Ochiul şi urechea: "Căţeaua amintirilor mă latră, mă caută-n văzduh şi-n piatră"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Destul de târziu l-am descoperit pe Tudor Arghezi şi l-am înţeles, fiindcă în liceu ne-a fost prezentat fugitiv şi prin scrieri neesenţiale pentru posteritate: Cântare omului, 1907, Testament, Cuvinte potrivite, etc. M-a vrăjit publicistica lui, ca să nu mai zic de Icoane de lemn, Poarta neagră, Flori de mucigai, pe care le-am parcurs abia ajuns la facultate şi, mai apoi, profesor la Amnaş, în lungile nopţi de iarnă, singur într-o cameră de schimnic,  în gazdă la două bătrâne pocăite, care se culcau de cum apunea soarele. Primeam regulat pachete de la o societate serioasă, "cartea prin poştă", aşa că, în patru ani de sihăstrie în acel sat uitat de lume, am reuşit să astup găurile din lecturile mele "pe sări­te", în cei cinci ani de facultate.

Cu Arghezi poţi să fii sau să nu fii de acord,  dar nu-i poţi nega fantezia, metafora, calamburul, culoarea portretului, incisivitatea observaţiei şi, nu în ultimul rând,  "răutatea” pamfletarului sclipitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am în faţă volumul 12 de Scrieri, apărut în condiţii de lux, la Editura Pentru literatură, 1966, tiraj 12.180 exemplare, însumând proze din cartea "Icoane de lemn". Pentru cei prea ocupaţi cu alte preocupări mai lucrative îmi permit să fac un… afterschool benevol de limbă română, prin intermediul lui Arghezi. Dacă vreţi, citiţi, dacă nu, vedeţi ca la tv sunt tot felul de emisiuni culinare şi reclame pentru… suplimente alimenta­re care, dacă le citiţi cu atenţie prospectele şi indicaţiile de pe ambalaje, precis vă vor vindeca de hemoroizi,  gâlci, cârcei, bube dulci, impotenţă, căcare şi pişare în pantaloni când vă e lumea mai dragă, insomnii,  angoase etc., cu şanse de a muri nişte… proşti sănătoşi, spre satisfacţia medicilor şi farmaciştilor, care şi-au făcut plinul! Dar, să nu uităm de unde am pornit şi să vă dau câteva perle adevărate de-ale lui Tudor Arghezi, favo­ritul meu: "Biserica Stavropoleos e mai mult o libelulă adormită pe un muşuroi de pământ; Un personaj de mare autoritate este domnul intendent. Afară de darul natu­ral de a şti să iscălească, e bălan ca un vierme… Dife­renţa dintre ei este că intendentul se rade, pe când viermele, ba; O administraţie de pismuit, cu birouri (mese pe care stai în coa­te), ministere,  fisc (unde dai bani şi cumperi chitanţe) etc. şi alte multe binefaceri; Călugării n-au soţie. Femeia lor e însă vinul, damigeana, bolobocul. Cu toate că beţia e un viciu mare, fiecare călugăr are în mănăstire o palmă de vie. Când vine culesul, se uită liturghia, vecerniile şi utrenia. Pivniţele stareţului sunt cele mai pline. Adevărata tristeţe a mănăstirilor începe atunci când vasele sunt goale; Reţetele unui bolnav iremediabil ar trebui prezentate dricarului şi s-ar putea da în arendă trupul mortului încă în viaţă: doctorul, farmacia, arhiereii, preoţii, diaconii, clo­potele,  lumânările, birjarii şi coliva ar intra într-un singur deviz de cheltuieli generale". Cam sinistru, dar adevărat, mai ales în zilele noastre, când toţi sunt pe-o mână.

Autor
03 august 2022 la 17:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 5 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit