Cuminţenia cuminte a Oamenilor de o aleasă Omenie

Cuminţenia cuminte a Oamenilor de o aleasă Omenie

*Cunoscându-l pe cel care mi-a fost un bun prieten-sfătuitor, pe răposatul ţăran-oier „Mitu Ştef a’ Ciobanului”, om cuminte şi cu multă minte, fain la chip şi bun la suflet, fiu al satului Gura Râului, din Mărginimea Sibiului, aveam să mă conving de adevărul adevărat cum că bătrânii înţelepţi seamănă între ei precum copiii-bebeluşi din leagăne!
*Din spusele unei nu prea tinere ţărănci ardelence dintr-un mândru sat de munte: „Ai o minte dezgheţată şi o vârstă înaintată”; „Cele mai bătătorite uliţe şi poteci ale aşezării mele natale duc şi te conduc spre şcoală, biserică şi cimitir”; „Buna mea dăscăliţă toate le făcea după glasul neauzit al inimii sale”; „Să vă îngemănaţi glasurile şi gândurile în rugăciune, spre a avea călăuze îndrumătoare în viaţă Credinţa, Harul, Darul şi Fapta bună.”
*Ajuns la Apus, Soarele strălucea în roşeaţa puţin înnourată a Cerului, cu a lui lumină luminoasă şi caldă, după care se pitise văzului privirilor mele, alunecând lin dincolo de dealurile împădurite ale satului, scufundat în întunericul de nepătruns al nopţii. Era în vremea când, dinspre munţi, pe uliţa mare, înainta în dangătul tălăngilor de la gâturile vitelor, gălăgioasa ciurdă a vacilor şi bivoliţelor, cu ugerele lor pline de laptele gras şi dulce. Din loc în loc se zăreau focurile arzânde de prin curţile oame­nilor, readucându-mi aminte că mâine fi-va sfânta sărbătoare creştinească a cinstirii memoriei morţilor. În vreme ce dogoarea jăratecului încerca să le încălzească mormintele, săpate adânc în pământurile grele şi reci ale grădinilor din spatele caselor şi şurilor. Lângă cele multe şi vechi de când lumea, ici-colo câte un mormânt proaspăt săpat şi acoperit cu florile câmpului. În cele cu crucile înnegrite de vremi şi vremuri se odihnesc dragii noştri părinţi, moşi şi strămoşi. Pentru că obiceiul de a ţine cât mai aproape amintirea străbunilor se mai păstrează şi astăzi în crângurile şi în cătunele îndepărtate, locuite de bătrânii moşi-ciubărari şi aurari ai Munţilor Apuseni. Datini neuitate nici de locuitorii caselor şi gospodăriilor răsfirate prin ţinuturile îndepărtate ale Maramure­şului şi Sătmarului. Cele ale vestiţilor cioplitori ai lemnelor porţilor şi gardurilor sculptate, dar şi ale Troiţelor şi Bisericilor ţuguiate. Asemeni acelor din Ieud, din Bârsana, din Călineşti şi din Săpânţa. Monu­mente înscrise în cataloagele Patri­moniului Mondial UNESCO-Paris. Privite de departe, Crucile de pe turlele lor, acoperite cu „solzii” mărunţi ai şindrilelor din lemn de paltin, par a se opinti spre înaltul senin al Cerului. Şi, astfel, rămâi convins că cei care le-au îmbinat încheieturile şi le-au ceruit feţele trebuie că au avut nu numai multă îndemânare şi pricepere, dar şi o bună aşezare sufletească. Dovadă că la capătâiul paturilor lor de odihnă şi de veghe stau acoperite cu eşarfe tricolore hrisoavele Vechilor Cazanii şi Cărţilor de Rugăciuni. Parcurse, din scoarţă în scoarţă, de ochii lor obosiţi de bătrâneţe şi de neîncetata trudă a lucrării pământurilor, scormonite de palmele lor bătătorite şi îmbunate de sufletele lor blânde. Iar bunul obicei al cititului cărţilor sfinte este transmis din generaţie în generaţie, preluat de la cei care îşi dorm somnul de veci în mormintele aşezate în preajma caselor de locuit şi gospodăriilor de gospodărit. Şi tot o dragă moştenire sunt şi ochelarii de pe nasul babelor şi moşnegilor. Şi ei obosiţi de atât de multă purtare! Transformaţi în dragi amintiri. Cele care nu se uită. Şi nici nu se înstrăinează! Pentru că toţi din neamul lor s-au născut, au copilărit, au crescut şi s-au căsătorit pe curţile acelor bătrâne case! Până şi cei plecaţi în străine depărtări au păstrat aceste lucruri de mare preţ: Casa, Curtea, Fântâna cu cumpănă şi Grădina părintească. Cele care niciodată nu se vând! Doar se împrumută din Tată, la fiu şi din Mamă, la fiică!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Armata şi Ţara-Ţara şi Armata ei

Nu cineva anume, ci oricine poate să-mi spună că armata-i bună pentru omul fain de tânăr! Şi nu contează nici dacă-i băiat sau fată. Iar acest adevăr îl dovedesc toate ţările şi statele în care stagiul militar (fie lung, fie scurt) a fost şi a rămas obligatoriu. Nu ca la noi, unde „tinerii şomeri”, neîncepând a lucra undeva sau a se şcoli în continuare, primesc ajutoare sociale lunare în bani, în loc să fie trimişi la oştire, precum se spune în „Marselieza Franceză”, devenită Imn Naţional încă din îndepărtatul 14 Iulie 1795: „La arme, cetăţeni, formaţi batalioane/Să mergem, să mergem, ca nimeni de alt sânge/Să nu poftească a călca pământul nostru”. Şi se pare că al lor brav caporal-corsican, Napoleon Bonaparte (1769-1821), devenit mareşal şi împărat, avea mare dreptate atunci când spunea că „Dacă nu-ţi hrăneşti armata proprie, o vei hrăni pe cea a adversarilor”. În trecutul nu prea îndepărtat al vieţii şi rânduielilor bunului şi harnicului ţăran român, feciorul-plugar pleca în cătănie, iar după eliberare se căsătorea religios cu aleasa inimii sale. Şi era cu atât mai bine dacă viitoarea lui soţie era o fată cât mai mândră şi harnică din satul lui natal. Sau cel mult din apropierea acestuia. După care, vreme de 30-35 de ani aveau împreună copii, nu numai mulţi şi sănătoşi, dar şi buni la învăţătură şi ascultători de părinţi şi bunici, de învăţătorul şi preotul satului. Iar pe deasupra dovedeau hărnicie şi pricepere în treburile câmpului şi în cele ale gospodăriei. După care urma, ca la vremea cea mai potrivită a vieţii să se aleagă, dintre toţi copiii acelei familii, feciorul sau fata care urma să râmână pe curtea părintească, prin căsătorie. Şi de cele mai multe ori cam aşa se potriveau să fie lucrurile. Alesul, sau aleasa, să fie nu numai deosebit de ome­nos şi de prietenos cu toţi ai casei, dar şi să dovedească dragoste şi pricepere pen­tru lucrarea pământului şi creşterea vitelor. Nu de alta, dar trebuia să se îngri­jească atât de tânăra lui familie, cât şi de părinţii şi bunicii săi. Iar uneori, şi de cei ai soţiei sau ai soţului. Acea grijă ome­nească prelun­gindu-se până când bătrânii închideau ochii pentru totdeauna! Numai că, între timp s-a stricat şi denaturat şi acest omenos şi creştinesc ciclu al vieţii ţăranului român!

Autor -
20 iulie 2023 la 20:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.