După primul duş rece, toamna redevine generoasă: 25 de grade Celsius în week-end!

Nu săriţi iar cu deontologia de experţi în orice, că "adică cum va fi mai rece şi mai cald, ce exprimare e asta?", că exact aşa este în aceste zile, ca vreme, ca meteo. Adică a început cu rece, iar acum va fi mai cald. Aşa ca shaorma, cu de toate. Avem nori şi ploaie, vânt şi soare, variabil şi mai mult noros sau mai mult senin, slab şi moderat cu intensificări, ploi slabe sau deloc. Adică este indicat să aveţi umbrela în geantă sau rucsac, pe lângă şapcă şi căciulă, că nu ştii ce, când vine şi cât ţine. Acum, dacă vremea e încă acceptabilă, vremurile sunt ca de obicei, penibile şi de tot râsul. Dar să vedem, totuşi cum stăm cu vremea aceea meteorologică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, vremea se va încălzi uşor devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime între 6 şi 9 grade. Izolat, dimineaţa, se va semnala ceaţă în zonele joase.

Joi, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 23 grade, iar cele minime între 8 şi 11 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În weekend, vremea va continua să se încălzească şi va fi în general frumoasă. La sfârşitul săptămânii, ne vom putea bucura, din nou, poate pentru ultima dată în acest an, de temperaturi care pot ajunge la 25 de grade Celsius.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Cristina Blaga, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
09 octombrie 2023 la 21:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 20 minute
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 ore
Primăria Sibiu va plăti 125 de euro/an pentru fiecare elev de la Liceul de Artă
Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței din 26 iunie, un proiect...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Video/ Dialog între artișiti cu final neașteptat la prima conferință FITS. Alexandru Tomescu: „Simfonia lui Beethoven nu va putea fi compilată într-un video de TikTok”
Prima conferință de presă din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Zece străzi din Porumbacu de Jos rămân fără curent timp de cinci ore. Când și din ce cauză
Autoritățile locale din comuna Porumbacu de Jos le aduc la cunoștință locuitorilor că marți, 24 iunie se va...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 ore
Sibienii plătesc mai mult pentru benzină și motorină
După o ieftinire a carburanților, al căror preț a coborât pentru scurtă vreme sub pragul psihologic de 7...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Nu a fost atent când a ieșit din curte și a lovit o femeie care mergea cu bicicleta pe trotuar
Neatenția unui agnițean a băgat în spital o femeie care se deplasa pe bicicletă, pe o stradă din...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Premieră la FITS: medicina și arta, într-o expoziție a Spitalului de Psihiatrie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează o premieră în istoria sa: o expoziție multimedia realizată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
La Școala Gimnazială Avrig, elevii cu mediile cele mai mari au primit și câte o bicicletă
Vinerea trecută, și la Școala Gimnazială Avrig s-a auzit clopoțelul, pentru ultima oară în acest an școlar, de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Foto/ Video: Spectacol cu drone pe cerul Sibiului. Mii de participanți în prima seară de FITS
Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Polițiștii sibieni, alături de comunitate pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru. Recomandările IPJ Sibiu pentru perioada 20-29 iunie
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit
În plin sezon de vară, pepenii au început să apară pe tarabele din Piața Cibin, însă nu cei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Experiența șoferilor cu ochelarii simulatori de alcool: „Mă gândesc și la cei din jurul meu”
O nouă acțiune desfășurată de polițiștii sibieni a avut loc vineri, 20 iunie, pe DN1, kilometrul 283, în...
Actualitate
3 min de citit