Marea problemă a României: dacă "Teambuilding" e film prost sau nu

Vă spun din start că filmele româneşti astea, de mileniu 3, majoritatea, sunt pentru mine o mostră despre cum să te plictiseşti în faţa ecra­nului. Cu muultă toleranţă aş alege câteva care ar mai ieşi, cumva, din pluton, dar neridi­cându-se calitativ la produc­ţiile din timpuriul anilor ‘90 sau chiar la cele comuniste, cu tot felul de tovarăşi. Acţiune lălăită, lipsită de chimia ace­ea care te ţine lipit de scaun. Filmări de zici că le-am făcut eu, cu camera foto, din mână. Dialoguri inodore, incolore şi mai ales insipide, dacă se poate cu cât mai multe înjurături şi porniri iste­rice. Inevitabilele scene de dânsa-ntr-însa. Joc actori­cesc de te apucă dorul de brigăzile artistice de între­prindere sau de punerile în scenă de la căminul cultural sau de la serbarea de sfârşit de an. Nu tu o replică de să îţi intre în cap şi să o foloseşti în glumele cu colegii. Nu tu un nume de actor care să zici, mamă, ăla e! Plus ideea aia inoculată repetitiv care îţi spune că România este o ţară de c***t, cu oameni de c***t, că nu ai cu cine, că tot degeaba. A, era să uit finalurile acelea care nu spun altceva decât că s-a terminat filmul: fără vreo morală, fără vreun "end" la ceva. Făcute de zici că e închiderea programului, că s-a tăiat curentul, că s-au pierdut nişte file la scenariu dar dă-le în mă-sa, încheiem aici, zicem că e film de artă, "e alegerea spectatorului cum percepe finalul", mai închiriem şi un critic care să încurce şi mai mult totul într-o cronică dintr-o revistă de fiţă culturală. Aş putea spune că la mine cinematografia românească de calitate s-a terminat cu "Filantropica" lui Nae Caranfil. Mă puteţi contrazice.

Ce ştiu despre film

Vă mai spun din start că NU AM VĂZUT "Teambuilding", cu excepţia trailerului, care e de fapt reclama filmului şi care m-a convins că nu m-a convins. Pare interesant, pare a avea ceva umor din ăsta pe stil nou pe care-l înţeleg dar nu-l gust, aş vrea să-l văd, dar nu în mod deosebit şi nu la stadiul de a-mi face abona­ment pe Netflix pentru asta. Dar am văzut opiniile. Şi asta m-a făcut curios.

Ce părere au experţii. Tudor Giurgiu zice că ăsta e un moment istoric

Despre Tudor Giurgiu nu pot spune decât că este un regizor faimos, cu filme cunos­cute: Mi-au plăcut, cumva, de la el, "Caravana cinemato­gra­fică" şi "Despre oameni şi melci", ultimul o comedie destul de OK. Nu am văzut, deşi am avut ocazia, "Li­bertate", dar fiind în perioada reamintirii Revoluţiei din 1989 nu am simţit nevoia să văd eroi pozitivi miliţieni în con­textul Sibiu 1989. Într-o pos­tare de pe facebook, Tudor Giurgiu spune despre Team­building că "E moment istoric – după aproape 30 de ani, un film românesc face 1 milion de spectatori plătitori la cinema".

Bun. Şi filmele cu Piedone sau alea cu indiene cu muzică şi lacrimi, erau toate câte un moment istoric pentru că era omor la bilete de erai bucuros că stăteai în picioare să le vezi. Un film de succes nu e neapărat bun. De fapt nu orice de succes e neapărat bun. Orice manelist serios îl taie pe Vivaldi la încasări. Florin Salam e mai tare decât Frederic Chopin ca priză la public. Ion Iliescu a avut un succes fantastic la public în 1990. Chiar şi persoana ace­ea din Germania, care a declanşat Al Doilea Război Mondial, a avut un succes enorm la public la un moment dat. Mai spune Giurgiu că "Aici ar trebui să se termine orice discuţie". Adică la succesul de public. Şi mai zice că "Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Cotet şi toti cei din echipa lor şi-au propus să facă un film de public, să dea o lovitură de box-office, apelând la tot arse­nalul de rigoare al genului". Nu am văzut nu mă exprim, nu înţeleg termenul "tot ar­senalul de rigoare al genului". Eu ştiu că nu există "genul" de "film cu succes la public". Ştiu de comedii, de filme de dragoste, cu bătaie, cu cowboi, de război, de copii, muzicale, păşuniste, etc. 

