Citite, auzite: ”Cea mai crudă răzbunare a unei femei este să rămână credincioasă bărbatului"

Jacques Bossuet (1627-1704) a fost istoric şi ca mai toţi intelectualii vremii, prelat, ajungând până la rangul de episcop. La vremea aceea, două erau direcţiile spre care erau îndreptaţi tinerii din familii burghe­ze: preoţia sau armata. De la 9 ani a luat drumul teo­logiei, urmând şcolile susţinute de biserică şi urcând pas cu pas treptele ierarhiei, dar n-a fost străin nici de filozofie, nici de politică. Răsfoind filele biografiei lui, am reţinut nişte panseuri, pe care vi le împărtăşesc: "Pasiunile şi interesele sunt cele două mari resorturi ale vieţii omului; Cea mai mare dintre slăbiciuni este frica de a nu părea slab; Politica este un act de echilibru între cei cei vor să intre în ea şi ce nu vor să iasă; Cea mai crudă răzbunare a unei femei este să rămână credincioasă bărbatului". Nu sunt nici filozof, nici moralist, dar cea mai crudă răzbunare a unei femei măritate este să moară înaintea soţului, nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici bogat, nici sărac, aflat, aşa, între azil şi cimitir! * Formule stas, repetate de paraşutele TV: "Bun găsit; doamnelor şi domnilor; din nefericire; din fericire; s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă; se fac cercetări pentru aflarea cauzei exacte a accidentului". Cam la atât se rezumă vocabularul celor care, cu patru clase, reuşesc să citească pe prompter. Dacă le vine o breaking news din văzduh, sunt pierdute, se bâlbâie, dau ochii peste cap precum muribunzii şi aşteaptă ajutor de la sufleurii din off. Epitetul care le pare cel mai relevant în toate nenorocirile este: "Halucinant”. Vai de noi şi-a noastre oi!" * Nu mai spun de folosirea conjuncţiei "dar" absolut aiurea, fără să se alarmeze cineva, semn că sunt puţini cei care, români fiind, îşi cunosc limba maternă. Prefer să mă uit la cursele cicliste, la turneele de tenis, la meciurile de fotbal din Anglia (fără comentarii) şi la snooker, unde competitorii parcă ar fi surdo-muţi! * Un ins, care semnea­ză Teodor Tiţă în revista Dilema veche, numeşte Serbia "ţară mică fără viitor", fiindcă încearcă să se menţină în afara alianţelor europene: "Preferă să băltească într-un prezent confuz în care mai binele e întotdeauna într-un trecut orgolios şi discutabil care mai trimite uneori câte o notă de plată. Deloc ieftină". Cinstit vorbind, câte o dată, aş prefera să fiu ungur sau sârb, îmi trece repede.* Ca orice mâncău obez, Andrei Pleşu scria mai zilele trecute un eseu intitulat "A mânca sănătos". Bineînţeles că l-am citit fără să cred o iotă, aşa cum mă uit, din când în când, la emisiunile culinare tv, ca să treacă timpul, nu fiindcă m-ar interesa. Pleşu îşi încheie articolul scriind: "Am văzut când­va un ţăran cretan de 92 de ani dezvăluind, laconic, secretul longevităţii sale: "Nu mănânc decât trei lu­cruri: berbec, brânză şi rachiu. Vegetalele sunt pentru capre!" Din propria familie, vă spun că nu am o reţetă a longevităţii; tata s-a prăpădit după 92 de ani, iar mama, după 97 de ani, fără să zacă, fără să o ia razna pe arătură şi fără a urma o dietă anume. Aşa că "mâncarea sănătoasă" este o poveste. Trăieşti cât îţi dă Cel de Sus zile.