Ochiul şi urechea: "Trăim foarte bine singuri cea mai mare parte a timpului"

* Recitesc câteva pagini din jurnalul lui Cesare Pavese "Meseria de a trăi", scris în perioada 1935-1950. E sumbru pe alocuri şi se potriveşte cu vremea de afară şi cu starea mea sufletească: "Cea mai mare neno­rocire este singurătatea, de aceea religia constă în găsirea unei tovărăşii care să nu te dezamăgească, Dumnezeu. Rugăciunea este uşurarea sufletului ca în faţa unui prieten. Marea problemă a vieţii este deci aceas­ta: cum să spargi zidurile singurătăţii, cum să comunici cu alţii. Aşa se explică persistenţa căsătoriei, a pa­ternităţii, a prieteniilor/…/Poate e doar o iluzie: trăim foarte bine singuri cea mai mare parte a timpu­lui/. ../Căsătoria e luată în serios mai mult de celi­batari decât de oamenii însuraţi" (15, 16 mai, 12 iunie 1939). Pavese a fost un pesimist incurabil. De aceea s-a şi sinucis la 42 de ani. * Cu totul altfel vede viaţa lacob Negruzzi, care ţine şi el un jurnal (1861-1864) în perioada când era student la Berlin: "La cârciumă se adună, în această iarnă, mai mulţi decât anul trecut. Zilele de chef (miercuri şi sâmbătă) se respectă cu stricteţe şi ele sunt, de regulă, foarte vesele. Nu mai beau aproape deloc bere şi îmi convine de minune.” (25 noiembrie 1862) Epoci diferite, vârste diferite, oameni diferiţi…Cu regret constat că trăim într-o vreme a impostorilor de toate categoriile şi, cum se întâm­plă de obicei, aceştia se susţin şi se promovează între ei, ca nu cumva să-şi piardă posturile şi, eventu­al, privilegiile. Acest lucru se vede mai pregnant acum cănd s-a pus problema micşorării numărului de angajaţi în multele instituţii ale statului. Se caută tot felul de subterfugii pentru a scăpa cei cu pile, cei cu nea­muri, cei cu funcţii în partidele de guvernământ, soţii, fraţi, cumnaţi, verişoare, cuscri, amante, fini, naşi de bo­tez sau de cununie…Parcă văd că, până la urmă, tot im­postorii vor triumfa, dându-le cu tifla celor calificaţi, nevoiţi să-şi caute serviciu sau să iasă la pensie. Trăim într-o societate bolnavă cronic şi, cu regret, nu văd omul, oamenii sau partidul care să ne scoată din impas. * Pentru înseninarea atmosferei, un catren de Omar Khayyam: "Aud că dacă bei cumva e vai/Că dragostea te-ar face-n iad să stai/De-ar merge-n iad beţivii şi amanţii/Pustiu perfect ar fi atunci în rai”. Pustiu şi mare plictiseală. * Socrate, marele filozof, mentorul tuturor filozofilor care i-au urmat, nu a lăsat nicio scriere despre viaţa sa, aşa că tot ce se ştie este din povestirile discipolilor: Platon, Xenofon, Aristofan. Condamnat la moarte, a rămas senin, vorbindu-le învăţă­ceilor despre teoriile sale. Prietenului Criton i-a spus: "Reaua folosire a cuvintelor nu e numai o greşea­lă de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor." Cine mai ţine seamă astăzi de sfaturile înţelepţilor? * Emil Sigerus, cel care a întocmit Cronica oraşului Sibiu de la origini până în 1930, scrie că în 2 aprilie 1712, împăratul Carol al II-lea a acordat oraşului privilegiul de a construi o fabrică de bere. Aceasta a fost dată în funcţiune în 3 ianuarie 1717. Era una din­tre primele din ţară şi, de-a lungul timpului, fie că i-a zis "Drei Eichen", fie că i-a zis "Trei stejari" a devenit renumită. După 90, managerii au avut "grijă" ca încet, să nu bată la ochi, s-o pună pe butuci. Şi, au reu­şit. Acum bem toate poşircile, făcute din te miri ce, dar frumos etichetate şi cu preţuri piperate. Degeaba mai strigi: "Hoţii!" că nu te bagă nimeni în seamă. (De jaful de la Bere Sadu nu mai vorbesc că dau în icter).