Citite, auzite: Trăim vremuri tulburi, bântuite de violenţă

* Mulţi învăţaţi au căutat răul de la rădăcina violenţei. Mahatma Gandi a zis că violenţa este arma celor slabi, Isaac Asimov crede că este ultimul refugiu al incompe­tenţei, iar Allan Brien o pune pe seama inculturii indi­vizilor. Sofocle a umblat la esenţă: "Multe lucruri sunt violente, dar nimic mai violent ca omul". Acesta-i adevărul. Ferească Domnul să fiu bănuit de adept al dicta­turii, dar, privind în urmă cu 33 de ani, nu văd atâta vio­lenţă domestică, socială, profesională, şcolară, sportivă, fizică, intelectuală chiar, prezentă în toate domeniile şi la toate vârstele. Se pare că, totuşi, frica păzeşte bostănăria. Şcolile şi instituţiile statului nu aveau ne­voie de paznici înarmaţi până-n dinţi ziua în amiaza ma­re, copiii se mai hârjoneau la şcoală şi pe stradă, dar nu era nevoie de intervenţia miliţienilor, dascălii erau respectaţi, nu erau batjocoriţi, iar elevii care îndrăzneau să depăşească regulamentul şcolar riscau o seamă de sancţiuni mergând până la exmatricularea din toate unităţile de învăţământ. Acum, se vorbeşte mult pe această temă, dar se ocolesc cauzele, societatea fiind prost croită, permiţând, în numele libertăţii şi al democraţiei, aceste derapaje care au devenit cronice maligne. Nu mai vorbesc despre scandalurile şi limba­jul de mahala al parlamentarilor, care parcă au fost adunaţi din Prelungirea Ferentari şi de la Căţelu, ei care se pretind (şi din păcate sunt) aleşii noştri, le­giuitorii noştri, crema politicienilor români. Iar televiziunile nu fac altceva decât să pună paie pe acest foc al dezmăţului, făcând vedete din toţi borfaşii, escrocii şi curvele care n-au luat încă drumurile Occidentului biruitor. Toată lumea face politică şi vrea bani, de muncă se aduce vorba într-o doară şi în băşcălie). Cum zicea unul şmecher: dacă dascălii fac gre­vă, aducem profesori din Sri Lanka şi Bangladesh, care sunt mulţumiţi cu salariu de 2 500. Nu v-ar fi ruşine şi nu ştiu cum vă mai rabdă pământul. * Într-un caiet cu rezumate şi poezii din clasa a Vl-a (asta era în anul 1957), pe care l-am găsit printre hârţoagele din bibliotecă am dat peste următoarele versuri având ca temă "Chipul femeii oglindit în poezia actuală". Iată câteva citate, ca să vedeţi cam cu ce literatură a crescut generaţia mea: "În banca treia (Elevei Stan I. Maria); Îi pare că s-a înroşit hârtia (Nicolae Tăutu); Am fost, măre, şapte fete/ Câte-şi şapte-analfabete/Dar acum, citesc ziare, scriu scrisori la surioare/Şi-am o poză-ntr-o revistă/De când sunt stahanovistă (G. Dan); Ruşine, tu, Marusia/Crezi că ne uită mama Rusia? (A. Toma); Şi o fetişcană, ca sute de mii/ Din multele ţării ţesătorii/Îi spune vecinei zoreşte mătuşe/7 Noiembrie bate la uşe (Dan Deşliu)". Norocul a fost că, totuşi, peste câţiva ani, la facultate, am cunoscut adevărata literatură română, în scurta perioadă de "dezgheţ ideologic" şi că am avut profesori cu o temeinică pregătire, care au ştiut să ne ducă pe drumul cel bun. Astăzi, toţi ar avea ce citi din literatura naţională şi universală, dar a venit calamitatea numită Internet. * Herodot zicea să cugeţi că roata norocului din viaţa omenească, tot învârtindu-se, nu îngăduie ca mereu unii şi aceiaşi să se bucure de fericire. Normal aşa ar tre­bui să fie, dar dacă învăţământul şi cultura naţională se duc de râpă, avem toate premisele să ne întoarcem la epoca…Marusiei! * Dreptate are un prieten care de multe ori izbucneşte, exasperat: "Doamne, ori fă o lume pe înţelesul meu, ori dă-mi o minte cu care s-o înţeleg pe asta!"