Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

* La noi, nesimţirea a ajuns calitate/!/ şi se manifestă mai ales la comercianţi, care scumpesc produsele de azi pe mâine, fără nicio justificare. Doar un exemplu vă dau: la fostul magazin al lui Ilie Floaş, de-i zice "Express. Columbus operaţional SRL", am cumpărat roşii chery din Italia, pe post de trufanda (deşi sunt crescute artificial în seră), 300 g. cu 24,99 lei. Socotiţi cât costă kilogramul! (Vă reamintesc că, în urmă cu nişte ani, Guvernul a lansat campania pentru sprijinirea agricultorilor care cultivă roşii. Bani s-au dat, bani s-au luat, iar noi tot de la alţii aducem: scump şi prost.) * Cenzura îşi face tot mai simţită prezenţa în România "liberă", dar numai când e vorba de critici la adresa Puterii, nu şi când în mass-media apar tot felul de anunţuri gen: Efectele nocive ale orezului (când asiaticii se hrănesc cu orez dintotdeauna, trăind sănătoşi până la adânci bătrâneţi), Diabetul poate fi tratat în 7 zile, Vezi cum să-ţi repari/?/ prostata într-un mod simplu, Învinge ciuperca unghiilor piciorului în 3 zile, Ceapă în şosete noaptea, de ce? etc. Pe ăştia nu-i cenzurează nimeni. * Un excelent calendar de birou a realizat (foto, prezentare, editare) Ştefan Trihenea, cu imagini reprezentându-l pe violonistul, compozitorul şi dirijorul neerlandez Andre Leon Marie Nicolas Rieu (n.1949) în concert. * A devenit un fel de obsesie pentru gazetarii făcuţi la distanţă, ca, în preajma sărbătorilor, să înceapă văicăreala. Acum, că se apropie Sfintele Paşti-o sărbătoare creştinească importantă, dar nu pe bază de mâncare! – bat apa-n piuă: "Anul acesta, masa de Paşti va fi mai săracă şi mai scumpă, carnea de miel va ajunge la 80 lei/kg, românii nu-şi mai pot permite etc". Păi, măi batalilor şi oiţelor sterpe de la tv, după atâtea săptămâni de post, excesul de mâncare şi băutură, tot voi spuneţi că "dăunează grav sănătăţii". De ce ar trebui ca, după diferitele posturi propuse de Biserica ortodoxă, să ne hulpăvim la de-ale maţului, în loc să ne mulţumim cu o reuniune de familie decentă, fără chiolhane şi telefoane la 112. * Se pare că au devenit o afacere rentabilă căminele pentru bătrâni particulare, unde aceştia "beneficiază de o viaţă independentă, dar atent supravegheată". N-am numărat, dar în Sibiu şi judeţ sunt multe (pentru cei cu bani), fiindcă statul are treabă să ne supravegheze atent pe noi, cei "liberi". * Apropo, privind ce se întâmplă în Franţa, unde, preşedintele ţării, sfidând masa de oameni, a impus o lege antipopulară, cum aţi defini democraţia capitalistă? * Ca să nu-i supere pe primarii comunelor: Arpaşu de Jos, Porumbacu de Jos, Nocrich, Orlat, Şeica Mică, Brădeni, Sadu, Păuca, Jina, Turnu Roşu, Gura Râului, Bazna, Răşinari, doamna Daniela Cîmpean le-a dat câte o "ciosvârtă" din bugetul Consiliului Judeţean, pentru organizarea diferitelor manifestări…culturale gen Festivalul porcului, Festivalul brânzei şi ţuicii, Ziua Vinului, Povestea lânii. Alţii n-au primit nimic. Poate, anul viitor, în preajma alegerilor…* Nu ştiu cum e prin alte părţi ale României, dar, la Sibiu, dacă vrei să mănânci la un restaurant oarecare, înainte ar trebui să treci pe la bancă ori la bancomat, dacă şi spagetele, mâncarea săracului în Italia, aici te costă 40 de lei. Dacă eşti "în bani", poţi comanda un antricot de vită din Argentina, cu toate ingredientele, la 130 de lei, fără băuturi, fursecuri şi profiteroale ca desert, marghilomane sau frapeuri. (În anii 70, când veneam de la Amnaş, sâmbăta, să mă primenesc, la Împăratul Romanilor, cu 25 de lei eram şi mâncat şi băut, dar era rău că nu puteam zburda prin Europa liberi!/ * Nu vă mai amărăsc/?/ spunâdu-vă că, în vacanţa de vară a anului 1972, cu elevii mei, copiii ceapiştilor din Amnaş, am fost două săptămâni cu bacul, până prin Deltă până la Sulina, în parteneriat cu vecinii din Aciliu. Şi, vin unii, astăzi, să-mi povestească mie, ce  foamete şi tiranie am trăit. (Profesor la ţară, aveam 1250 de lei pe lună, 3750 pe trei luni în vacanţa mare, o adevărată avere.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
28 martie 2023 la 20:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 8 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.