"În ţara asta plină de humor…"

"În ţara asta plină de humor…"

George Bacovia a fost un om leneş, nu ştiu dacă a muncit vreodată (cam ca Emil Cioran), dar, ca poet, a fost destul de harnic şi a impus un anume stil poe­ţilor care s-au încumetat să-i citească volumele: "Mai bine singuratic şi uitat/Pierdut să te retragi nepăsător/În ţara asta plină de humor/Mai bine singuratic şi uitat/O, genii întristate care mor/În cerc barbar şi fără sentiment/Prin asta eşti celebră-n Orient/O, ţară tristă, plină de humor". Când sunteţi trişti, supăraţi, amărâţi, citiţi-l pe Bacovia şi vă trece! * Plăcut îmi e să scotocesc prin cotloanele bibliotecii şi să dau peste scrisori, invitaţii, felicitări, demult uita­te. Iată ce-mi scria pe o vedere, colegul şi prietenul Traian Suciu, aflat la staţiunea Sângeorz-Băi "Hotel Hebe, et. III, cam. 337", la tratament: "Patroana Hebe, virgina într-o dungă/Probabil şi beteagă de ficat/În locul unui vin de viaţă lungă/Scorni izvoare cu pipi şifonat/Urmaşele-i, în blugi, deloc fecioare/Cirotice – deci le acord clemenţă/Cred că în punctul flasc dintre picioare/Îşi are epicentrul întreaga existenţă". Dacă s-ar fi luat în serios, Traian ar fi putut ajunge poet şi nu unul oarecare. * Cioran, iar după el, alţii, vor să ne convingă că "mijlocul cel mai bun de a-ţi rata viaţa este să nu te fi născut". E o idee, pe care n-o împărtăşesc, fiindcă doar viaţa trăită degeaba te face un ratat. (Una dintre femeile din viaţa mea, la supărare, mi-a zis că sunt un ratat, fiindcă n-am avut ambiţii mai sus de Sibiu şi de Tribuna. Am râs, răspunzând în pilde populare: decât codaş la oraş, mai bine fruntaş în satul meu. Deşi, poate că avea dreptate în felul ei de gândire ghidată de hormoni.) * La Editura Tracus Arte din Bucureşti a apărut volumul "Kurva rumunski go home" de Emilian Pal. Autorul zice că scrie poezii, dar e proză în toată legea, cu păţanii de-ale lui ca emigrant în Olanda "cea fără de priha­nă". Exemplu: "14 oameni în şapte camere toţi polonezi/doar Arthur ştie bine engleză/în camera şapte două paturi o noptieră şi nicio cheie/Arthur îmi dă câteva sfaturi/fiecare cameră e programată pe zile la curăţenie/dacă fac sâmbăta cumpărături să am grijă/duminica e totul închis în afară de coffe shop/sâmbăta după 14 niciun magazin nu mai acceptă cash/după 18 nimeni nu mai vinde alcool". Ca ăsta aş putea fi şi eu "poet", chiar mai bun (fără falsă modestie)! * Citeam un interviu al lui Pascal Bruckner (n.1948, Paris), scriitor francez, de religie catolică, considerat de mulţi, datorită ideilor, ca evreu, fapt pe care el îl numeşte "o ironie destul de comică a istoriei". Umblat mult prin lume, citind şi mai mult, el a ajuns la con­cluzia că "lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta de rasă", omul alb fiind, după unii "vinovatul aproape perfect", adică "occidentalul acuzat că a colonizat întreaga lume, că a înrobit semeni de-ai lui, mai ales africani, vinovat de tot ce nu merge bine pe această planetă: încălzirea globală, nedreptatea, inegalităţile". (Vorbind cu un prieten de-al meu alb (!) din America, mi-a confirmat faptul că acolo, de-o vreme, segregaţia este în sens invers, din partea negrilor, hispanicilor, asiatici­lor împotriva albilor.) "Noi percepem poporul francez ca pe o unică persoană, indiferent de origini, de credinţă sau de necredinţă, pe când americanii sunt obişnuiţi, prin natura lor, să-şi împartă propriul popor în chinezi, latino-americani, negri, albi, arabi, sud-americani." Despre rasism se poate vorbi la nesfârşit, fără o concluzie certă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
12 mai 2022 la 20:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.