În sfârşit, vremea va fi normală pentru noiembrie. Adică urât cu ploaie

În sfârşit, vremea va fi normală pentru noiembrie. Adică urât cu ploaie

Luni, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei. Pe arii relativ extinse în cursul zilei se vor semnala ploi moderate cantitativ, iar la munte, predominant ninsori. Noaptea pe arii restrânse se vor mai semnala ploi slabe, trecător lapoviță și vor fi condiții de polei. La munte va ninge slab. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp în zonele montane și submontane, iar stratul de zăpadă va continua să crească la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, viscolind trecător zăpada pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 8 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad. Izolat se va semnala ceață.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marţi, vremea va fi normală termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil în prima partea a zilei, mai mult noros seara și noros noaptea. Pe arii restrânse, în cursul zilei și local noaptea, va ploua slab, iar la munte se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în zonele joase, iar la munte cu intensificări temporare în cursul zilei și în intensificare în cursul serii și al nopții. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între 3 și 5 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea va fi relativ caldă. Cerul va fi temporar noros. Local va ploua, iar la munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zonele joase, iar la munte cu intensificări temporare în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade.

Joi, vremea se va răci. Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala ploi, iar la munte precipitațiile vor fi mixte în cursul zilei și sub formă de ninsoare noapte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 8 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe, predominant ploi, iar la munte precipitații mixte, trecător ninsori.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Halada Szilard, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
20 noiembrie 2022 la 10:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 39 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.