Vouchere de vacanță inclusiv angajaților din mediul privat, în valoare de 1450 lei/anual, suportate din bugetul de stat începând cu 01.01.2024

Vouchere de vacanță inclusiv angajaților din mediul privat,  în valoare de 1450 lei/anual, suportate din bugetul de stat începând cu  01.01.2024

Extinderea mecanismul de acordare al voucherelor de vacanță pentru cei circa 4,2 milioane de angajați din sectorul privat, prin acordarea acestor vouchere de vacanță suportate din bugetul de stat, în valoare de 1450lei/anual, din sumele cu care aceștia contribuie deja sub forma impozitului pe venit și /sau CAS, este în mod cert o inițiativă legislativă benefică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Voucherele de vacanță reprezintă, în mod evident, un mijloc prin care salariații au posibilitatea nu doar să își refacă puterea și capacitatea de muncă, ci și să petreacă mai mult timp cu familiile lor, fapt care contribuie la o productivitate sporită a muncii. 

Mecanismul prevăzut pentru acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din sistemul privat odată aprobat, nu implică un efort financiar propriu pentru angajatorii din acest sistem, care vor avea doar un rol de intermediar între stat și salariați.  

Pentru această propunere legislativă s-au avut în vedere pe lângă eliminarea discrepanțelor dintre salariații – bugetari și cei din sectorul privat și consecințele pozitive pentru întreaga industrie a turismului și activităților întrucât valoarea voucherelor de vacanță se întoarce, practic, în economie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de efectul benefic direct înregistrat și de către salariatul din mediul privat, o asemenea decizie va avea un impact pozitiv și asupra turismului intern. În prezent, cu un potențial turistic net superior altor state membre ale Uniunii Europene, România înregistrează valori mult mai scăzute a ponderii acestei activități în produsul intern brut. Datele statistice vorbesc despre aproape 4% contribuție a turismului în PIB la nivelul Uniunii Europene, în vreme ce în România această pondere este de circa 2,9%. 

Să nu uităm faptul că, în perioada pandemiei, turismul a fost una dintre cele mai afectate ramuri ale economiei. Numărul total de turiști sosiți în structurile de cazare a scăzut în anul 2020 cu 52,2% față de anul precedent, în 2019, de la 13,4 milioane la 6,4 milioane . Ulterior , în anul 2021, numărul turiștilor a crescut, însă este departe de nivelul înregistrat în anul 2019, la doar 69,4%. 

Aceeași evoluție se înregistrează și dacă ne raportăm la numărul de înnoptări. O scădere accentuată în anul 2020, cu un -51,5% urmată de o creștere în anul următor, în 2021, cu + 41,7% , însă tot există diferențe semnificative față de valorile înregistrate în anul 2019. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Scăderea semnificativă a circulației turistice a avut efecte negative și asupra volumului de activitate, industria Horeca fiind cea mai afectată din punct de vedere financiar, în anul 2020, prin comparație cu orice alt sector de activitate din România. Vânzările au scăzut cu 44%, iar profitul net a înregistrat o contracție istorică fără precedent și a scăzut cu aproape 80% față de anul anterior, 2019. 

Comparativ, veniturile totale din Horeca au fost în anul 2020 de 16,7 miliarde lei, un nivel similar cu cel înregistrat în urmă cu 6 ani, în 2014. 

Impactul negativ asupra turismului a contribuit din nefericire la desființarea a zeci de mii de locuri de muncă, la închiderea a numeroase unități de cazare, și efectele s-au resimțit și în industriile pe orizontală. 

Indiscutabil, șocul înregistrat în industria turismului ar fi fost si mai mare în absența voucherelor de vacanță acordate celor 1,2 milioane de salariați din sectorul bugetar, iar datele statistice ar fi arătat un regres fără precedent. Pentru industria turismului, voucherele de vacanță au însemnat și vor fi și de acum încolo private ca  ″ o adevărată gură de oxigen″, mulți antreprenori din industria turismului reușind să-și păstreze deschise afacerile datorită acestor vouchere. 

Decizia Guvernului României de a acorda voucherele de vacanță personalului angajat în sectorul bugetar s-a dovedit a fi una benefică din toate punctele de vedere. 

Aprobarea unui act normativ în favoarea acordării voucherelor de vacanță și pentru salariații din sectorul privat va avea un impact pozitiv și benefic, cu consecințe pozitive inclusiv prin reducerea (indirectă) a fiscalității muncii, creșterea ponderii turismului în PIB peste media europeană, revitalizarea industriilor conexe, și va contribui, în final, la o creștere semnificativă a produsului intern brut al României. 

29.03.2023                                                                            Senator PNL Sibiu

                                                                                                 Neagu Nicolae 

 

Autor - ADVERTORIAL
29 martie 2023 la 13:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 6 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 10 ore
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.