Anonimatul bogăției sau care bogăție îți aduce un nume

Unii ar crede că nu există nici o legătură între Evanghelia Duminicii care a trecut- a Învierii fiicei lui Iar- și a Duminicii acesteia, intitulată a Bogatului nemilostiv și sărmanului Lazăr (Luca 16.19-31). Integrarea lor în tonalitatea liturgică a timpului pregătitor al Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos, modul în care se leagă una de alta ne este propus de ceea ce Părintele Ilie Moldovan spunea a fi „integrarea liturgică”. Referindu-se la modul în care, revin, pericopele evanghelice se leagă în firul pedagogic al cultului ortodox. O scriu și pentru aceia care nu înțeleg că regula catehetică a Evangheliarului este creșterea unor virtuți nu simpla memorare a unor texte.

            Pare, așadar, că nu e nici o legătură în descrierea tabloului din Capernaum cu iconologia pildei acesteia care ne vine în întâmpinare. Totuși dacă gândim la femeia cu scurgerea de sânge care pierduse averea sa cu doctorii și nu se vindecase și prin scurgerea de sânge se afla, pur și simplu, dincolo de porțile civilizației vremii sale n-ai cum să nu vezi icoana sărmanului Lazăr. Așa cum Iair ne arată care ar fi fost soluția vieții bogatului din pilda Duminicii acesteia: pocăința. Ieșirea în întâmpinarea lui Hristos chiar dacă ceilalți, slugoii de curte, râd, rânjesc la adresa încrederii tale- bogat în putere religioasă și fragil prin boala copilei- în Învățătorul ce străbate istoria.

            Pilda oferită de Mântuitorul vine după parabola despre Iconomul necredincios  (Luca 16. 1- 18) care fusese adresată poporului dar și fariseilor, atotștiutorii, „recitatorii” (poate că sunt un pic răutăcios) Legii care pierduseră din vedere tocmai vederea lui Dumnezeu. Car ele vorbea. Este ceva din pilda iconomului necredincios care reverberează în pilda cea nouă, aceea cu un bogat pierdut în anonimat și un sărac al cărui numea, Lazăr, trece peste veacuri pentru a ne dovedi că sărăcia nu este niciodată anonimă înaintea lui Iisus Hristos. Pentru că un verset al pildei precedente spune, referindu-se la fii veacului acestuia care fac pe înțelepții: „Eu vă zic vouă: Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca, atunci când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice” (Luca 16.11) și „deci dacă n-ați fost necredincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată?” (Luca 16. 12). Finalul fiind lecție până în vremea de acum: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți și lui Dumnezeu și lui Mamona” (Luca 16.13). Din acest prag de logică Domnul rostește pilda bogatului care trăiește în porfiră și vizon și a săracului Lazăr, amărâtul ce îndulcea cu rănile sale prietenia câinilor. Luca, antiroman declarat, aduceți-vă aminte că diavolii se cheamă Legiune, asemeni unei unități militare romane, alege să-l îmbrace pe bogatul cel neatent la sărăcia aproapelui în profiră și vizon, hainele ocupantului și a slugoiului său- dinastia irodiană. Este atent numai la sine și abia moartea pare să-l aducă în adevărata simțire, la măsura neputinței de a mai negocia câte ceva, de a mai ciupi de la celălalt spre a avea câștig. Dar celălalt este Avraam, tatăl poporului israelit, Părintele a tot ce însemna valoare în neamul lui Israel.

            Opoziția între aroganța din timpul vieții și păruta liniște din dialogul post-mortem nu e întâmplătoare. Hristos Domnul arată că a fost bogat peste o bogăție nedreaptă- bănuim după aroganță că nu făcea alta decât să exploateze mulții lazări din jurul curții sale- și nu făcuse decât să își trăiască limitele aroganței și neputinței de a căuta Împărăția lui Dumnezeu. Nu avea ce căuta în bogăția cerurilor. Nici el și nici frații pentru care cere mediere. Bogatul total neatent la Lazăr în viața cotidiană, cere învierea lui Lazăr pentru ca să fie trezită familia sa. E limpede aici că Luca se așează în parabolă și așează în parabolă numele lui Lazăr, cel din Betania cea de lângă Ierusalim, Domnul insistând că nici învierea și trimiterea celui înviat nu ar schimba nimic din finalitatea vieții lor câtă vreme sunt neatenți la Moise și profeți. E o lecție și pentru mulți dintre noi cărora învierea lui Lazăr din Betania, a patra zi după moarte, nu ne mai spune nimic și am trecut-o la fapt divers și atât neînțelegând în ce mod ea aduce o lumină de înțelegere și încredințare a Învierii Domnului Însuși.

Ce vrea să ne spună Hristos despre înviere și judecată prin parabola aceasta? Că nu există înviere pentru aceia care nu cred în nașterea de sus, care nu cred în schimbarea vieții în timpul vieții acesteia trecătoare pentru aceea viitoare. Care se dau ceea ce nu sunt în viața aceasta- hainele bogatului dădeau de înțeles poporului de lazări că e fie de neam regal fie senatorial, cel puțin- pentru a se rata total și în viața viitoare. Înțepeniți în corupția valorilor sunt convinși că li se cuvine totul. Chiar și eternitatea.

Care bogat va păstra, așadar, un nume un neintrând în anonimatul minciunii? Mântuitorul o spune atent. Cel care nu slujește la doi stăpâni: lui Mamona și lui Dumnezeu. Unii cred că cinstea nu îmbogățește. Dar munca da, munca normală, fără a încerca să furi și să te îmbogățești pentru a cheltui pe nimicuri. Munca aceea care te apropie de normalitatea rugăciunii, care nu dă rod fără rugăciune. Ce spune Hristos e simplu. Nu bogăția te bagă în iad și nici sărăcia nu garantează raiul. Ci mila Sa raportată la smerenia în care îți trăiești starea cotidiană. Fără să te dai ceea ce nu ești, fără să te plângi de ceea ce ești. Mila Lui completează efortul nostru, Harul Său umplând de sens ceresc faptele noastre. Lazăr știe. Nu cârtește și nu „se dă rănit” cum ar spune copiii. Nu va fi citit el toată Legea dar știa despre Iov, se făcea una cu el, învățase suferința cu el. Iar câștigul său era mai bogat decât al lui Iov fiind cuantificat de Hristos întru Împărăția Cerurilor. Care totdeauna ține partea celor care nu intră în anonimatul nimicului.

Privită în veacul de acum pilda e cumplit de actuală. Într-o lume în care toți făcătorii de bani se înveșmântează în ținute ce nu li se cuvin și în care chefurile țin loc de cultură începi să cauți lazării uitați care se așează pe gunoi ca în coridoarele de marmură strălucitoare a unui palat. Asemeni bogatului din pildă, adulat doar pentru ceea ce pare că are, bogătașii ce-și cred nemuririi și aruncă banii pe gunoaiele fără morală ale clipei- de la mode la comodul stil de viață al nevederii celor în nevoi- vor avea surpriza ca după moarte să se întâlnească deloc detașați cu propria lor sărăcie. Căci știți și voi bogați săraci, care nu au nimic afară de bani și acțiuni și pile grozave în a face bani…Până într-o zi. Când sufletul nostru se întâlnește cu adevărata nemurire. Și trecem din anonimatul bogăției în judecata Celui al Cărui Nume este adevărata bogăție: Iisus Hristos!