Un scriitor italian interesant şi ca existenţă nu doar ca scris a fost Cesare Pavese (1908-1950). A fost membru al Partidului Naţional Fascist în 1933, dar şi al Partidului Comunist Italian, în 1947. I-am citit jur­nalul "Meseria de a trăi" (ll mestiere di vivere), 1935-1950. Ultimele rânduri sunt scrise în 18 august 1950: "Lucrul de care te temi în cea mai mare taină se întâmplă întotdeauna. Scriu: o Tu, ai milă. Şi apoi? Ajunge pu­ţin curaj. Cu cât durerea este mai determinată şi mai precisă, cu atât instinctul vieţii se zbate şi piere gândul de sinucidere. Părea uşor când te gândeai la asta. Şi totuşi sunt atâtea femeiuşti care au făcut-o. E nevoie de umilinţă nu de orgoliu. Toate astea te scâr­besc. Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie". În noaptea de 26 august 1950 s-a sinucis într-o cameră a hotelului Roma din Torino. Jurnalul a fost publicat în 1952. Cul­mea e că, în 1950, tocmai primise "Premiul-Strega" pentru trilogia "La bella estate" (O vară frumoasă). Iată câteva din gândurile lui: "Nu ne amintim zilele, ne amintim momentele; Oare viaţa nu de aceea e frumoasă, pentru că o putem pierde în orice moment?; Există o singură plăcere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie; A aştepta mereu e un lucru normal, a nu mai aştepta nimic e groaznic". Cred că de asta s-a sinucis. * Două idei din platforma electorală a lui Emmanuel Macron mi-au atras atenţia şi le-aş recomanda şi pentru noi: reintroducerea serviciului militar obligatoriu (durata urmând a fi sta­bilită) şi independenţa agricolă a ţării. Eu, dacă aş candida la vreo funcţie în stat aş mai adăuga un punct: redeschiderea minelor şi terminarea hidrocentralelor începute pe vremea lui Ceauşescu abandonate de bata­lii care au ajuns să ne conducă. Dacă ai papa, gazul şi curentul tău, nu te mai milogeşti la unii şi la alţii, nu te mai rogi la Dumnezeu să dea cu vânt pentru eoli­ene şi cu soare pentru panouri. Aceste obiective sunt perfect realizabile. * Filozoful stoic grec Epitet avea o vor­bă valabilă până azi: "Cel care duce un trai neîngrădit, care este stăpân pe ceea ce va face, indiferent de situaţie, este un om liber. Însă cel care poate fi îngrădit, constrâns sau forţat să facă ceva împotriva voinţei sa­le este un sclav." Impresia mea-i că spre starea de sclavie ne îndreptăm şi ca indivizi, şi ca naţiune, nu ca aceea din antichitate, ci sub o formă mai sofisticată. * "Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere". Nu ştiu dacă va face vreo minune în America, dar, cu siguranţă, Joe Biden, referindu-se la Putin, va rămâne în istoria prostiei omeneşti. Fiecare popor îşi merită conducătorul: americanii pe Biden, noi pe lohannis. * În urmă cu câţiva ani a apărut la Editura Humanitas cartea "Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia ră­săriteană", autor teologul rus Paul Evdokimov (1901- 1970). Într-un loc scrie: "O viaţă religioasă "casnică”, socializată, democratizată dă naştere celor mai puţin atrăgătoare aparenţe. N-au afirmat, oare, Părinţii Conci­liului Vatican II, în mod clarvăzător, că cel mai mare vinovat pentru ateismul modern este creştinătatea în­săşi, cu teologia ei scolastică, cu predica ei arhaică, cu catehismul ei neadecvat la obiect." În conservatorismul ei, biserica, în general şi cea ortodoxă, în par­ticular, se îndepărtează de realităţile zilelor noastre şi, implicit, de oameni. Ce folos că au fost construite sute de biserici, dacă nu cumva mii, de când cu demo­craţia capitalistă?