Citite, auzite: "Mi-e ruşine de nevastă-mea, că altfel l-aş da dracului de doctorat"

* Am un cunoscut vechi, dascăl la ţară până în 1990, apoi s-a învârtit de un post la o şcoală din Sibiu mai de cartier, dar, oricum, altă viaţă decât prin praful şi noroaiele satului. Colegi de cancelarie fercheşi, doamne profesoare rujate şi parfumate, discuţii mai elevate, atmosferă plăcută. Toate bune până când profesorul de fizică, într-o zi, i-a anunţat triumfător că este prospătul posesor al unui doctorat, pe care l-a pregătit şi l-a susţinut în taină, cu intenţia de a ajunge cadru didactic universitar. L-au îmbrăţişat călduros, au băut şampanie, au înfulecat fursecuri şi pizza, doamnele s-au îmbujorat şi au început să vorbească toate deodată, domnii s-au grupat pe afinităţi şi bisericuţe, orele au fost suspendate spre bucuria copiilor care au tulit-o care încotro, în niciun caz spre case. Agapa a ţinut până seara, iar când s-au despărţit, trei becheri au continuat la un bar din zonă. Necazul lui Vasile, cunoscutul meu, s-a iscat când i-a spus nevestei, iar aceasta l-a îmboldit să se înscrie şi el la doctorat că doar nu eşti mai prost ca Tibi (colegul de fizică). Că câr, că mâr Vasile al meu nu-l prea atrăgea ideea să înceapă iar să se documenteze prin biblioteci, printre tineri, el fiind trecut de 40 de ani. Dacă eşti bărbat hotărât, pui picioru-n prag şi zici nu, dar el a cedat, ca să aibă pace-n casă. Au trecut anii, Vasile e tot doctorand şi ciuca băşcăliei noastre: "Lasă, mă, că dacă te prăpădeşti înainte de a-ţi lua doctoratul, îţi punem pe cruce "drd". că sunt destui care cred că ăsta-i un titlu". Se burzuluieşte, mai în glumă, mai în serios: "Ia încercaţi voi, să vedeţi printre ce furci caudine trebuie să te strecori: zeci de drumuri la Bucureşti, niciodată cu mâna goală, dar de fiecare dată profesorul coordonator a mai găsit, câte ceva de îndreptat, de scos ori de băgat, de sistematizat, de stilizat…Când ajung la el, mă invită la restaurant, ca să "discutăm mai lejer şi pe-ndelete", uneori vine şi cu doi-trei asistenţi, iar nota de plată, culmea, mi-o aduce chelnerul taman mie. În preajma sărbătorilor de iarnă, musai să mă duc cu "Produse tradiţionale", neapărat din mărginime şi umblu prin Piaţa Cibin de nebun să-i duc burduf, telemea, caş, slănină, cârnaţi, jumeri…Odată, l-am întrebat, aşa la băşcălie, dacă nu vrea nişte păstrăvi de la Albota, proaspăt sau afumat. M-a refuzat, zicând că mai are un doctorand de la Tulcea, care-i aduce icre de morun şi nişte şalău. E ceva de spaimă. Acum mi-a promis că, la primăvară voi fi programat pentru susţinerea tezei, dar să fac şapte exemplare, să le introduc în nişte mape de piele, ca să dea referenţilor spre studiu. Anul ăsta am stat toată vara acasă, ca să fac economie pentru viitorul examen, care nu-i doar o formalitate, are tipicul lui. Problema care mă frământă e că nu l-am întrebat dacă va fi înainte de Sfintele Paşti sau după, ca să pregătesc mielul, ouăle şi ce se mai mănâncă după post, drob, tocană, ciorbă, fudulii…"A oftat din adâncul rărunchilor şi-a încheiat: "Mi-e ruşine de nevastă-mea, că altfel l-aş da dracului de doctorat!" * Noi, ca oamenii, ne-am prefăcut că-l compătimim, dar ne dădeam ghionţi pe sub masă, preferând să rămânem fără acel "dr" purtător de orgoliu, cheltuindu-ne bruma de bani pe plăceri mai lumeşti şi mai puţin costisitoare.