Simulare BAC: doar două note de zece la română. "Goga" – cea mai mare rată de promovare

Simulare BAC: doar două note de zece la română. "Goga" – cea mai mare rată de promovare

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu anunţă că la simularea examenului de Bacalaureat 2023 au participat, în judeţ, 2.364 elevi. Procentul de promovare al simulării este doar de 51,99%, medie de promovare egală sau mai mare de 6. Pe probe de examen, ponderea elevilor care au obținut notă de trecere (minimum 5) este de 82,45 la limba și literatura română, 64,31% la limba și literatura maternă,  67,02% la matematică, 75,41% la istorie, iar la proba la alegere a profilului, biologie cu 51,87%, chimie cu 85,71%, economie cu  87,50%, filosofie cu 100%, fizică – 65,87%, geografie – 86,38%, informatică – 91,40%, logică – 67,22%), psihologie – 77,27% şi socilologie cu 90,90%. Cele mai multe note de 10 obținute, pe discipline de examen, la nivelul județului Sibiu au fost la matematică (28), urmată de biologie (9) şi istorie (7). Româna a fost pe penultimul loc, cu doar două note de 10.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cele mai bune rate de promovare (media simulării examenului cel puțin 6), calculate din totalul candidaților prezenți, s-au înregistrat la Colegiul Național "Octavian Goga” Sibiu (95,58%), Colegiul Național "Gheorghe Lazăr” Sibiu (84,80%), Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Sibiu (71,01%), Colegiul Național "Samuel von Brukenthal” Sibiu (68,14%), Liceul Teoretic "Constantin Noica" Sibiu (63,75%), Liceul Teoretic "Axente Sever" Mediaș (62,50%) și Colegiul "Școala Națională de Gaz" Mediaș (62,39%).

Cele mai slabe rezultate, ca procent de promovare, s-au înregistrat la: Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" Copșa Mică (9,09%), Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu (6,12%), Liceul Tehnologic "Johannes Lebel" Tălmaciu (5,88%), Liceul Tehnologic "Independența" Sibiu (2,38%) și Liceul Tehnologic Cisnădie (0%).

Cele mai mari medii le-au obținut o elevă de la Colegiul "Școala Națională de Gaz” Mediaș (9,90) și doi elevi de la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" Sibiu (9,88, respectiv 9,83).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2023 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Acestea sunt comunicate doar elevilor și sunt analizate la nivelul fiecărei clase prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la probele scrise ale simunării examenului de Bacalaureat 2023 pot fi trecute în catalog.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
06 aprilie 2023 la 13:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 38 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.