Voluntarii Asociaţiei Cârţişoara au reabilitat una din vechile fântâni ale satului

De câteva săptămâni, „Fântâna lui Crişan” din Cârţişoara a fost readusă în circuitul puţinelor fântâni publice din comună, cu o „faţă” nouă, locul fiind acum popas obligatoriu pentru turiştii, vizitatorii sau localnicii ce au nevoie de puţină odihnă, la loc umbros, frumos amenajat şi o cupă de apă rece. ,,Această fântână se afla în ruină, la ieșirea din Streza-Cârțișoara spre Arpașu de Jos. Pe vremuri, înainte de a se face Transfăgărășanul, acest drum era drumul principal de intrare și ieșire în sat. Omul care locuia în apropierea ei se numea Crișan. Era prieten cu Badea Cârțan. În șura lui Crișan era organizat depozitul de cărți al lui Badea Cârțan și tot acolo se făcuse și o școală confesională”, a declarat reprezentanţilor presei, Laurențiu Dorodici, președintele Asociației Cârțișoara, cea care s-a ocupat de fântână. În urma unor idei şi demersuri întreprinse de voluntarii Asociaţiei Cârţişoara, fântâna a fost decolmatată, dezinfectată cu cloramină și praf de var, apa a fost scoasă în totalitate și a izvorât alta, care este potabilă. Au fost făcute teste de calitate, iar apa este corespunzătoare. Reabilitarea fântânii a luat sfârșit pe o vreme caniculară, așa că aceasta își poate dovedi pe deplin utilitatea în aceste zile toride de vară. Lucrările efectuate la acest obiectiv au fost destul de complexe şi ample (în jurul fântânii s-a montat un tub de ciment, iar pe acesta a fost fixat un acoperiş cu ţiglă, tambur şi roată cu găleată, pentru scoaterea apei. Pavajul din jurul fântânii este drealizat cu piatră şi nisip din râul Bâlea. De asemenea, întregul obiectiv a fost împrejmuit cu gard, iar în imediata apropiere au fost amplasate bănci şi o masă. Conform informaţiilor făcute publice de reprezentanţii asociaţiei, costurile totale prilejuite de lucrările de reabilitare executate la acest ansamblu sunt de aproximativ 9.000 lei, banii fiind asiguraţi din sursele proprii, dar şi de la doi sponsori. În afara acestor sume de bani, mai mulţi oameni din localitate au contribuit la reabilitarea obiectivului prin muncă sau cu diverse materiale de construcție, servicii de transport, mâncare pentru muncitori, utilaje etc. ,,Peste 100 ore de lucru cu suflet și mult drag pentru Cârțișoara și pentru toți oamenii care își vor potoli setea aici. Nu a fost tocmai ușor. A fost mult, mult de muncă. Au fost mulți oameni care au participat direct sau indirect la această lucrare, cărora le-am pomenit numele într-o postare pe Facebook. La fântână se va monta o troită de stejar, iar in toamnă fântâna va fi pictată de Zvetlana Zaiteva, cu o scenă biblică (n.r. Zvetlana este o ucraineancă ce s-a stabilit la Cârțișoara acum 6 ani, proprietara pensiunii Podul de Brazi). În toamnă, cel târziu, vom face sfințirea ansamblului Fântâna lui Crișan. Am început deja pregătirile, astfell că, în scurt timp, „Fântâna lui Crăşan” va fi cartografiată şi evidenţiată pe Google Maps, devenind uşor accesibilă celor interesaţi”, ne-a mai informat Laurențiu Dorodici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
11 august 2022 la 09:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 minute
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 46 minute
Astrid Fodor ar fi furnizat informații Securității sub numele „Aurora”. Nu a fost declarată colaborator
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a oferit informații către fosta Securitate sub numele conspirativ „Aurora”, conform unei adeverințe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Un poplăcean „plătește” actul sexual cu un minor cu cinci ani și jumătate de închisoare
Joi, 3 iulie, trei bărbați „au căzut” în plasa polițiștilor: unul a fost reținut pentru fapte de violență,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Filme pe răcoare, noaptea, în parc, la Arini Fest Cinema
Chiar dacă Sibiul se află sub cod portocaliu de caniculă, Parcul Sub Arini îi așteaptă la film. Odată...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
La un an de la deschidere, Bazinul de înot didactic din Mediaș își dovedește utilitatea
Aproape 8.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite în cadrul Bazinului de înot didactic din Mediaș, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Grădinița de pe strada Siretului, modernă și eficientizată energetic, gata să-i primească pe cei mici
Grădinița nr.5, de pe strada Siretului este gata să-i primească pe micuți într-un spațiu modern, după ce au...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Elevă la „Goga”, campioana europeană la taekwon-do a luat 9,73 la Bacalaureat. Oana vrea să devină psiholog pentru sportivii de performanță
Are 19 ani, iar ultimii 14 și i-a legat de sala de sport a Clubului Puma. Cu toate...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit evenimentul de lansare al raportului Starea Societății Civile în Uniunea Europeană 2025
Vicepreședinții Parlamentului European, sibianul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) și Katarina Barkley, în calitate de responsabili de relațiile cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Sibiul sub cod portocaliu de caniculă. Până când e valabilă avertizarea
Începând de astăzi, de la ora 10,00 și până mâine la ora 10,00 județul Sibiu se află sub...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit