"De treci prin Frieda, pelerine…"

Jumătate adevăr, jumătate fabulaţie, ce scrie Walter Johrend se citeşte şi se digeră fără sughiţuri: "De treci prin Frieda, pelerine,/şi-ţi umflă tare punga banii,/Cinsteşte-l cu un ţap pe Nani/şi-urează-i ani mulţi de la mine/În ciuda faptului că are/ceva cu nem­ţii şi jidanii/rămâne ne-ntrecutul Nani/ca gazetar, un nume mare/Cu timpul crapă-toţi duşmanii/anal-fabeţi uitaţi pe situri/şi creatori de false mituri/şi fraţi de cruce cu golanii…/Cei care astăzi se adapă/din basme şi legende stranii/cum c-ar vorbi berea, nu Nani/că dânsul propria groapă-şi sapă/că n-are internet cu poartă/că-şi bate la maşină scrisul/şi se consideră Narcisul/oglinzilor de apă moartă/că-l ţine drept afiş ziarul/să-i crească pensia modestă/că o pălincă nu detestă/că este darnic cu-adevărul/…/Cohortele de defăimare/muşcă din umbră, pe la spate/stând noaptea, laşe, tupilate,/pe-a internetului cărare/Cum Nani-al nostru nu se ştie/cu netul şi cu lapitopul/rămâne rece la potopul/de ură şi de duşmănie/Deci, toţi aceşti nepoţi de Goe/cu duhul dus demult, sărmanii,/să-l pupe lins în cur pe Nani/dar numai dacă le-o da voie". Îi aduc la cunoştinţă, pe această cale, prietenului din Germania, că, între timp, m-am învăţat cu "lapitopul" şi ştiu să înjur (şi) prin intermediul lui, că mi-am comandat un bust în lemn… inoxidabil, lângă care voi aşeza şi această odă/mult mai stufoasă decât am reprodus eu/ şi că sper să ne întâlnim pe lumea asta încă, fiindcă, pe ailaltă, îngera­şii se hrănesc doar cu propolis, lăptişor de matcă şi polen, iar noi avem… diabet şi interdicţie la dulce! * De ziua naşterii, am primit, între altele, o cărticică de Constantin Noica, având ca dedicaţie: "nu că ţi-ar lipsi înţelepciunea, dar de la nişte ani, e bine să ai cât mai multă". Am înţeles… apropoul, mai ales că e venit din partea celor dragi! Ca să le dovedesc ca am răsfoit-o, iată câteva panseuri de-ale filozofului de la Păltiniş: "Oamenii cei mai periculoşi nu sunt cei ce-ţi cer ceva, sunt cei care-ţi dau ceva. După ce ţi-au dat, îţi cer ei: să ţii minte că ţi-au dat, să le-o arăţi, să le fii îndatorat; Îţi e duşman cine te fixează într-o sin­gură întruchipare, fie că o face din ură sau din dragos­te; Problema grea în viaţă este să înfrunţi răul şi să ocoleşti binele; Mulţumeşte şi zilei care nu ţi-a dat nimic". Din păcate, deşi mi-e plin podul capului de asemenea sfaturi bune, prea de puţine ori am ţinut seamă de ele. * Zice că telefoanele publice au fost "inventate" în Statele Unite, de un oarecare William Gary, muncitor, care a ajuns la această idee când soţia lui avea nevoie de medic şi n-a găsit nicăieri un telefon de ur­genţă. N-am umblat prin multe ţări, dar, peste tot, exis­tă telefoane publice, cu fise ori pe cartelă, doar la noi, după '89, au fost desfiinţate… ca să nu le fure borfaşii sau să se pişe în cabine! * Nu-mi place Viktor Orban, fiindcă este agresiv şi ultranaţionalist, dar are stofă de conducător. Ghinionul lui că Un­garia, ca ţară, nu prea contează în lume cu 93.000 kmp suprafaţă şi mai puţin de 10 milioane de locuitori, fără resurse naturale, fără ieşire la vreo mare. Zdroaba lui de a recâştiga teritorii, pierdute după războaie e inutilă şi penibilă. Bine ar face politicienii noştri să nu-l bage în seamă, lăsându-l să fiarbă în suc pro­priu.