Refugiaţii ucraineni au un Club de Socializare și Petrecere a Timpului Liber, la Avrig

Refugiaţii ucraineni au un Club de Socializare și Petrecere a Timpului Liber, la Avrig

Războiul din Ucraina acauzat una dintre cele mai grave crize europene ale refugiaţilor din istoria recentă, mulţi dintre cei ce au fugit din calea furiei armelor ajungând în ţara noastră. Şi în judeţul Sibiu a ajuns un număr destul de mare de refugiaţi din ţara vecină, oamenii găsind pe meleagurile noastre liniştea, omenia, ospitalitatea şi siguranţa de care au atâta nevoie în aceste vremuri. Pentru a oferi cele mai bune condiţii posibile şi a contribui la creşterea calităţii vieţii cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului și au ajuns în unitatea administrativ – teritorială Avrig, la nivelul oraşului a fost creat Clubul de Socializare şi Petrecere a Timpului Liber pentru Refugiaţii Ucraineni. Prin înfiinţarea acestui club şi activităţile ce se pot desfăşura în cadrul său se caută modalităţile de sprijinire a acestor cetăţeni în vederea integrării în comunitatea locală pe perioada șederii lor în localitățile din UAT Avrig. Conform iniţiatorilor acestui proiect, scopul creerii Clubului de Socializare și Petrecere a Timpului Liber pentru Refugiați Ucraineni este acela de prevenire a apariţiei unor situaţii de dificultate şi vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială, promovând participarea refugiaților la viaţa comunității locale şi la cultivarea relaţiilor interumane. Grupul de lucru constituit la nivelul oraşului Avrig, format din reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială, Şcolii Gimnaziale Avrig, Bibliotecii Orăşeneşti Avrig şi Primăriei Avrig, a participat joi, la orele amiezii, la prima întâlnire a nou înfiinţatului club, ce s-a desfăşurat în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Avrig. La întâlnire, au participat 30 de adulți și copii, care au fugit din calea războiului din Ucraina și care au găsit adăpost în casele unor localnici dispuși să ajute. Prezent la întâlnire, primarul Adrian David i-a asigurat pe cetățenii ucraineni de sprijinul autorităților locale. “Ne exprimăm solidaritatea deplină cu Ucraina şi poporul ucrainean, confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi vă oferim sprijinul nostru prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie. În acest scop, am constituit un grup de lucru la nivelul Primăriei orașului Avrig, pentru a identifica soluții la nivel local privind integrarea cetățenilor ucraineni în perioada în care sunt nevoiți să rămână la Avrig dar și pentru a aplica măsurile dispuse de structurile subordonate ministerelor abilitate să se ocupe de aceste probleme”, le-a explicat primarul, celor prezenți la întâlnire. În completarea edilului şef avrigean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Avrig, Lidia Bădilă, ne-a informat următoarele: “În cadrul clubului, desfășurăm activități de informare, de integrare sau reintegrare socială, de petrecere a timpului liber, activități practice, cultural – artistice sau grupuri de discuții. De asemenea, cu sprijinul Școlii Gimnaziale Avrig, am pregătit și activități de predare în limba română și le oferim cetățenilor ucraineni, la cerere, îndrumare pentru accesarea serviciilor din comunitate și menținerea legăturii cu instituțiile și cu organizațiile din comunitate”, informează Lidia Bădilă, purtător de cuvânt al Primăriei orașului Avrig. În total, pe raza UAT Avrig, locuiesc temporar 42 de cetățeni ucraineni. 15 dintre ei sunt copii iar 27 sunt adulți. Patru au reușit să își găsească și locuri de muncă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

12 aprilie 2022 la 13:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 14 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.