi vine tradiţia că "Moş Nicolae" aduce daruri.

Sfântul Ierarh Nicolae a participant la Primul Conciliu de la Nicea în anul 325, convocat de împăratul Sf. Constantin. Aici s-au pus bazele dogmei creştine şi au fost combătute ereziile arianismului. De aici vine şi legenda "nuieluşei" pentru copiii răi. Arie, la acel sinod, susţinea vehement că Iisus Hristos era doar un om, cu puteri supranaturale, nu Fiu al lui Dumnezeu. Revoltat de insistenţa cu care Arie îşi promova teoriile, Nicolae nu a mai răbdat şi l-a pălmuit. De aici vine şi legenda nuieluşei primite de copiii răi.

Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340. Din 1087, moaştele sale sunt păstrate la Bari, în Basilica di San Nicola. Este protectorul celor săraci, al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, el fiind iubit şi venerat în întreaga lume.

De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, peste 800.000 de români, din care peste 500.000 bărbaţi şi aproape peste 3000.000 femei, îşi sărbătoresc ziua onomastică.

În Sibiu, trei biserici au hramul Sfântului Ierarh Nicolae: biserica din Lazaret (Biserica Veche), biserica de pe bd. Mihai Viteazu (împreună cu Hramul Înălţării Domnului) şi biserica din Turnişor.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
05 decembrie 2023 la 13:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.