Scribul de marţi: Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

Proceduri, amnezie, prescripţie

Diferenţele sunt enorme, adică "insesizabile", într-o afirmaţie când se spune că adevărul se confirmă prin justiţie înfăptuită. Ce înseamnă "confirmarea adevărului" prin proceduri juridice, e altă diferenţă între nuanţele, obiceiurile şi limitele suprapuse aceluiaşi adevăr sau aceleiaşi amnezii jurisdicţionate. Nu vorbim despre Balanţa Divină, care a înşelat pământenii aflaţi între plusul şi minusul existenţial. Universul închipuit nu este un martor credibil. De nicio parte a "barei" nu se confirmă motivaţia şi prin lovituri, repetate, de ciocănel, asistăm la repetiţia generală într-o sală fără ecou.

Diferenţa dintre teoria dreptului şi aplicaţia adevărului nu poate fi destăinuită-din moment ce este o strategie. Se demonostrează, de două milenii (plus seminarii) că un adevăr instabil nu se poate definitiva prin extraordinara improvizaţie a lucrului definitiv judecat. Poate nici nu a fost judecat. A fost argumentat altfel, între fazele adevărului. Cum să judeci, cu mintea şi cu profesiunea, în aceeaşi sintaxă? Procedura e doar o preselecţie a înţelepciunii din "camera de chibzuinţă" despre adevăruri raportate, în ordine aleatorie, din moment ce sunt doar două. În supremă variantă amnezică, putem specula în virtutea dreptului adevărurilor colaterale: oricând se susţin prin spectacolul sacralizat al sperjurului, altă invenţie de 2.000 de ani, convingătoare pentru timpul care ne-a mai rămas până la recurs.

Diferenţele nu se gândesc. Se aplică şi dacă mai avem o cale de întors, ne adaptăm. Unii îşi "judecă" existenţa, alţii plătesc taxă de timbru ca să-şi uite memoria. Şi unii şi alţii amână dreptatea propriei convingeri, cu disimulare legală, transferată şi formală, şi apoi la "Arhivă". Acolo începe prăfuirea adevărului, indiferent cine poartă mânecuţe în timpul serviciului de la subsolul adevărului, într-un depozit unde fantomele (aceleaşi) fac seminarii de dreptate privată.

Diferenţa e un termen, până la următorul, dacă îţi doreşti un proces temeinic. După, cam peste o perioadă "procesată" (cam cât o generaţie), s-ar putea să nu-ţi doreşti secretizarea drepturilor şi obligaţiilor, chiar dacă nu te "bazezi" pe constituţionalizarea dreptului la tăcere. În fapt, diferenţele sunt adaptate adevărului convenabil. Nici nu putem invoca ideologia dreptului aplicat, indiferent dacă şi când a fost exact, cumulat, sau doar "vizionat" prin recursul, irezistibil, al blestemului în numele Legii.

Diferenţele fac indiferenţa să fie convenabilă. E uşor de constatat (din perspectiva unui juriu apatic) şi de depăşit cutumele sentimentale (prin reacţiile unor juraţi improvizaţi). Rămânem adaptaţi adevărului imprevizibil prin diferenţele umane ale motivaţiilor specifice, dacă nu chiar indiferente, supus şi vocaţional, publicitar sau arhetipal profund ca o plută pe luciul legii, când coboară înspre liman, sub forma unui recurs întârziat. Conştiinţa face diferenţele între înfăptuire şi desăvârşire? Cei care şi-au propus să uite, până la prescripţie, nu ştiu că după aceea, degeaba se încrâncenează să nu ierte…