Colaborare româno-franceză veche de peste 30 de ani între localitățile Păuca și La Guerche-de-Bretagne

Colaborare româno-franceză veche de peste 30 de ani între localitățile Păuca și La Guerche-de-Bretagne

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comuna Păuca (județul Sibiu) și localitatea La Guerche-de-Bretagne (Franța) au construit una dintre cele mai trainice și mai active colaborări între două comunități rurale din România și Franța. De peste 30 de ani, cele două comunități sunt înfrățite și colaborează prin schimburi de experiență în domenii precum administrație, dezvoltare durabilă, agricultură, protejarea mediului sau cultură.

În cadrul acestui parteneriat, o delegație din Comuna Păuca, condusă de primarul Niculae Dancu, a participat zilele trecute la o vizită de lucru în comuna La Guerche-de-Bretagne și în regiunea Ille-et- Vilaine din Franța. Membrii delegației din Păuca, care fac parte din Asociația de Prietenie Păuca – La-Guerche-de-Bretagne, au fost preluați și cazați de familii din comuna franceză, iar timp de peste o săptămână au experimentat tradițiile, cultura și gastronomia locală. În paralel, programul a cuprins vizite la agenți economici, fermieri locali, instituții publice sau de cultură. De asemenea, un moment important a fost participarea la manifestările dedicate Zilei Naționale a Franței.

Primarul comunei Păuca, Niculae Dancu, a fost primit, în cadrul unei ceremonii oficiale, de primarul localității La Guerche-de-Bretagne, Elisabeth Guiheneux, iar cei doi demnitari au avut mai multe discuții pentru dezvoltarea colaborării dintre cele două localități. Cu această ocazie, doamna Guiheneux a apreciat colaborarea și prietenia dintre cele două comunități și și-a exprimat dorința de a dezvolta noi proiecte comune. De asemenea, edilul francez a spus că va vizita, alături de o delegație a comunității sale, comuna Păuca și județul Sibiu.

Delegația comunității din Păuca a avut totodată întâlniri și schimburi de experiență cu Asociația de Înfrățire La Guerche-de-Bretagne – Păuca, condusă cu determinare de doamna Michelle Lemetre și din care fac parte câteva zeci de familii din localitatea franceză. O asociație similară funcționează și la Păuca, reunind și aceasta câteva zeci de familii.

„Am fost onorați să fim oaspeții prietenilor noștri din La Guerche-de-Bretagne, care ne-au primit cu mare căldură și ospitalitate în mijlocul comunității lor. Vizita noastră în Franța și-a propus să consolideze și să dezvolte parteneriatul dintre cele două localități rurale. Aceasta este una dintre cele mai vechi și mai active colaborări româno-franceze, fiind totodată și o dovadă a modului în care trebuie să construim astfel de parteneriate în Uniunea Europeană. Europa promovează unitatea în diversitate, ceea ce înseamnă că trebuie să interacționăm unii cu alții pentru a ne cunoaște tradițiile, obiceiurile și cultura, astfel încât să putem trăi împreună în armonie”, a spus Niculae Dancu, primarul comunei Păuca. 

„Reîntâlnirea cu prietenii noștri din Păuca o fost o reală bucurie și sperăm că zilele petrecute în La Guerche-de-Bretagne au fost plăcute și pline de inspirație. În această perioadă am încercat să le arătăm prietenilor noștri frumusețile zonei, am participat împreună la festivitățile de 14 iulie, dar am făcut și schimburi de experiență în domenii diverse. Spre exemplu, locuitorii din Păuca au vizitat ferme locale în cadrul cărora au văzut cum sunt folosite noile tehnologii pentru creșterea productivității muncii”, a spus Michèle Lemaitre, președintele Asociația de Înfrățire La Guerche-de-Bretagne – Păuca.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înfrățirea dintre Păuca și La Guerche-de-Bretagne este una dintre cele mai vechi din România, primele contacte între cele două comunități având loc încă din anul 1990. În cei peste 30 de ani, cele două comunități au desfășurat și schimburi de experiență în domenii diverse.

19 iulie 2023 la 18:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.