"Viaţa în satul românesc înseamnă orice, numai linişte nu"

Aşa zice Adina Popescu în revista Dilema veche şi continuă: "Satul românesc e o sursă permanentă de zgomote – de la cele fireşti, cocoşi şi găini, la câini ca­re latră şi urlă la lună, fără niciun scop, până la oa­meni care îşi construiesc ceva în permanenţă şi au plă­cerea de a folosi drujba în orice situaţie. Pe lângă drujbă, bormaşina de la bloc e mic copil! "În parte, fe­meia are dreptate: am fost şi eu într-o sâmbătă la Cristian, vara trecută: de la vecinul din stânga răsunau cântece de petrecere, de la un tranzistor agăţat într-un pom, ziua-n amiaza mare, la volum maxim, de la vecinul din dreapta veneau peste gard bocănituri de cio­cane şi ţiuit de ferestrău electric, iar din fundul grădinii, printre uluci, ne…distrau nişte petrecăreţi cu manele…Başca, destul de des, acompaniamentul dulă­ilor fără pedigree şi educaţie de apartament. Da, numai că, de ani buni, Cristianul nu mai e "la ţară". În schimb, sunt sate în care, într-adevăr, te poţi odihni, te poţi detaşa de toate relele lumii şi vă spun doar pe unde  am fost de curând: Sibiel, Rod, Rusciori, Fântânele, Petiş, Amnaş… Încă, în România, mai există locuri în care se poate trăi în linişte şi pace. (Credeţi că întâmplător „Prinţul Charles al Marii Britanii îşi face drum destul de des prin Ardeal?) * În Paris funcţionează nişte ONG-uri, la cerere, alegând din noianul de obiecte, haine şi încălţăminte ale unei familii, ce merită păstrat şi la ce trebuie re­nunţat. Cum se procedează: o femeie "specializată" vine la tine acasă, împreună cu gazda scot de prin dulapuri şi debarale toate "ţoalele" şi încep trierea. Concluzia, după o experienţă de mai mulţi ani: "93 la sută dintre hainele francezilor n-au mai fost purtate de cel puţin un an, dar greu renunţă la ele fără… ajutor". Nici mie nu mi-ar strica o asemenea "curăţenie”. În bibliotecă am făcut şi fac singur, dar la haine şi încălţări nu îndrăznesc să încep. * Ajuns dintr-un sătuc de pe malul Nilului unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti din Anglia, Nohamed Salah atacant la clubul Liverpool, este angajat în acţiuni de binefacere. Fundaţia care-i poartă numele a finan­ţat o şcoală de fete, un centru de tratare a apei, o ambulanţă şi a donat 300.000 de dolari guvernului ţă­rii sale de baştină aflat în criză economică. De altfel, Salah este un idol pentru egipteni, biografia lui fiind studiată în clasele de gimnaziu, ca un exemplu de muncă, seriozitate şi reuşită în viaţă. (Şi la noi, în nu ştiu care an, în cartea de istorie a României apărea Andreea Esca). * Între candidaţii la preşedinţia Franţei s-au…strecurat şi trei femei: Marine le Pen, Valerie Pecresse şi Anne Hidalgo. Conform sondajelor, în turul al doilea vor ajunge Macron şi le Pen, cu şanse pentru primul de a mai prinde un mandat de 5 ani. La noi, dintre politicienii pe care îi cunosc cât de cât, nu văd vreunul care să aibă stofă de preşedin­te, deşi mai buni decât lohannis ar fi, dar atât nu-i su­ficient. (Şi la Primăria Sibiului lohannis a fost mai bun decât Condurat şi ce folos?) * Renumitul optician francez Alain Afflelou se laudă că face, mai nou, oche­lari de soare biodegradabili, atât ramele, cât şi lenti­lele fiind confecţioate din materiale reciclabile. Lionel Afflelou, director de producţie, nu spune şi dacă îi poţi mânca dacă ţi-e foame!