"Omul politic român este imbecil, barbar şi anticultural"

"Omul politic român este imbecil, barbar şi anticultural"

n Caracterizarea îi aparţine lui Liviu Rebreanu, care comple­tează: "Arta şi cultura  româ­nească n-au să aştepte decât duşmănie de la oamenii politici de azi". Este riscantă o generalizare, fiindcă au fost şi sunt politicieni culţi şi oneşti, doar că sunt neutralizaţi de cei mulţi, încălţaţi cu şosete rupte în pantofi de lac şi negru sub unghii. n Mă întreba un vecin-crezând că sunt mai informat politic-dacă ştiu pe unde sunt cei trei "eroi"-Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ohanesian-răpiţi în Irak şi "sal­vaţi" de Băsescu în 2005. I-am răspuns cinstit că eu am luat toată acea "telenovelă" ca pe o cacealma prost regizată şi penibil interpretată. n Michael Shermer este autorul unei cărţi încântătoare, intitulate "De ce cred oamenii în bazaconii". Autorul se explică: "Nenorocirea ipocriziei nu este că ceilalţi o văd, ci că n-o vede cel care o practică. În predica de pe munte, Iisus a subliniat atât problema cât şi soluţia ei; Făţărnicie, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău". Tot el: " Sunt sceptic nu pentru că nu vreau să cred, ci pentru că vreau să ştiu" şi: "Moralitatea absolută duce logic la intoleranţă absolută". Sunt atâtea cărţi valoroase pe care le descoperim târziu sau deloc.  n Am tot respectul pentru politi­cienii englezi, care, când au vă­zut că Uniunea Europeană nu-i decât o adunătură de birocraţi impotenţi, au zis "pas" şi s-au retras. Gaşca asta de la Bru­xelles, am impresia că trăieşte în altă lume, fără legătură cu nevoile oamenilor din ţările membre. Iar numeroasele summit-uri nu-s decât prilej de petreceri pe banii celor care le găzduiesc, rezul­tatele "discuţiilor" fiind egale cu zero. n Povesteşte Adrian Marino în monografia pe care i-a scris-o lui Alexandru Macedonski: "Pe patul de suferinţă, a cerut să i se aducă un buchet de roze. Era noiembrie 1920, anotimpul trandafirilor trecuse demult. I-au luat un flacon cu parfum de la drogherie, cu care au stropit o batistă. Poetul o mirosi avid, cu o voluptate agonică, apoi mâna îi căzu inertă. Suprema sforţare îl învinsese". Avea 66 de ani. n În "Tratat de descompunere/1949, Paris", Emil Cioran se dezlănţuie: "Viaţa se creează în delir şi se desface în plictis. Cel care suferă de un rău anume nu are dreptul să se plângă – el are o ocupaţie. Marii suferinzi nu se plictisesc niciodată, boala îi umple, tot astfel cum remuşcarea îi hrăneşte pe marii vinovaţi". E de discutat pe acest subiect. n Tuturor celor care contestă democraţia din Rusia, Putin le-a răspuns simplu şi pe înţelesul tuturor: '‘Demo­craţia rusă e mult superioară celei americane: în Rusia se ştie rezultatul alegerilor cu o săptămână înainte de a avea loc, în vreme ce, în America, nu se ştie nici după o săptămână după ce au avut loc." La noi, e riscant să faci pronosticuri în privinţa alegerilor, înainte sau…după! n Poate nu aţi ştiut că "originalitatea este un plagiat nedescoperit". A zis-o un anume W. R. Ince  pe care nu am avut prilejul să-l cunosc, dar s-ar putea să aibă dreptate. n Un puşcăriaş, con­damnat pe viaţă, a lăsat gravide patru gardiene prin închisorile prin care a trecut în Statele Unite, iar alte nouă, cică, s-au progra­mat. Nici Cristi Borcea "al nostru" n-a stat degeaba câtă vreme a ispăşit nişte pedepse. Aşa-i viaţa, unii, ca să scape mai repede, scriu cărţi, alţii…cresc natalitatea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
08 octombrie 2023 la 19:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
VIDEO | Nicu Ștefănuță, în pași de dans unguresc: „Vreau să fiu transilvănean 100% și să știu toate limbile care se vorbesc în Transilvania”
Vicepreședintele Nicu Ștefănuță a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care dansează pe muzică populară maghiară...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Reper în timpul vieții: Ștefan Câlția. În pregătire la Sibiu, cea mai amplă expoziție a discipolului lui Corneliu Baba
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, palmares extraordinar: 41 de medalii și premii într-o singură săptămână
Palmares extraordinar pentru Casa de Cultură a Studenților Sibiu. Instituția a obținut 41 de medalii și premii în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Pulsul orașului bate în Piața Mare. Maratonul Internațional Sibiu, despre oameni și comunitate
Piața Mare a fost, sâmbătă dimineața, locul în care s-au întâlnit sportul, implicarea civică și spiritul comunitar. Peste...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Pompierii sibieni au alergat în echipament complet de intervenție la Maratonul Internațional Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au fost prezenți și în acest an...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Jandarmii sibieni au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru două cauze comunitare
Jandarmii sibieni s-au numărat printre participanții la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, alegând să susțină...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 zile
PORUMBACU DE JOS: O săptămână până la Porumbacu MTB Race
În weekendul 5-7 Iunie 2026, va avea loc concursul de ciclism Porumbacu MTB Race. În cadrul evenimentului Porumbacu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Transalpina se redeschide circulației. De ieri, șoferii pot traversa din nou cel mai înalt drum din România
Circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C), între Rânca și Curpăt, a fost redeschisă vineri, 29 mai, începând cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
VIDEO | A început Maratonul Internațional Sibiu 2026. Peste 10.800 de alergători aleargă la cel mai mare eveniment caritabil de alergare din România
Peste 10.800 de participanți au luat startul sâmbătă dimineață la Maratonul Internațional Sibiu 2026, eveniment considerat cel mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 5 zile
TURNU ROŞU: O nouă ediţie a Festivalului „Hora din Rusca”, la Sebeşu de Jos
Sebeșu de Jos devine, duminică, 31 mai 2026, din nou locul unde tradiția prinde viață. Festivalul „Hora din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Ce facem în Sibiu în weekendul 30–31 mai | Maraton, concerte, sport și evenimente pentru toată familia
Weekendul 30 mai – 1 iunie aduce la Sibiu unul dintre cele mai aglomerate și animate programe de...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 6 zile
Programul ASTRA Adolescent revine la Sibiu cu activități și întâlniri pentru tineri
Programul ASTRA Adolescent 2026 transformă vacanța de vară într-o experiență educativă pentru tinerii sibieni Biblioteca Județeană Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.