* Un neamţ pe nume Richard Kunisch (1828-1885) e numit la un moment dat secretar de legaţie pe lângă unchiul său, baronul Emil von Richthofen, membru în Comisia Europeană a Dunării. În această calitate ajunge la Bucu­reşti în 16 iulie 1857. Rămâne 10 luni şi va scrie o carte despre ce-a văzut şi trăit. Ce i-a atras în special atenţia? "Această aşezare nu e un oraş, este o grămadă de sate, vârâte unele într-altele" Observaţia este corectă, fiindcă, la acea vreme, Bucureştiul era o adunătură de mahalale, în jurul unui centru unde locuia protipen­dada. * Şi oamenii "mari" se pot înşela, şi oamenii inteligenţi pot greşi. Iată ce portret i-a făcut renumitul savant Nicolae lorga lui Alexandru loan Cuza, întemeie­torul României: "Un domn care nu s-a născut din neam mare, care n-a avut o cultură superioară, care n-a prote­jat artele, care n-a înălţat clădiri menite să rămână, care s-a arătat indiferent faţă de opinia scrisă/…/ Un monarh care nu şi-a însemnat numele între ale voievozilor celor cucernici – căci a bruscat pe un. mitropolit/sic’/şi a stricat legea canoanelor, căci a fost aplecat patimilor pământului şi a crescut în palatul său copii care nu erau ai Doamnei/'.. ./"Moralistul lorga se face că uită faptul de a-i fi fost dascăl şi mentor lui Carol al II-lea, vicios până în măduva oa­selor. * Rămânând în zona tâmpeniilor, iată o între­bare apărută într-o revistă de cultură: "Lângă care celebritate mondială aţi vrea să fiţi înmormântat/ă/? La aşa întrebare, aşa răspunsuri: lângă Shakespeare, Elvis, Cioran, Bach, Eminescu, Luis Borges ,Vargas Llosa, Garcia Marquez etc. Ca sã pun bomboana pe colivã, eu i-aş fi întrebat "de ce?" * Un suporter înrăit al echipei de fotbal Rapid Bucureşti ne spunea:"Îţi poţi schimba serviciul, nevasta, religia, naţionalitatea, se­xul chiar, dar nu poţi niciodată să schimbi clubul de fotbal la care ţii." Peste tot în Franţa, Italia, Anglia, Spania etc. sunt asemenea fanatici, diferenţa e că pe la ei se joacă fotbal adevărat, în vreme ce la noi se mimează. * Svăboaica Herta Muller (n.1 953, Niţchindorf), laureată a Premiului Nobel pentru literatură, pe care mulţi şi-o asumă ca româncă doar fiindcă s-a născut aici, declara într-un interviu: "Niciodată nu am învăţat să scriu româneşte şi nu mi s-a întâmplat să încerc" Pe mine mă doare exact în bască şi o informez că nici eu nu am încercat să-i citesc cărţile, aşa că suntem chit. * Scriitorul francez Paul Morand (1888-1976) notează în memoriile sale: "De la pierderea fecioriei la 16 ani", până la ultimele partide erotice în 1972, la 84 de ani", a trecut prin nenumărate bordeluri, dar şi prin aşternuturile soţiilor unor profesori de la Oxford, unor pictoriţe, ladies, prinţese, balerine, ducese etc. "Dar cele mai mari frumuseţi le-am avut între 60 şi 70 de ani". Scriitorii sunt precum vânătorii şi pescarii: repetă de atâtea ori poveştile până când încep ei în­şişi să creadă că-s adevărate. (Vorba lui era: "Un bărbat care nu-şi înşală nevasta, ăla nu-i bărbat". Parcă aia-i femeie care nu-şi înşală soţul?)