"Eu dorm mereu îmbrăcat şi cu raniţa-n spate"

* Mult mi-au plăcut poeziile lui Geo Dumitrescu (1920-2004), citindu-le atras de titlurile unora dintre volume: Libertatea de a trage cu puşca, Africa de sub frunte, Câinele de lângă pod. Am notat câteva versuri spre ţinere de minte: "Aici, în colţ, o să-mi pictez gândurile; Ridicolul oamenilor blonzi; Vom face copii mari, proşti şi frumoşi; Altădată eram mai proşti şi ne vedeam de treabă; Versul e otravă şi pâinea e scumpă; De-acum, nu mai aştept decât veşti rele; Eu dorm mereu îmbrăcat şi cu raniţa-n spate". Nu-i departe vremea când şi noi vom dormi la fel. * Apropo de raniţă, mi-am adus aminte de armată, 6 luni la Lipova, cea mai neagră perioadă din viaţa mea. Când ne adunam în curtea şcolii şi aşteptam să vină colonelul Sbiera Costică, şeful suprem (!) să-l salutăm. El zicea: "Bună ziua!" Noi, într-un glas: "Să trăiţi!" De fiecare dată, mă întrebam: de ce nu zice el: "Să trăiţi!" şi să-i răspundem noi cu: "Bună ziua" că eram nai mulţi şi mai şcoliţi. Pe lângă altele şi de aia nu mi-a plăcut armata. * Mihai Buzea, care-şi zice scriitor şi locuieşte în Belgia, se întreabă: "Ce-ar fi fost Mircea Cărtărescu sau Radu Aldulescu fără Revoluţie?" O întrebare de tâmp! Cine avea talent şi perseverenţă, răzbea şi pe vremea lui Ceauşescu, iar exemplele nu-mi lipsesc. Cine nu, gen Paul Goma, n-au ajuns scriitori nici după revoluţie. Cei care scriu memorii din puşcării, de la Canal, din Siberia etc. nu pot fi numiţi scriitori, dar destui sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. (Mă mir că nu sunt consideraţi gazetari şi cei care prezintă vremea sau horoscopul!) * Citesc, la nimereală, pagini din cărţi uitate: "Spre cel însingurat se îndreaptă uneori ceva ce face miraculos de bine. Nu e vreun sunet, nici vreo strălucire şi nici vreo voce. E zâmbetul fostelor femei care, precum lumina stelelor apuse, se mai află încă pe drum" (Rainer Maria Rilke) Abia acum, bătrân şi singur, îl înţeleg mai bine. * Apropo, zilele trecute, am aflat abia că, de doi ani, se află între stele Cristina, prima şi pura mea iubire de adolescent. Era o colerică… sentimentală. Singurele scrisori pe care le-am păstrat pe undeva prin bibliotecă sunt de la ea. Nu mă învrednicesc să le caut şi să le recitesc, dar mă gândesc la ea, mai ales când trec prin Sub arini. * Unii critici se străduiesc să ne lămurească din condei că "nu mai avem actorii de altădată, dar avem alţii" şi că "noul val al cinematografiei româneşti continuă să strălucească". Încercare sortită eşecului, cel puţin în ce ne priveşte pe noi, cei de vârsta a treia şi a… patra. Pe ce se bazează? Pe puzderia de premii luate la tot felul de festivaluri. Ca să nu vorbesc în dodii, m-am străduit să mă uit la câteva pelicule mult lăudate astăzi: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (regizor Cristian Mungiu), Sieranevada (Cristi Puiu), Poliţist adjectiv (Corneliu Porumboiu), Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu)… Toate aduc, mai degrabă, a filme documentare despre existenţa în vremea lui Ceauşescu în România. Nimic artistic, întâmplări şi fapte diverse luate şi trântite pe ecran. Cât despre "noul val" de actori de valoare, mă îndoiesc că poate fi pus în balanţă cu vechiul val, alcătuit din interpreţi care erau în stare să facă din căcat bici şi să pocnească, indiferent cât de îndoctrinat ar fi fost scenariul. Pot revedea la nesfârşit: Titanic vals, Două loturi, Pădurea spânzuraţilor, Moara cu noroc, Felix şi Otilia, Telegrame, Actorul şi sălbaticii, Răscoala, Bietul loanide, Ultima noapte de dragoste… Mai vreţi? Mai am.