Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am citit că, deacum înainte, timp de trei ani, bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean vor primi hrana în sistem de catering. Nu mi se pare o idee fericită, fiindcă toate preparatele ajung sleite sau de-a dreptul reci. Nu mai zic că, dacă ar avea bucătărie pro­prie, spitalul ar face o importantă economie. (Vă spun din proprie experienţă că n-am putut mânca aproape nimic cât am fost internat, noroc cu "pachetele’’ de acasă şi cu… perfuziile cotidiene!) * Cică Primăria îi invită pe sibieni să îngrijească spaţiile verzi din oraş. Păi, cei de la Serviciul public pentru administrarea parcurilor şi zonelor verzi cu ce se vor ocupa? Eu i-aş ruga pe sibieni, ca măcar să nu strice, să nu macu­leze parcurile şi zonele verzi existente. * În anul 2013, din iniţiativa lui Constantin Chiriac (Apropo, Maestre, când ai de gând să pui numele lui Radu Stanca pe frontispiciul teatrului?) a fost creată în Par­cul Cetăţii o Alee a celebrităţilor din domeniul ar­tei şi culturii. Acolo, printre alţii, o stea i-a fost dedicată, în 2016, lui Evgheni Mironov, actor rus, artist al poporului, director artistic al Teatrului de Stat al naţiunilor. Având drum pe acolo, ce-am văzut şi nu mi-a venit să cred: steaua cu numele lui Mironov a… dispărut! Bănuiesc că nu vreun ucrainean a subtiliza­t-o, ci vreun capsoman de-al nostru, ca nu cumva să vină vreun american şi să ne certe că am fi prieteni cu ruşii!? Idioţii nu dispar, doar se schimbă! * Autostrăzile care pleacă din Sibiu spre diferite direcţii ori sunt blestemate, ori sunt făcute de mântuială, din moment ce tot câte un tronson intră în reparaţii după câteva luni de la… inaugurare. * Zice că s-au înăs­prit pedepsele pentru cei care aruncă deşeuri în locuri nepermise, culminând cu închisoare de la 3 la 5 ani. Bravo, dar cine verifică aplicarea acestei legi? Sunt curios câţi au fost sancţionaţi pentru că au mâzgălit pereţii cu graffiti, pentru că vorbesc la telefon la volanul maşinii sau pe trecerea de pietoni. Legi date de Parlament ca să credem noi că deputaţii şi senatorii ard gazul ţării cu folos. * Doamna Daniela Cîmpean se făleşte cu faptul că a împlinit 30 de ani Consiliul Judeţean Sibiu, de parcă dumneaei ar avea vreun merit în chestia asta. (Ce să mai zic eu, care la 1 octombrie curent împlinesc 50 de ani de când am fost angajat redactor la Tribuna Sibiului?!) * Cu întârziere am aflat că s-a prăpădit magistratul loan Stan Veştemean, căruia se cuvine să-i aduc un pios omagiu, fiindu-mi sprijin şi călăuză într-un moment dificil.* Abia în zilele în care podul de pe Şoseaua Alba lulia a fost închis pentru extindere şi modernizare am văzut cât de important este, circulaţia maşinilor prin Sibiu fiind bulversată total. (Apropo, pasajul pietonal de la Bulevard (Continental Forum) când va fi inaugurat… de­finitiv de doamnele de la Primărie?) * Aţi auzit că Tursib a schimbat "sistemul de ticketing"? Muream de bătrân şi nu ştiam (nu ştiu nici acum!) ce-i "ticketing"-ul.* Când citeşti ce le oferă Compa angajaţilor, mai că-ţi pare rău că eşti depăşit ca vârstă: venituri lunare ce pot depăşi 3.000 lei net, sporuri salariale, zile de concediu suplimentare, prime de 2.720 lei net/an, tichete de masă, sprijin pentru continuarea studiilor etc. (Dar mie, acţionar vechi, când îmi daţi dividendele pe 10 ani în urmă?)

Autor - N. I. DOBRA
17 mai 2022 la 18:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.