Trei persoane rănite, între care un copil, din cauza unui șofer cu alcoolemie peste 1 la mie

Trei persoane din județul Alba au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită din spate de alta, condusă de un șofer beat. Accidentul a avut loc sâmbătă, pe DN 14, la ieșirea din Șura Mare spre Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șura Mare spre Sibiu, la ieșirea din localitate, un sibian în vârstă de 37 de ani nu ar fi păstrat distanța de siguranță intrând în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din jud. Alba”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

În urma impactului au fost răniți un copil în vârstă de 14 ani și două femei în vârstă de 53, respectiv 54 de ani, toți din jud. Alba. Toți au fost duși la spital conștienți. Femeia de 53 de ani a suferit un traumatism cranian, lombar și de sold, cea de 54 de ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și traumatism costal, iar băiatul de 14 ani are traumatism cranio-cerebral și atac de panică.

Testarea alcoolscopică a șoferului sibian a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului. (L. B.)

03 septembrie 2023 la 03:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Seară de cântec, dans și bucate tradiționale cu Robert Târnăveanu și „Ceata Junilor” la Noaptea Muzeelor
Junii Sibiului sunt invitați să  participe și în acest an la Noaptea Muzeelor, un eveniment național popular, găzduit...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
FOTO/ Lucrările la noua parcare Tursib de pe strada Monaco avansează. Sunt prevăzute 36 de stații de încarcare lentă
Proiectul celor de la Tursib privind construirea unei parcări moderne destinate autobuzelor electrice din flota metropolitană este în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Accident pe Șos. Alba Iulia: un motociclist s-a răsturnat în sensul giratoriu
Un accident s-a produs vineri după masa pe Șoseaua Alba Iulia, din municipiul Sibiu. Din cauza vitezei și...
Actualitate
1 min de citit
acum 7 ore
FOTO/ VIDEO EXCLUSIV: SELGROS AJUNGE LA SIBIU! CUM ARATĂ ÎN INTERIOR
Primul magazin Selgros din Sibiu se va deschide în zorii zilei de 23 mai, la ora 6:00, pregătirile...
Actualitate
2 min de citit