"Cine minimizează sau ia în bă?călie efortul de a pune cap la cap un astfel de proiect (nu mai zic de riscurile financiare, banii fiind privaţi) se desca­lifică din start. Sunt ani de zile de lucru, de căutat formule, de încercat marea cu sarea. Boom-ul ăsta nu a apărut de nicăieri." O spune tot Tudor Giurgiu, regizor. Adică un fel de îndemn la ciocu’ mic, că oamenii au investit, au muncit, au "căutat formule", deci obligatoriu trebuie să dai pe spate şi să spui că filmul merită simultan Oscarul pentru orice, că  o să rupă Cannes-ul, Berlinada, Vene­ţia, plus veşnicul premiu "Un Certain Regard".

Tot Giurgiu spune că "E f. bine că avem şi filme comer­ciale de succes, după cum e de apreciat că filmele româ­neşti de autor continuă să fie căutate şi vândute pe plan internaţional."  Pe subtile aşa, totuşi, taxează filmul ca nefiind aşa de "oau": "Da, ar fi tare de tot dacă următoarele filme comerciale ar propune poveşti tot mai bine închegate, mizanscene şi filmări mai deştepte care să iasă din zona care funcţionează pe YT. Mai e de lucru, asta e clar." Bine, am înţeles, situaţia în general e bună dar, cum spunea şi tovarăşul de la Partid, "mai sînt şi lipsuri".

Ce părere au experţii. Din ce spune CTP, reiese că nu i-a plăcut

Nu sunt fan Cristian Tudor Popescu, chiar dacă îmi plăcea proza lui SF din anii '80, când se semna Cristian T. Popescu. Totuşi, păre­rile lui despre filme mă inte­resează. Ei bine, părerea lui a fost, ca niciodată, una aşa, mai pe subtile, mai pe a bate şaua să priceapă cinefilul. El a spus aşa pe facebook, în postarea numită "S-a râs la Teambuilding": "Sunt întrebat de ce nu spun nimic de filmul românesc Teambuilding. Mai ales că scriu alţii despre el pe net şi pretind că aş fi scris eu. Există un răspuns: l-am văzut până la jumătate, acasă, pe computer, şi a trebuit să mă opresc pentru că se umpluse încăperea de maimuţe antro­poide care râdeau. Nu de film, râdeau de mine. Dacă aş şi scrie ceva, orice, despre Team­building, cred că primatele ar începe să mă scuipe. Ce ziceţi, am pierdut mult că nu l-am văzut pe tot?"

Păi, dom-le, ca critic de film cu cărţi despre filme, mă aşteptam la ceva mai mult decât la metafore cu maimuţe. Măcar la nivelul "de ce e bun" vs. "de ce e prost". Totuşi, CTP revine cu o altă postare pe tema din care am înţeles şi mai puţin decât din prima: "Văz că destui cetăţeni sunt de părere că subsemnatul n-aş fi în "targhetul" filmului Team­building. Că am în cap prea multe filme "grele", de aceea nu pot să apreciez productul pentru public sus-menţionat. Ba chiar, site-ul Times New Ro­man a titrat în băşcălie: "CTP, extaziat de Teambuil­ding: "Cel mai bun film de la Călăuza lui Tarkovski încoace" ".

Nu, stimabililor, nici gând, ştiu să apreciez şi un film popular, făcut pentru publicul larg. Cu condiţia să nu fie tâmp, gros, slinos şi gratuit porcos. Republic ce am scris despre un alt Building, Love Building, al Iuliei Rugină, în care, ce să vezi, acţiunea se petrece tot într-o tabără pentru adulţi împărţiţi în echipe…" Adică efectiv ne-a trimis la celălalt raion unde e şi acolo marfă. Adică tot aşa de subtil de nu am prea înţeles. Bine..

Zona de laude din partea realizatorilor

Alex Coteţ, unul dintre cei implicaţi în realizarea filmului, spune că "…nişte băieţi cres­cuţi pe internet au făcut cel mai vizionat film romanesc după Revoluţie". La fel, un antropolog Radu Umbreş, laudă filmul la Europa Liberă, în articolul "Antropologul Radu Umbre?: Teambuilding e un film necesar. Nu pretinde că face artă, e o comedie de masă". Cine e curios, vezi aici:

https://romania.europa libera.org/a/antropologul-radu-umbres-despre-filmul-teambuilding/32212480.html

El e de părere că filmul "îşi face treaba foarte bine", pentru că e vorba despre corporatişti iar în România avem corpo­ratişti. Mai face şi un fel de mişto subtil la cei cărora nu le-ar plăcea filmul, acuzându-i că "vizează o formă de elitism de modă veche" pentru că sunt nişte bătrâni de 40-45 de ani, care au valori sociale în care nu sunt incluse înjurături sau alte calităţi ale superci­vilizaţilor de acum. Şi că ăia se agaţă că "tineretul s-a stricat", teorie care e găsită şi în Grecia antică.

