A fost sărbătoare mare la Gura Râului, în ultima duminică a lunii august, cu prilejul desfășurării slujbei de sfințire și Liturghiei arhierești la biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Gura Râului, supranumită și „Catedrala Mărginimii Sibiului”, slujbă oficiată de doi arhierei, Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și pe Preasfințitul părinte Siluan Episcopul Ortodox al Românilor din Italia.
Gurenii au îmbrăcat, după frumosul lor obicei, straie de sărbătoare și și-au întâmpinat oaspeții cu ospitalitetea caracteristică acestor locuri. Potrivit www.mitropolia-ardealului.ro, „ s-au binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitate ridicată 1887 cu multă trudă de credincioşii din Gura Râului chiar prin vânzarea unei perechi de boi, ce la aceea vreme însemna mijlocul de locomoție existențial în satele de munte.
În soborul slujitor, alături de preotul paroh Alexandru Cîmpan s-au mai aflat, vicarul ardministrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandrit Ioachim Tomoiagă, protopopul de Săliște, preotul Petru Toader Damian, secretarul eparhial preotul dr. Cristian Vaida, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice oferite de Corul parohiei din Gura Râului. Alături de au fost oficialități centrale în persoana domnului Gheorghe-Florin Cârciu ministru secretar de stat al Românilor de Pretutindeni, oficialități județene prin Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu administratorul Județului Sibiu și oficialități locale prin domnul Gheorghe Călin Primarul comunei Gura Râului. Biserica a fost înconjurată de soborul slujitor şi credincioşi, iar ierarhul a stropit locaşul cu apă sfinţită, a târnosit locaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, a sfinţit Altarul, aşezând moaşte în piciorul Sfintei Mesei.
„Când vrei să faci un bine, să te gândești cât de bine sau cum l-ar fi făcut Hristos în locul tău”
Credincioșii veniți la această sărbătoare au primit pilda oferită de Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului:
„Când vrei să faci un bine, să te gândești cât de bine sau cum l-ar fi făcut Hristos în locul tău. Când ești ispitit sau ești atras să faci altceva, te întrebi ce ar face Hristos în locul tău. Ar face această nedreptate sau nu? Ar fi egoist Hristos sau nu? De aceea dacă rămânem la acest program ne vom aminti de fiecare dată când intrăm în biserică că suntem cei care împlinim voia lui Dumnezeu. «Are cu noi Cristos un plan cu fiecare în parte. Venim în biserică și am primit Sfintele Taine până am ajuns în față de unde am luat Împărtășania, mereu ne Împărtășim cu Hristos cel mort și Înviat pentru ca să trăim viața în Hristos» așa spune Sfântul Apostol Pavel. Adică să devenim purtători de Hristos. Ce frumos ce viață minunată, ce lucruri care ne fac, să uităm toate toate grijile, toate necazurile, toate supărările, chiar și suferințele și greutățile bătrânețelor, le uităm pentru că nu suntem singuri, suntem cu Hristos. Am venit astăzi să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că am reușit împreună cu Preasfințitul să continuăm lucrarea aceasta, care s-a început la 1886, la 1887 s-a Sfințit biserica. […] Să rețineți un lucru, nu spre mândrie, ci spre mulțumirea pe care trebuie să o aduceți mereu lui Dumnezeu că v-a învrednicit să fiți urmașii celor care ne-au lăsat atâtea bogății spirituale și să-i mulțumim lui Dumnezeu că suntem toți aici prezenți ca să continuăm lucrarea pe care au început-o ei. S-o continuăm și să o dăm și urmașilor noștri. Tinerii noștri să asculte tinerii noștri Evanghelia de astăzi era o cântare. […] Să știți că Dumnezeu Hristos n-are nevoie numai de bătrâni, Hristos are nevoie de tineri de suflete în care să crească și să sporească pentru ca dragostea să copleșească orice neputință și neîmplinire.” a accentuat Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit Laurențiu.
Acte de cinstire oferite oficialităților
„La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a acordat preotului Alexandru Cîmpan brâul roșu pentru clerici și rangul de iconom. Ministrul secretar de stat, domnul Gheorghe-Florin Cârciu a primit ce amai înaltă distincție oferită de Mitropolia Ardealui și anume Crucea Șaguniană pentru mireni, Daniela Câmpean președinta Consiliului Județean Sibiu și Gheorghe Călin primarul comunei Gura Râului au primit acte de cinstire în semn de prețuire pentru sprijinul acordat precum și consiliul parohial și restul binefăcătorilor.
Preasfințitul Siluan Episcopul Ortodox al Românilor din Italia în semn de recunoștință și apreciere ca fiu al satului, fiind născut în casa parohială din Gura Râului, a primit la inițiativa primarului Gheorghe Călin și prin aprobarea Consiliului Local distincția de Cetățean de Onoarea al comunei Gura Râului” se mai arată pe site-ul www.mitropolia-ardealului.ro
Sursa foto:
www.mitropolia-ardealului.ro