Ce trebuie să știm despre securitatea alimentară

Ce trebuie să știm despre securitatea alimentară

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Politica europeană în materie de siguranţă alimentară are ca obiective principale: protejarea sănătăţii umane şi a intereselor consumatorilor şi promovarea bunei funcţionări a pieţei unice europene.

            În acest sens sunt stabilite, prin legislația U.E. implementată în legislația națională,  norme de monitorizare și control prin care să se asigure principiul de bază al politicii privind siguranţa alimentelor care constă în aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la furcă la furculiţă” şi care să includă toate sectoarele lanţului alimentar, inclusiv producţia de furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, comercializarea lor pe plan naţional, intracomunitar, precum şi importul şi exportul cu alimente.

            De asemenea se reglementează, etichetarea acestor produse alimentare, precum şi a altor produse destinate consumului uman sau animal.

         Prin respectarea tuturor regulilor din domeniul securităţii şi siguranţei alimentelor pe întregul lanţ alimentar, operatorii din acest domeniu de activitate, precum şi autorităţile competente, garantează că acestea sunt sigure pentru consumatorul final şi nu prezintă risc pentru sănătatea populaţiei.

         Operatorii care activează în diferite segmente din lanţul alimentar, dar şi consumatorii, trebuie să fie informaţi şi să cunoască  alimentele, respectiv materile prime sau produsele finite, au capacitatea şi riscul cumulării de factori de contaminare,  care se impart în: 

·        contaminare chimică – substanţe poluante din mediu (contaminare intâmplătoare) aportul suplimentar de compuşi chimici proveniţi din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată) reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

·        contaminare biologică – bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi,

·        intenţia ilicită de falsificare a alimentelor prin substituirea totală sau parţială a uneia sau a mai multor componente ale materiei prime, înlocuirea unor componente valoroase cu unele mai ieftine, adaosul de substanţe naturale sau sintetice în vederea mascării unor defecte, utilizarea de ingrediente şi aditivi alimentari neadmişi sau în doze mai mari decât cele recomandate, punerea pe piaţă a unui produs de imitaţie în locul produsului original.

             Din acest motiv este absolut necesar ca securitatea şi siguranţa produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

            Conform regulamentelor europene, operatorul economic furnizor de produse alimentare este responsabil pentru calitatea acestora şi certifică acest lucru prin document de comformitate emis pentru fiecare sortiment şi lot de produs, precum şi prin etichetă cu date informative privind sortimentul, compoziţia reţetei de fabricaţie, valabilitatea, modul de păstrare, etc.

            Aceste informaţii au la bază buletine de analiză emise de laboratoare de referinţă, în urma analizelor efectuate din probe de materii prime şi produse preparate recoltate în cadrul programului de autocontrol a firmei respective.

        Totodată regulile impuse de normele europene sunt însoţite şi de responsabilitatea personalului din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, prin intensificarea activităţii profesionale şi implicare atentă în supravegherea evoluţiilor unor evenimente la care sunt conectaţi concret în activitatea de zi cu zi.

            Astfel personalul de specialitate (medici veterinari, medici umani, chimişti, biologi, ingineri tehnologi în chimia alimentră, îngineri zootehnişti) care activează în cadrul D.S.V.S.A. judeţene şi în laboratoarele de referinţă, monitorizează în permanenţă produsele alimentare care se comercializează pe teritoriul naţional şi în activităţi de import-export, prin acţiuni de supraveghere, de control şi expertiză de laborator, acţiuni cuprinse în Programul strategic naţional, cu reprezentare în fiecare judeţ, acţiuni care sunt defalcate pe fiecare unitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor teritorială şi pe obiective autorizate pentru activitate în domeniul alimentar.  

             În laboratoarele de referinţă, acreditate, se efectuează examene pentru supravegherea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om, analize pentru determinarea speciei de provenienţă, pentru proteina animală sau vegetală, expertizare privind încărcătura microbiană, a parametrilor fizici chimici, prezenţa aditivilor alimentari, a rezidiilor, din materii prime, ingrediente, membrane şi alte elemente care definesc produsele alimentare finite, prin tehnici avansate de analiză, executate de specialişti bine pregătiţi profesional şi cu experienţă în dumeniu.      

            Întregul lanţul alimentar este monitorizat, supravegheat şi verificat de  personal de specialitate care activează la nivel de unitate din domeniul creşterii animalelor şi din domeniul alimentar, la unitățiile sanitare veterinare teritoriale şi în cadrul compartimentelor de profil din cadrul D.S.V.S.A. judeţeană.     

             În toate cazurile de necomformităţi, în funcţie de gradul de risc, atunci când au fost notificate situaţii periculoase pentru sănătatea publică cu privire la alimente şi furaje, specialiştii din domeniul sanitar veterinar. în colaborare cu operatorii economici retrag produsele de la consumul public, iau măsuri pentru denaturarea lor şi le dirijează către o unitate de neutralizare a deşeurilor

            De asemenea, toate probele, indiferent de natura acestora, la care sunt constatate substituiri, falsificări, depăşiri ale limitelor specificate sau prezenţa unor compuşi interzişi, etichetare necorespunzătoare, sunt notificate Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul de provenienţă al probelor pentru efectuarea investigaţiilor şi aplicarea de măsuri asupra lotului în cauză.      

            Implementarea acestor strategii şi măsuri conferă populaţiei consumatoare de produse alimentare de origine animală şi vegetală că sănătatea nu le este pusă în pericol atunci când se aprovizionează cu alimente din reţeaua comercială înregistrate / autorizate sanitar veterinar și care funcţionează în cadrul legislaţiei din domeniu, zonă aflată permanrent sub controlul de specialitate.

       Dr. Penţea Ioan  Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

13 iulie 2023 la 17:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.