Citite, auzite: "E greu să fii fotbalist de geniu, dar şi mai greu să fii fiu de fotbalist de geniu"

* Mai toţi taţii care au băieţi ar vrea să-i vadă fotbalişti, şi nu oarecare, ci gen Dobrin sau Hagi. Cu atât mai mult, această dorinţă se transformă în obsesie când tu, tată, ai jucat fotbal, cunoscând satisfacţiile aplauzelor şi scandărilor suporterilor din tribune. Numai că rar se întâmplă ca fiii să-şi depăşească taţii în celebritate. Vă dau câteva exemple din fotbalul nostru: Mircea Lucescu n-a fost egalat de Răzvan, Victor Piţurcă şi Alex, Tudorel Stoica şi Alin, Gigi Mulţescu şi Cătălin, Gh. Hagi şi lanis, losif Petschovschi şi Feri, Anghel lordănescu şi Edy etc . În schimb, ca performanţă, lonuţ Lupescu l-a întrecut pe Nicolae/Culai/Lupescu, dar astea sunt excepţii, iar în fotbalul internaţional sunt şi mai rare cazurile. De Hagi îmi pare rău că işi iubeşte fiul şi-ar vrea să-l vadă pe culmi, dar lanis nu are calităţile lui Gică şi-l forţează degeaba. Va rămâne un fotbalist bun pentru campionatul nostru. * Pele, Johann Cruyff, Rivaldo, Paolo Maldini, Zidane, Diego Simeone, Christiano Ronaldo (cu cei patru băieţi ai lui) se vor afla în aceeaşi ingrată situaţie de părinţi dezamăgiţi de copiii lor. Păi, atunci, nu-i mai comod să fii tată de fete? * "Regula" este valabilă şi în alte domenii: pictură, literatură, muzică, artă dramatică… Ce urmaşi a lăsat Grigorescu în pictură, Rebreanu în literatură, Enescu în muzică, Beligan în teatru? Poate face excepţie Ştefan Bănică cu fiu-său, juniorul, fără să-l întreacă. * Mă străduiesc să citesc studii şi articole, ca să nu fiu chiar tufă de Veneţia în această societate, dar renunţ când dau peste asemenea termeni şi sintagme: "Modelul dezvoltării sustenabile, ideea dreptăţii intergeneraţionale, noi politici publice, şi modele de management al resurselor, ghidaţi de conceptul filozofic al dreptăţii intergeneraţionale, modelul consumerist, un marketing globalist agresiv etc." Ăştia care scriu aşa parcă vor să ne arate cât de deştepţi sunt ei şi ce proşti suntem noi. Uneori chiar reuşesc. * Nu sunt sigur că aţi auzit de arhitectul italian Giulio Ser-Giacomi (n. 1955), pe care Umberto Eco l-a numit "Un anonim celebru". Acesta a publicat un volum (1500 pagini) de corespondenţă cu Albert Einstein şi Papa Pius al XlI-lea. Sunt doar epistolele lui, fiindcă cei doi nu i-au răspuns şi nici n-aveau cum, primul murind în 1955 (când s-a născut Giulio expeditorul), cel de-al doilea s-a stins în 1958, când Ser-Giacomi avea trei ani! Un alt ciudat, Sheridan Simove, care-şi zice profesor, a publicat în 2011 o carte intitulată "La ce se gândeşte un bărbat în afară de sex", toate cele 200 de pagini fiind albe! Se găseşte şi în România… tradusă, bibliofilii fiind interesaţi de aşa ceva. * Apropo de cărţi, Napoleon nu concepea să nu aibă cărţi la îndemână chiar când se afla în campanii, CharIes de Gaulle citea cărţi de istorie şi memorii, iar biblioteca lui Francois Mitterrand număra peste 20.000 de volume. Sunt curios dacă Klaus Werner lohannis a citit măcar "Hensel und Gretel" sau "Rotkuppchen"? *Se apropie alegerile pentru noua conducere a Uniunii Scriitorilor, aşa că Nicolae Manolescu, în revista pe care o păstoreşte, România literară, a început să-i publice pe toţi ciumeţii, sperând să fie ales preşedinte pe viaţă. Politicienii dau fasole şi varză, Manolescu-Apolzan oferă spaţiu tipografic şi cronici laudative.