Bun, azi mâine aflu că Spar­tacus (ăla vechi) sau Casa­blanca sau Şoferul de Taxi sunt nişte filme de marele rahat pentru că folosesc un limbaj elitist, fără "băga-mi-aş, fără "bămue", fără "p" şi "p", aşa cum se cuvine, că ele, filmele nu se adresează generaţiei de corporatişti, standupcomedişti, vilogări şi mari realizatori de filme de pe reţelele sociale.

Vorba tovarăşului Ceauşes­cu din 1984 (anul, că romanul îl trăim acum), la conferinţa de la Mangalia: "…să dăm realitatea, să găsim (…) copacii tineri"; "poporul în care tineretul are un rol de seamă"; "ei sunt eroii care trebuie să-şi aibă locul în film, în teatru, în poezie, în artă, în literatură, în tot, în toate do­meniile artei". Noa, defuncte tovarăş, iată că avem filme cu tinerii zilelor noastre.  Ei zic că e comedie, dar unii se infiorează la gândul ăsta.

Dar să revenim: Unul din protagonişti, Micutzu, critică şi el pe cei care îi critică filmul. El zice că "nu prea merg la cinema oamenii astia care scriu cronici despre Team­building si vor filme bune romanesti", Un alt regizor, Matei Dima, spune că filmul a costat 800.000 lei şi că e bine că are succes pentru că astfel acoperă cheltuielile. Şi că filmul este "cu de toate" adică glume, umor, ce mai o comedie de succes. Pentru că totuşi e de succes. Ca la pagina aia cu poze de copii din "Femeia": "Al nostru e cel mai frumos"

"Teambuilding" versus alte comedii româneşti

Da, am înţeles, este un film fenomenal pentru că are audienţă la (un anumit) public şi că a umplut sălile de ci­nema, ca nimeni altul în ultimii 30 de ani. Că e o comedie lejeră la care râzi. Că a costat mult, deci obligatoriu trebuie să fii fiert după el/ea. Că e o iniţiativă privată deci iar trebuie să fii fiert după şi să nu comentezi contra. Că oamenii şi-au asumat un risc (care, că nu înţeleg? Un film bun nu e un risc…) deci obligatoriu trebuie să baţi din palme. Că e un film cu un target pe corporatişti dar că e pentru publicul general. Şi ultima, cu care sunt mai mult ca perfect de acord, că "Teambuilding" e un film al generaţiei sale.

Acum serios, românii nu au excelat în comedii geniale, ba dimpotrivă. Multe filme de regulă slăbuţe spre slabe rău au fost salvate de prestaţia superbă a unor actori de geniu din vremurile când existau actori de geniu. Multe comedii au fost şi ele ale vremii lor şi multe din ele au fost aşa de proaste de nici măcar prestaţia actoricească nu le-a salvat de la ghinion. Şi ele erau, la vemea lor, cu target pe cineva: "Balul de sîmbătă seara" era pentru şantierişti, "Nea Mărin Miliar­dar" era perfect pentru marea masă a muncitorilor şi celor de la ţară ajunşi la oraş, ca şi glumele simple de Revelion ale eroului. "Secretul armei secrete", un film ciudat spre ab­surd, era perfect pentru liceenii ciudaţi ai anilor '80, toate peliculele cu ţâţe la ve­dere de tipul "Miss Litoral" sau "A doua cădere a Cons­tanti­nopolului" erau nebunie pen­tru nebunia de la începuturile "libere" ale lui 90, "Asfalt Tan­go" pica perfect pentru perioa­da vânătorii de fete pentru vest, la fel şi "Filantropica" pentru criza şi mizeria de la începutul anilor 2000. Aşa că de ce "Team­building" nu ar fi filmul unei generaţii obsedate de bunga-bunga şi cu "p"-word în gură şi fără atâtea profunzimi în exprimare?

Mai e problema aia a unui film. Dacă rămâi cu ceva după el. Cu nişte replici strălucite. Cu jocul unui actor. Cu o acţiune care să te ţină, cât de cât în alertă. Ei, la asta cum e "Teambuilding"?

Da, am înţeles, marea problemă a României acum este dacă "Teambuilding" e film prost sau nu. Păi e simplu. Mergeţi să-l vedeţi. Apoi vă faceţi o părere.