În sfârşit, mai e şi cald, ca în mai. Asta când nu bate vântul rece

În sfârşit, mai e şi cald, ca în mai. Asta când nu bate vântul rece

Luni, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei și în general instabilă începând cu orele amiezii. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi va prezenta înnorări temporar accentuate. Local, îndeosebi după-amiaza și seara, se vor semnala averse de ploaie ce vor avea și caracter torențial, însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Pe arii restrânse cantitățile de precipitații vor depăși 20-25 l/mp, cu precădere în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 22 de grade, iar cele minime între 7 și 9 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marţi, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după amiaza și seara, când local în zona montană și pe arii mai restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat în zona de munte cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 21 de grade, iar cele minime între 6 și 8 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea va fi relativ caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Pe arii restrânse la munte și izolat în rest, se vor semnala averse slabe de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.

Joi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Izolat la munte, se vor semnala averse slabe de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 28 de grade, iar cele minime între 9 și 12 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.

În weekend,vremea va fi caldă și instabilă. Local, îndeosebi după-amiaza și seara, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Halada Szilard, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
08 mai 2022 la 10:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.