"Părinţii îi învaţă pe copii să vorbească, apoi copiii îi învaţă pe părinţi să tacă"

"Părinţii îi învaţă pe copii să vorbească, apoi copiii îi învaţă pe părinţi să tacă"

* Din înţelepciunea poporului chinez, de la care am avea multe de câştigat cu o diplomaţie profesionistă, nu cu nişte sinecurişti de paie, neamuri de-ale celor care câştigă alegerile. * Un ins a dat anunţ la mica publicitate că vinde "junincă roşie”. Ăsta nu ştie că sunt români care fac alergie la culoarea roşie de când s-au împrăştiat pe la portocalii, verzi, galbeni. Dacă vrea s-o vândă bine, să aştepte alegerile şi s-o vop­sească în culoarea câştigătorilor. * Am întrebat un fost inspector la Primărie ce ştie de "cişmeaua"din faţa fostelor Telefoane, care stă degeaba, iar când nu stă, stropeşte trecătorii. Mi-a răspuns că, legal, nu poate fi înlocuită până nu-i vine termenul de casare (50 de ani) şi până nu moare cel care a făcut-o. Asta e, trebuie s-o văd zilnic câţi ani voi mai trăi. Şi să înjur. * Lingviştii au numărat 2 770 termeni împrumutaţi de-a lun­gul timpului din limba turcă în fondul lexical românesc, de la musaca, iahnie, ciulama, chiftele, pilaf, pătlăgele, caşcaval, la mahmur, moftangiu, chefliu, tembel, şiret, zevzec, cusurgiu, derbedeu, târfă…Citind istoria, "Jugul oto­man" n-a fost atât de greu pe cât se povesteşte, tot ai noştri ne-au belit mai tare. * Ion D. Sârbu scria în jurna­lul său prin 1984: "Nu mai visez demult femei goale, curve păcătoase, insule ale lui Euthanasius, visez că iar mă urmăresc, că iar mă arestează, că iar mă închid." A mu­rit în 17 septembrie 1989, puţin înainte de-a împlini 70 de ani. (Secvenţe din pătimirile lui Victor Petrini, în romanul "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda, sunt din viaţa lui I. D. Sârbu.) * Adrian Alui Gheorghe are un "poem"intitulat "Dute-n pântecele mătii de hoit". Un critic literar precum Gheorghe Grigurcu pare entuzi­asmat: "Discursul/?/lui Adrian Alui Gheorghe e un mani­fest demn de mare interes al revitalizării poeziei actuale". De exemplu:"Dumnezeii tăi de lume/Dumnezeii tăi de floare/Dumnezeii tăi de apă, de cer, de nor, de pasă­re… "Au dreptate cei care zic că sunt expirat şi nu mai înţeleg nimic! * Ştiţi cum l-a caracterizat, scurt şi precis, regele Ferdinand, pe fiul său, viitorul Carol al II-lea? Este ca şvaiţerul – excelent, dar cu prea multe găuri". Mie îmi pare că a fost cel mai deştept din familie. Când a abdicat ultima dată-6 septembrie 1940 -i-a spus unui apropiat: "În 20 de ani, România ca şi celelalte ţări, va fi republică; de ce să fiu împiedicat să trăiesc cum îmi place? "Din păcate, a trăit puţin, murind în 1953, la doar 59 de ani. * Într-un jurnal, Con­stantin Noica scria: "Nu există fericire curată decât după 60 de ani, când nu mai vrei nimic, când niciun cal­cul impur nu te mai încearcă şi când totul e permis şi când totul este din nou nevinovat, ca în ceasul prunciei. Viaţa e suportabilă doar după 60 de ani." Aiureli de filozof retras departe de lume, la Păltiniş. Dau zece ani de-acum pe cinci la 30 de ani! * Un banc de pe vremea lui Gheorghiu-Dej: La o şedinţă de partid, a fost provocat să ia cuvântul şi Iţic, reprezentant al micilor comercianţi: "Eu, tovarăşi, am să vă spun pă­rerea mea sinceră, dar ţin să vă avertizez că, personal, nu sunt de acord deloc cu această părere a mea". În stilul tipic jidovesc. * Amintindu-şi de anii petrecuţi în diplomaţie (Praga, Berna, Viena), Lucian Blaga spunea că ruşii sunt mari diplomaţi, excelenţi spioni, neîntrecuţi propagandişti. Au multe calităţi: artişti desăvârşiţi, războinici dârji, băutori de elită. Despre defecte a preferat să tacă. * Sfântul Francisc de Assisi se ruga: "Doamne, dă-mi seninătatea să îngă­dui ce nu pot schimba, curajul să schimb ce pot şi în­ţelepciunea să cunosc deosebirea dintre ele"

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
22 august 2023 la 00:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.