Doi șoferi, prinși cu mașini neînmatriculate în județul Sibiu. Unul dintre ei nu avea nici permis de conducere

Doi șoferi, prinși cu mașini neînmatriculate în județul Sibiu. Unul dintre ei nu avea nici permis de conducere

Doi bărbați, în vârstă de 22 și 41 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști conducând autovehicule neînmatriculate în județul Sibiu. Unul dintre aceștia nu deținea nici permis de conducere. Ambele incidente au avut loc miercuri, 28 octombrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tânăr de 22 de ani, oprit pe DN 14

Primul incident a avut loc în jurul orei 11:00, pe DN 14, la kilometrul 3+800 de metri. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, domiciliat în localitatea Bruiu.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat.

Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Fără permis, la volan în Copșa Mare

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat în jurul orei 17:30, în localitatea Copșa Mare.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pe DC 24 un autovehicul condus de un bărbat de 41 de ani, din Biertan.

Verificările au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autovehiculul pe care îl conducea era neînmatriculat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Autor - Nekta Ioana DEDU
29 octombrie 2026 la 15:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 37 minute
Bugetul Sibiului, rectificat din nou: 20 de milioane de lei în plus pentru protecția mediului și 8,4 milioane pentru Fabrica de Cultură
Consiliul Local Sibiu a aprobat joi, 29 octombrie, rectificarea bugetului municipiului și a programului de investiții pentru anul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Fodor: OMD-ul Sibiu nu a făcut încă pași concreți. Bugetul va fi stabilit după ce se vede cât s-a încasat din taxa turistică
Strategia de dezvoltare a destinației turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036 a fost aprobată joi de Consiliul Local, însă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Cristian Mandeal, Alexandru Tomescu și Ștefan Cazacu deschid stagiunea Filarmonicii Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu deschide joi, 29 octombrie, stagiunea 2026–2027, cu un concert la Sala Thalia, de la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Un proiect din Sibiu, finalist la Bursele ANIS 2026. Concurează cu alte 34 de proiecte din țară
Sibiul se numără printre cele opt centre universitare din România reprezentate în finala Burselor ANIS 2026. Un proiect...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Percheziții acasă la mirele din cazul camerelor ascunse la o cabană de pe Valea Avrigului
Polițiștii au făcut o percheziție la locuința mirelui din cazul camerelor video care ar fi fost ascunse în...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din Veseud. Au fost sacrificați cinci porci
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic, unde erau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Bărbat de 73 de ani, lovit de o mașină pe o stradă din Mediaș. A suferit un traumatism cranian
Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost rănit joi, într-un accident rutier produs pe strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cei doi copii de 2 și 4 ani din Tălmaciu, intoxicați cu fum, au murit. Poliția a deschis dosar penal
Doi copii, în vârstă de 2 și 4 ani, au murit miercuri seara, 28 octombrie, într-un imobil din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Festivalul de Dans „Hugo Wolff” aduce pe scena Sibiului 11 companii de dans din țară, în acest weekend
Sibiul devine, în acest weekend, capitala artei coregrafice. Festivalul de Dans „Hugo Wolff” se desfășoară în perioada 30–31...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
COPȘA MICĂ: Regele Mihai I al României, omagiat de comunitatea locală
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Cresc infecțiile respiratorii în Sibiu. Aproape 1.900 de cazuri într-o săptămână, iar pneumopatiile au ajuns la 441
Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare și al pneumopatiilor a crescut în județul Sibiu în săptămâna 19–25...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.