Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”

Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în care, în 1616, este notată prezența unui „gramátic”, adică a unui învățător.

˝Actul consemna decizia comunității săliștene ca învățătorul, pe numele său Dumitru Popa, să fie scutit de stagiul militar obligatoriu˝- explică Daniela Cîimpean, președinta Consiliului Județean într-o nouă postare din seria ˝Oameni și locuri de poveste˝, dedicată Sibiului. Mai mult decât atât, amintește ea, derogarea era acordată inclusiv celor care i-ar fi urmat dascălului la catedră, arătând astfel dorința săliștenilor pentru învățătura de carte a copiilor lor.

„Fără îndoială, acest «gramátic» a avut înaintași, de la care probabil și el a învățat carte, nu s-a început cu el școala din Săliște și, având în vedere anul atestării, 1616, e plauzibilă ideea că școala din Săliște a apărut în secolul al XVI-lea”, notează Maria Hanzu, fostă elevă, profesoară și directoare a școlii din Săliște, în „Monografia școlilor din Săliște”.

Primele școli au apărut pe lângă biserici, cum este și cazul primei școli cu predare în limba română din țara noastră, aflată în Șcheii Brașovului. În Săliște, „gramáticul” era slujitor al bisericii, școala numindu-se și „de bucoavă”, iar sălile de clasă erau amenajate în diverse case închiriate, cum au fost cele din Piața Veche, Între Râuri, Piața Mare sau de pe strada Luncii.

Un document de la 1809, încheiat între fiul preotului Ștefan Popovici, Daniil, și comuna Săliște, stabilea: „Dascălul Daniil să înveţe copiii, în fiecare an, de la 1 noiembrie până la sfârşitul lui aprilie şi deoarece nu există încă un edificiu şcolar, i se va închiria o casă în apropierea bisericii. Plată va primi 100 florini pe an, iar fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei, iar pentru întreţinerea învăţătorului acesta va primi de la fiecare copil sâmbăta câte un creiţar. Înainte de Paşti va fi dator să dea un examen public cu copiii înaintea directorului școlar George Haines și a conducătorilor satului.”

Președinta Consiliului Județean Sibiu spune că 1821 este anul în care, la Săliște, a fost construită prima clădire proprie a școlii, pe un teren cumpărat cu banii din „lada Bisericii Mari”. La săparea temeliei a participat preotul Ioan Neamțu Samoilă, cu al său car tras de boi. „Când a văzut însă că banii satului nu ajung pentru acoperirea edificiului şi-a vândut carul şi boii şi a acoperit şcoala pe cheltuială proprie. Drept recunoştinţă, oamenii au pus de i s-a zugrăvit chipul pe edificiul şcoalei”, se notează în „Anuarul Gimnaziului mixt din Săliște (Sibiu) pe anul școlar 1928-1929”.

Pentru plata profesorilor, părinții elevilor plăteau o taxă denumită „didactru”, însă banii nu erau niciodată suficienți. În 1822, săliștenii au luat o decizie îndrăzneață: i-au cerut însuși împăratului Ferdinand I al Austriei ca o parte din taxele colectate de la târgoveții veniți în Săliște să fie folosită pentru învățământ. „Suntem siliţi a ne ruga ca să binevoiască a ne da îndreptare […] cât nu cumva să se întâmple, ca pentru lipsa traiului vieții a dascălului sătesc, învăţătura pruncilor noştri celor mulţi să pătimească”, scriau săliștenii în cererea trimisă împăratului.

În 1840, Ferdinand I le-a dat săliștenilor dreptul permanent de a colecta vama târgurilor, iar banii urmau să fie folosiți integral pentru funcționarea școlii. Această sursă de finanțare a funcționat mai bine de un secol, până în 1948.

O altă metodă de a colecta fonduri pentru școală era utilizată în biserică, la finalul slujbei, când a fost introdus al doilea „disc”, în care enoriașii puneau bani. „Aceasta este explicaţia de ce la bisericile din Sălişte se strâng bani în două discuri; al doilea era pentru şcoală”, mai notează Maria Hanzu în monografia dedicată școlilor săliștene.

Printre elevii de seamă ai școlii din Săliște și șase membri ai Academiei Române, toți noscuți în Săliște sau în satele aparținătoare: episcopul Dionisie Romano, episcopul Nicolae Ivan, profesorul Axente Banciu, deputatul Ioan Lupaș, profesorul Onisifor Ghibu și filosoful Dumitru D. Roșca.

„Lor li se adaugă și Valeriu Braniște, născut în Cincu – Brașov, dar care a făcut școala primară aici, în Săliște”, spune prof. Marius Boromiz, directorul Liceului Teoretic „Ioan Lupaș”, structură care reunește în prezent peste 850 de copii din unitățile de învățământ din Săliște, Mag, Săcel și Amnaș.

„La 1903, cu fonduri obținute majoritar prin subscripție publică, săliștenii au construit Sala de festivități a școlii, împreună cu alte opt săli de clasă”, a mai adăugat prof. Marius Boromiz, aflat la conducerea școlii din anul 2014.

În trecut, Săliștea Sibiului era descrisă ca fiind „satul țăranilor cu biblioteci”, dovedind într-o mare măsură importanța pe care săliștenii o acordau științei de carte.

˝Și-au dat copiii la școală, au cerut autorităților dascăl și chiar împăratului dreptul de a strânge bani în numele educației „pruncilor noștri celor mulți”.

Iar această istorie, de slovă românască, s-a petrecut aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝- mai spune Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.