Citite, auzite: "Pe mine zeii pot să mă piardă, dar rău nu-mi pot face"

Poate că, dacă aş fi citit scrierile stoicilor Zenon, Marc Aureliu, Seneca, Epictet, la vârsta la care mă delectam cu Jules Verne, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Mihail Solohov, Walter Scott, Arthur Conan Doyle, existenţa mea ar fi avut un alt traseu. Numai că eu am ajuns la filozofii stoici târziu şi pe sărite, ca să-mi pun întrebări gen: Care este cel mai bun mod de a trăi, Cum îmi stăpânesc furia, Care sunt obligaţiile mele faţă de semeni, De ce mi-e frică de moarte, Cum gestionez pute­rea sau succesul?etc. Acum, Epictet, citându-l pe Platon, îmi spune: "Pe mine zeii pot să mă piardă, dar rău nu-mi pot face." Corect, dar am aflat cam târziu. * Tot mai mulţi analişti şi tot mai des îl citează pe filozo­ful şi economistul scoţian Adam Smith (1723-1790), ale cărui idei şi teorii se pare că se potrivesc şi în zilele noastre. Iată câteva spre edificare: "Un stoc mare, deşi cu profituri mici, creşte în general mai re­pede decât un stoc mic cu profituri mari; Un om trebuie să trăiască după munca sa, iar salariile lui trebuie să fie cel puţin suficiente pentru a-l întreţine; Un comerciant, s-a spus foarte clar, nu este neapărat cetăţean al unei anumite ţări; Totul pentru noi înşi­ne şi nimic pentru ceilalţi oameni pare a fi în fieca­re epocă ticăloasa maximă a stăpânilor omenirii; China este o ţară mult mai bogată decât orice parte a Euro­pei; Nu pentru binele lor oamenii doresc bani, ci pen­tru ceea ce pot cumpăra cu ei; Este nedrept ca întrea­ga societate să contribuie la obţinerea unui benefi­ciu limitat la o parte a societăţii. Aşa-i de când lumea şi pământul. * La Comedia Franceză s-a jucat piesa lui Shakespeare "Regele Lear", în care Cordelia este interpretată de o actriţă de culoare, maram, pentru a accentua diferenţa dintre aceasta şi surori­le ei în mod mai pregnant. Vedeţi de ce nu mai merg eu la teatru de ani de zile? Pentru că regizorii de azi "rescriu" după mintea lor piesele autorilor clasici, transformându-le în altele care nu mă interesează. * N-am înţeles actuala invazie de literatură memorialistică din România despre holocaustul din urmă cu 80 de ani: e vreo comemorare, vreo aniversare, vreun congres mondial tematic? Iată câteva titluri: Clopotele morţii (Olga Lengyel), Cu trenul expres spre moarte (Leonard Zăicescu), Am fost medic la Auschwitz (Nyiszli Miklos), Am fost doctoriţă la Auschwitz (Gisella Perl), Priciul (Ana Novac), Jurnal de lagăr de la Nürnberg (Edith Lovy), Evrei, treceţi Nistrul (Sonia Palti), Jurnal de ghetou (Miriam Korber) etc. Ăştia care scriu şi publică astfel de cărţi, într-o asemenea perioadă de criză şi marasn, vor să ne înfrumuseţeze existenţa aflând de suferinţele lor trecute? * Nu ştiu care-i dedesubtul dar cum se apropie sărbătorile de iarnă, în România apar "focare de pestă porcină" şi, deşi bietele suine nu trans­mit boala oamenilor, sunt ucise cu miile. O fi şi asta vreo "strategie de rezilienţă"? Cum de porcii bulgari şi ungureşti nu se îmbolnăvesc nici de pestă, nici de covid? * Parcă văd că, până la primăvară se înmulţesc găinile noastre şi, musai să dea peste ele o epidemie de gripă aviară, ca să cumpărăm ouă pentru Sfintele Paşti de la olandezi, ca să ne bage în Schengen cu ouăle vopsite!