Mama Silviei Macrea, cetățean de onoare al comunei Bârghiș

Mama Silviei Macrea, cetățean de onoare al comunei Bârghiș

Sâmbătă, 2 septembrie, Silvia Macrea senior, (mama Silviei Macrea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul-Junii" a primit distincția de "Cetățean de Onoare al comunei Bârghiș", în cadrul unui eveniment organizat în satul natal, Ighișu Vechi. I-au fost alături "Veteranii Junii Sibiului” și cele două fiice, precum și întreaga comunitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate, în Podișul Hârtibaciului, fiii satului s-au reunit pentru a se bucura de muzică tradițională de pe Valea Hârtibaciului, de cântece populare, grupuri vocale, teatru popular și proiecții de film, muzică clasică, o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. La eveniment au participat și "Veteranii Junii Sibiului", artiștii Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță și Traian Stoiță, care au încântat publicul prezent în Căminul Cultural din Ighișu Vechi. 

Momentul culminant al serii a fost decernarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei Bârghiș Silviei Macrea senior, fiică a satului, care încă din anii de școală a demonstrat interes sporit pentru culegerea și prelucrarea folclorului, care a fost direct implicată în activitatea culturală din sat, coordonând atât grupul de dansuri populare, cât și grupul coral și care, mai apoi, a dus în lumea întreagă faima jocurilor populare de pe Valea Hârtibaciului prin intermediul ansamblului "Junii Sibiului” și prin ansamblurile folclorice pe care le-a coordonat până la pensionare.

Deși aflată la vârsta venerabilă de 87 de ani, Silvia Macrea senior a jucat pe scenă alături de colegii de la "Veteranii Junii Sibiului” și a mulțumit, gâtuită de emoție, oficialităților, preotului și întregii audiențe: "Vă mulțumesc din suflet pentru această cinste! Le mulțumesc domnului primar, membrilor Consiliului Local Bârghiș, precum și preotului paroh din Ighișu Vechi. E o bucurie și o mare împlinire să mă simt apreciată în mijlocul comunității în care m-am născut, am crescut și m-am format ca dascăl, apoi coregraf. Port mereu în suflet Ighișul, satul cu cerul senin, cu oameni buni, harnici și iubitori de folclor.
Îi mulțumesc și familiei mele, care prețuiește tradițiile și îmi oferă marea mulțumire de a le transmite mai departe, către generațiile viitoare. Sunt onorată! Vă mulțumesc încă o dată și vă doresc tuturor sănătate!"

La eveniment au fost prezente ambele fiice, Ioana în calitate de dansator al Ansamblului "Veteranii Junii Sibiului” și Silvia, în calitate de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul-Junii” Sibiu, care a și felicitat-o pe mama sa pe scenă și a mulțumit tuturor celor care au susținut această inițiativă. 
"Felicitări, tanti Silvia, așa cum îi spunem noi, toți cei care o iubim, meritați din plin acest titlu, sunteți pentru generații întregi modelul de dascăl și artist! Vă respectăm și vă prețuim!", a transmis CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu. 

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
04 septembrie 2023 la 11:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 20 ore
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.