Ori e semafor şi stăm la el ori e la înţelegere şi nu mai e nevoie de semafor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îmi plac la nebunie "reabilitările" şi "reconfigurările". Adică totul e OK. OK-ul se învecheşte apoi te gândeşti cum să faci cumva să fie altfel. Adică dacă ţi-a crapat asfaltul în faţa casei nu-l repari, ci modifici toată strada. Dacă ai un copac bolnav pe o stradă razi toţi copacii, apoi plantezi beţe în locul lor, iar ca să te dai mare "verde" bagi o pistă de biciclete pe care nu umblă nimeni, dar pentru aia au venit banii de la Europa. Sau semaforizezi nişte treceri de pietoni pentru ca apoi să treacă oamenii aşa, la mica înţelegere pieton-şofer. Nu că n-ar fi mai bine.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este cazul "dublu" de la "Cireşica", respectiv zona Calea Cisnădiei-str. Siretului, mai exact, cum faci curba spre Siretului, înainte de staţie. Trafic destul de agitat în marea parte a zilei pentru ca, neah, acolo e zona Super-Arhitecţilor unde dacă nu ai maşină, nu exişti deci tot timpul e înghesuială. O trecere de pietoni nici mare nici mică, nici frumoasă nici urâtă, dar dotată cu vorba aia, "tzok und pok" tot ce trebuie ca să funcţioneze la modul ideal. Modul ideal însă a rămas la stadiul de utopie neîmplinită. Pentru că superbele semafoare cu superbul avertizor acustic (ăla de face ca greierul când e pe verde la pietoni) stau mute de când au fost montate. Aşa că acolo se trece aşa, la care-cum, mai laşi tu o maşină, te mai lasă o maşină, paradoxul fiind că traficul este mult mai cursiv aşa.

Ar fi două ipoteze. Una, că semafoarele nu merg pentru că nu s-a gândit cineva să le pornească. Păi, atunci, porniţile sau, dacă-s stricate, reparaţi-le. Alta ar fi că ele nu trebuie/nu e nevoie să meargă, pentru că înainte de "zebra" asta mai sunt trei treceri de pietoni, din care una chiar semforizată bine şi că de mai pui un "stop", apoi char se instaurează anarhia rutieră. OK, atunci la ce le-aţi mai montat?

Până una alta, treaba e ca în imagine. Mica înţelegere strămoşească dintre şofer şi pieton.  Culmea mai funcţională şi mai puţin enervantă decât semaforizarea "civilizată". 

Autor
29 martie 2023 la 18:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 50 minute
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Echipa secției de Prematuri a SCJU Sibiu, locul I la Concursul „Kangaroo Mother Care 2025”
La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu se aplică de peste 15 ani metoda Kangaroo Care,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 ore
Maria, primul pasager „metropolitan”. Cum a fost prima cursă cu autobuzul electric
Într-o dimineață liniștită de vară, când soarele abia îndrăznea să se ridice peste dealurile Sibiului, un autobuz electric...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Discuții cu primărița, în Sebeșu de Sus
Locuitorii din Sebeșu de Sus care vor să discute cu primărița diferite probleme legate de comunitate, o pot...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
A murit după ce a mâncat ciuperci. Medic: „Pericolul biologic din pădure pe care îl poți cumpăra de la piață”
Un bărbat de 48 de ani a decedat, iar soția (46 ani) și mama (92 ani) sunt în...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 ore
Drumarii acționează pe A1, DN14 și DN14A. Circulați cu prudență!
Luna iulie a debutat cu importante lucrări executate de muncitorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Ateliere educative și multă distracție, în această vară, la filiala Hipodrom a Bibliotecii ASTRA
Copiii sunt în vacanță iar Biblioteca ASTRA le-a pregătit o serie de ateliere creative. Astfel, cei care stau...
Actualitate
1 min de citit