NAȘTEREA DOMNULUI – Izvorul bucuriei

Acestea sunt cuvintele rostite de înger către păstorii din jurul Betleemului în noaptea sfântă când cerul a coborât pe pământ, când Fiul lui Dumnezeu s-a „întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și s-a făcut om”, ca pe noi să ne mântuiască.

Bucuria acestei întrupări și a venirii în lume a Mântuitorului s-a transmis de la păstorii din Betleem, peste veacuri până la noi, cei care am primit în sufletele noastre vestea cea bună, Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

La praznicul Nașterii Domnului se bucură cerul și pământul, cele văzute și cele nevăzute, cele de sus cu cele de jos împreună sărbătoresc venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, precum zice colindul:

„Cerul și pământul
În cântec răsună
Îngeri și oameni
Cântă împreună

Hristos se naște,
Domnul coboară
Îngerii-i cântă,
Magii-l adoară”.

Ne bucurăm și noi și împreună cu fericitul Augustin zicem din adâncul inimii: „Aceasta este ziua în care a venit în lume, Cel prin care s-a făcut lumea”.

În noaptea sfântă de Crăciun toate sunt transfigurate, toate se umplu de bucurie, oamenii cu îngerii cântă împreună „pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Cu toții tresăltăm de bucurie când auzim vestea că s-a născut Hristos Mântuitorul nostru, iar colindele vestesc de veacuri bucuria cea mare:

„Astăzi s-a născut Hristos

Mesia chip luminos

Lăudați și cântați

Și vă bucurați”.

Ne bucurăm pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a coborât pe pământ și a luat chip de om. Prin colinde, prin slujbele la care participăm noi mărturisim că Hristos se naște și azi în inimile noastre, iar noi, cu păstorii îngenunchem și cu magii ne închinăm preamărind pe Dumnezeu.

Dacă Nașterea Domnului ne umple de bucurie de fiecare dată, aceasta înseamnă că Hristos este veșnic viu, că El deși a murit, a înviat cu adevărat și dăinuiește în veșnicie.

El se naște și se întrupează în noi, în viața și în inima fiecărui credincios „iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 19), iar Sf. Ap. Pavel zice „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20) arătând că în toată viața noastră Îl simțim pe Domnul fiind cu noi și întru noi.

Dar nu este îndeajuns doar să ne bucurăm, să cântăm și să preamărim pe Domnul Hristos cel născut în ieslea Betleemului. Se cuvine să pășim pe urmele Lui, să ne străduim a viețui așa cum a viețuit El, așa cum ne învață Sf. Ap. și Ev. Ioan, când ne spune: „Cine zice că petrece în Hristos dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble” (1 Ioan 2, 6).

Multe virtuți găsim în viața Mântuitorului pe care se cuvine să ni le însușim și să le facem roditoare în viața noastră. Desigur toate aceste virtuți se cuprind într-una singură: dragostea sau iubirea.

Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, fără încetare a făcut cunoscută iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

El s-a făcut om pentru că ne-a iubit și ne iubește mereu deopotrivă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. El s-a făcut om ca să ne arate nouă oamenilor veșnica și negrăita iubire a lui Dumnezeu față de noi, făpturile Sale.

Prin bunătatea Sa ca și prin întreaga Sa învățătură sfântă și dumnezeiască, Hristos Domnul ne-a încredințat cu prisosință că Dumnezeu Ziditorul are față de noi o inimă de părinte ce poartă grijă multă pentru binele și mântuirea noastră.

Cu adevărat, din iubire El a trimis pe Fiul Său în lume și tot din iubire „El face să răsară soarele peste cei răi ca și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5, 45).

Cunoscând toate acestea, se cuvine să ne străduim să-L iubim pe Dumnezeu care ne iubește. Să iubim în același timp pe toți semenii noștri de orice neam, de orice vârstă și de orice credință. Să iubim în primul rând pe părinții și bunicii noștri și să-i respectăm și să-i sprijinim la bătrânețile lor.

Părinții să-și iubească pe copiii lor și să se îngrijească de educația și de buna lor creștere. Soții să se iubească între ei și să nu uite că în fața lui Dumnezeu și-au promis iubire reciprocă până la sfârșitul vieții. Copiii să-și iubească părinții și să-i respecte, rugându-se pentru sănătatea și ajutorul lor, bineștiind că așa cum se comportă ei față de părinți așa se vor purta și copiii lor cu ei.

„Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, auzim îndemnul la fiecare sfântă slujbă și datoria noastră este aceea de a îngenunchia cu gândul înaintea Pruncului dumnezeiesc și să-I încredințăm inima noastră, viața noastră cu bucuriile și încercările ei, El fiind singur în stare să ne ajute și să ne izbăvească.

Să-L rugăm să se milostivească și să izbăvească pe cei care sunt în războaie, în lipsă, în boală și în orice fel de întristare. Să-i oferim lui Hristos inima noastră însetată de iubire, de dreptate și de adevăr pentru ca să se împlinească deplin mesajul imnului îngeresc ”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Să-L rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să ne ajute, să ne binecuvinteze viața, familiile și casele noastre și să petrecem sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou și ale Bobotezei cu pace, cu sănătate, cu bucurii curate și să le ajungem întru mulți și fericiți ani.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos!

La mulți ani!

† VISARION

Episcopul Tulcii