Poate am fost puțin malițios, dar cred că am dreptate

Poate că unii își mai amintesc de acele producții scurte, un fel de rude mai îndepărtate ale filmului documentar, prezentate în cinematografele românești, înainte de proiecția filmelor artistice. Țin minte că prin anii ‘80 priveam captivat la câte un astfel de scurt-metraj înainte de vizionarea westernului, comediei sau filmului de acțiune către care mă împingeau afișele de prezentare, viu colorate. Anii au trecut și au apărut canalele TV care difuzau documentare. Întotdeauna mi-au plăcut filmele care mă purtau prin lume, prin timp, dar nu mă desprindeau de realitate. 

Acum ceva vreme un prieten care e mare amator de filme SF m-a întrebat de ce îmi plac atât de mult documentarele, auzindu-mă povestind entuziasmat foarte despre niște producții pe care le văzusem la Astra Film Festival. A încercat fără succes să mă convingă că SF-urile lui sunt mult mai captivante decât documentarele mele. I-am spus că pe mine ceea ce aflu, învăț dintr-un astfel de film s-ar putea să mă ajute, la un moment dat în viață și, cu oarecare malițiozitate pe care mi-o asum, i-am zis că sigur SF-urile lui nu îi vor fi de mare folos. Recunosc, poate am fost un pic răutăcios și excesiv de tranșant. Nu s-a supărat pe mine. Știe că uneori sunt mai spurcat la gură. Oricum, dintr-un soi de vinovăție, m-am mai întrebat o dată de ce sunt atât de avid de filme documentare și de ce mă uit, în fiecare an, pe lista cu producții de la AFF, ca un pofticios scăpat într-o cofetărie, unde nu știi ce prăjituri să alegi. Firește, nu pot spune că mă interesează absolut orice film, dar am găsit, de fiecare dată suficiente producții care să-mi zgândăre interesul. 

Chiar așa: de ce îmi place filmul documentar? Pentru că mă poartă în locuri în care știu că nu voi putea ajunge niciodată din motive financiare, din teamă sau din comoditate, pentru că mă ajută să descopăr comunități aparent impenetrabile, pentru că îmi dezvăluie lucruri nebănuite și, nu în ultimul rând, pentru că mă face să îmi pun întrebări. Când omul își pune întrebări, e un semn că spiritul lui palpită, că nu e atins de boala ignoranței și a blazării. Nu e musai să-ți placă perspectiva unui film documentar, nu trebuie să fii neapărat de acord cu abordarea lui; important e ca el să te arunce în ringul în care te confrunți cu întrebările, cu introspecțiile și căutările. L-ai vizionat, iar de acolo ești liber să faci conexiuni, să compari informații, să le cântărești, să temperezi emoțiile ori să le dai frâu liber. Cu cât știi mai multe, cu atât vei înțelege mai bine ceea ce se întâmplă în jurul tău, în lume, cu atât vei putea fi mai greu manipulat de unele televiziuni, rețele de socializare, de tembeli și țațe care cred că au luat în custodie toate adevărurile. 

Sibiul găzduiește pentru o săptămână cea de-a 30 ediție a AFF, prilej pentru a afla și a învăța multe, pentru a ne răspunde la întrebări, pentru a detona prejudecăți, pentru a intra în dialog cu oameni care au făcut documentare. O săptămână la finalul căreia putem fi un pic mai bogați, mai înțelepți, mai înțelegători și mai toleranți.