Mâzgălistadt sau când nu ai cu cine

Acasa >

Articol

Nu aş fi scris IAR despre măzgălicii de serviciu care sunt prinşi doar prin coincidenţe fericite, dacă zilele trecute nu aş fi trecut prin Turnul WC de lângă Sala Thalia, care este şi un pasaj de trecere spre Coposu. De ce turn? Pentru că chestia aia cu acoperiş amuzant a fost pe vremuri un turn, nu mai ştiu care şi nici nu am chef să caut acum. De ce WC? Pentru că are şi destinaţia de WC public neoficial. Cine nu crede să vină să miroasă. Sau uite, nu WC, doar pisoar. E bine? Indiferent cum şi la ce o mai servi, interiorul acestuia a fost cumva reparat. Adică s-a zugrăvit peste nişte mâzgăleli mai vechi. Dar, fiind vorba de Sibiu şi de zona istorică, era normal ca acest act benefic să nu ţină. Şi nu a ţinut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dovadă sunt imaginile: Unele sunt îndemnuri hashtagiste la adresa Poliţiei Lo­cale (asta e, când le permiţi, prin inacti­vitate şi nepăsare pe salarii excelente, să ţi se suie în cap exact asta se petrece), un dra­pel cu un simbol seminazist, plus alte chestii.

La fel, la noul şi adoratul (mai ales de fotografii oficiali) şi cenuşiul nou pasaj de la Bulevard, chiar dacă acolo e cam pace din motive de neînţeles, totuşi, cutia de nisip pare a nu fi făcut parte din elementele vreunui posibil pact de neagresiune "artistică" a măreţei ctitorii a veacului acestuia. În ciuda faptului că acolo sunt plictisitor de multe camere de supraveghere menite să supravegheze pietonii paşnici, deja "7 CLICK" şi "LTS" au acţionat. Apropo, nu cumva la un moment dat au fost identificaţi? Li s-a dat amenda doar pentru ce au făcut în acel moment? Bănuiesc că da, că noa, a identifica toate vandalizările înseamnă muncă prea multă… Oricum, bine că nu au văzut camerele nimic. Sau era prea lumină de la reclamele alea de pe ecrane…

Apropo. Am blurat "m***e" ăla din reflexul de bun simţ, chiar dacă oricine îl poate vedea, ca pe elevii ăia din autobuz care mai strigă "kwaee!". 

Later edit: cel cu LTS a fost prins (din nou?) şi a luat 5.000 lei taxă de "artă stradală". Felicitări, la cât mai multe amenzi înainte.

Custom Image Custom Image

 

Autor
18 mai 2023 la 21:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Bărbat sibian de 55 de ani, dat dispărut de două săptămâni, de familie
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 55 de ani care nu a mai putut fi contactat...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Transportul buletinelor de vot către secțiile de votare, fără incidente. Secțiile de votare, păzite de angajații MAI pe timpul nopții
Datele centralizate la nivelul  județului Sibiu arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Sibianca Sara Hanț, în finala „Românii au Talent”. Bobonete: „Ești, în continuare, o revelație”
Sara Hanț, fata talentată din Sibiu, a reușit să impresioneze în semifinala emisiunii „Românii au talent”, calificându-se printre...
Actualitate
2 min de citit