Citite, auzite: "Sunt un om de zăpadă pe punctul de a se topi”

* Citesc, pe sărite, pagini din jurnalul lui Eugen lonescu intitulat "Prezent trecut, trecut prezent", prima ediţie publicată în 1968. Scriitorul român stabilit în Franţa cugetă asupra evenimentelor, îşi pune întrebări, se frământă: ”Nu ştiu foarte bine dacă visez sau dacă-mi amintesc, dacă mi-am trăit viaţa sau am visat-o. Rea­litatea este infinit de fragilă, efemeră, tot ce am tră­it cu duritate se face trist şi dulce. Vreau să reţin tot ce nimic nu poate reţine. Fantomele. Sunt un om de zăpadă pe punctul de a se topi. Alunec, nu mă pot opri, mă separ de mine însumi. Sunt din ce în ce mai departe, o siluetă şi apoi un punct negru"/…/"Ce-i ciudat, că, uneori, şi eu, privindu-mă retrospectiv, am acelaşi senti­ment. * Aud că, în România, numărul iepurilor de câmp a scăzut, ajungând la 1 084 134. Noi suntem de poveste: nu ştim câţi români lucrează în străinătate, nu ştim câţi romani mai sunt în ţară, în schimb avem evidenţa iepuri­lor, urşilor, mistreţilor, şacalilor care dau iarna prin gospodăriile oamenilor… Mă tem că prea curând nu ne facem bine. * Încercând să ne alunge frica de moarte, Epicur a venit cu argumentul conform căruia nu există motive să ne temem deoarece nu ne poate face niciun rău: atâta timp cât noi existăm, ea nu există, iar când ea este, noi nu mai suntem. Ce rost are să ne frământăm, din moment ce moartea este ceva cu care nu ne întâlnim? Logic, are dreptate, iar pe noi ar trebui să ne pre­ocupe neputinţele bătrâneţii, suferinţele, de care nu sunt scutiţi decât cei care mor tineri. * Poetul latin Horaţiu a zis un adevăr verificat: "Nec vivere carmina possunt/Quae scribuntur aquae potoribus”, pe româneş­te: "Nu pot scrie versuri durabile băutorii de apă". Li se potriveşte şi meseriaşilor: cei mai pricepuţi fiind "meşteri"şi într-ale băutului. * În anul 1914 se mai păstra în Anglia obiceiul medieval al cântăririi pri­marilor la intrarea şi la ieşirea din funcţie. Aceas­tă cutumă ar fi binevenită şi la primarii şi parla­mentarii noştri (deşi, după cât umblă şi urlă, cred că doamna Şoşoacă n-are timp să se îngraşe!) * Alexandru Paleologu, în cartea "Breviar pentru păstrarea clipelor" notează: "Se mai spunea, în mod exagerat/sic!/că regele Ferdinand nu ar fi fost tată tuturor copiilor reginei Maria. Sigur ca fiu al lui era considerat Carol II. Despre Nicolae se credea că ar fi fost fiul mare­lui duce Boris, iar despre Ileana, care a fost foarte frumoasă (se spunea/…/că era fiica prinţului Barbu Ştirbei/…/) "Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă. Regina Maria a fost o femeie frumoasă şi este posibil să fi avut nişte aventuri pasagere, mai ales că Ferdinand era acaparat de alte preocupări mai…ştiinţifi­ce decât de budoar. Şi-apoi, vorba unui încornorat muca­lit: "Dacă tot mă înşală, s-o facă nu cu un ghipsar, ci cu un ortoped renumit". * În Codul lui Hammurapi es­te prezentă (şi) legea talionului, în virtutea căreia victima sau rudele acesteia nu puteau pricinui delincventului un rău sau o pagubă mai mare decât fapta acestuia: ochi pentru ochi (art. 196), os pentru os (art.197), dinte pen­tru dinte (art.200)". Mi se pare o judecată echitabilă. * Un om care a suferit multe şi de toate în existenţa lui de 70 de ani, I. D. Sârbu, scrie în "Jurnalul unui jur­nalist fără jurnal" : "Omul, ca făptură, s-a dovedit a fi o fiară: este şi prost, şi surd, şi orb – total nedemn pentru o lume atât de frumoasă, pe care a primit-o în dar şi pe care o murdăreşte şi o ucide în numele progresului şi al ştiinţei". Bine că a murit în 1989.