UZPR – Regal de carte la Salonul cultural de la Palatul Brătianu

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi Fundaţia Ion I. Brătianu vor organiza ediţia din 2022 a salonului de carte al fundaţiei, devenit tradiţie la Palatul Brătianu de pe Strada Visarion nr. 4. Proiectul iniţial a căpătat amploare, devenind un SALON CULTURAL şi se va desfăşura în perioada 30 martie – 2 aprilie.
Ediţia de anul acesta, dedicată Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, va fi însoţită de o expoziţie de pictură, sculptură şi caricatură, în cadrul căreia vor fi expuse şi două retrospective: Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Tia Peltz.
Participarea publicului e gratuită dar limitată, în funcţie de capacitatea spaţiului alocat şi evoluţia situaţiei sanitare.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, căreia îi este rezervată, aşa cum am spus, ediţia din acest an a salonului de carte al Fundaţiei Ion I. Brătianu, va fi reprezentată de cărţile apărute la Editura UZP, de publicaţiile Uniunii, dar şi de cărţile membrilor UZPR, apărute sub egida altor edituri.
În cele patru zile cât va dura SALONUL CULTURAL, sunt estimate 15 lansări de carte, din totalul de peste 150 de autori înscrişi. Gazda evenimentului, Ion I. Brătianu, preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, va face deschiderea Salonului cu lansarea a trei cărţi: "În aşteptarea eternităţii", "Seniorii literaturii noastre" şi "Contribuţia lui Ion C. Brătianu la revoluţia paşoptistă din ţările Române şi cugetările sale despre această revoluţie". Aceasta din urmă este o carte bilingvă (română-franceză), a apărut la Paris la Editura Laumond şi este prezentată pentru prima dată în România.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, pe lângă expunerea celor peste 100 de titluri apărute la Editura UZP, va avea şi patru lansări editoriale.
Una este cartea intitulată "Ideile fundamentale ale dreptului Presei" de Dimitrie Gusti, lucrare apărută la Berlin în 1908 şi publicată pentru prima dată în româneşte în 1969 şi republicată, iată, de Editura UZP, la iniţiativa regretatului Doru Dinu Glăvan (care are şi cuvântul de încheiere al cărţii), sub îngrijirea lui Ioan C. Popa, Mihai Milca şi (de asemenea regretatul) Neculai Trandafir.
O altă lansare va fi cea a cărţii lui Adrian Fetecău, "TOKYO 2020. Jurnalist în pandemie" dedicată lui Doru Dinu Glăvan, cel care l-a provocat pe autor să devină corespondent al UZPR din Japonia, la Jocurile Olimpice din 2020.Cartea este recompusă din corespondenţa către UZPR a lui Adrian Fetecău, publicată zilnic, la momentul acela, pe site-ul Uniunii.
O a treia lansare va fi una de-a dreptul spectaculoasă, căci e vorba de un best-seller apărut de curând înTurcia, unde a luat unul dintre cele mai mari premii pentru literatură, The best of Time. Spectaculozitatea vine din faptul că autoarea e o româncă din Teleorman, iar cartea se numeşte "Elena, fata de Ghiaur". Este povestea autobiografică a Elenei Mantu, o fată crescută într-un mediu ostil, respinsă de familie (pentru că n-a fost băiat!), cu o mamă care s-a sinucis când fetiţa avea doar cinci ani, cu un tată care a murit bolnav, cu o soră şi restul familiei care au izgonit-o, pur şi simplu, de acasă. Obligată de context să se întreţină singură, fata apucă pe căi greşite şi ajunge în cele din urmă în Turcia, unde are norocul să cunoască un turc care se îndrăgosteşte de ea şi o ia de nevastă. Au împreună doi copii frumoşi, un băiat şi o fată.
Toată experienţa ei începută dramatic şi terminată oarecum bine (chiar dacă soţul ei a decedat) este expusă în cartea "Elena, fata de ghiaur", care are acum, în Turcia, un succes fulminant, obţinând, din partea instituţiilor culturale, cele mai înalte distincţii şi premii. Cartea apare acum în limba română, cu acelaşi titlu din limba turcă, la Editura UZP.
Ion Văduva îşi va lansa ultimul său volum, intitulat "Literatură şi atitudine", o carte de interviuri realizate cu mari personalităţi ale literaturii şi culturii române.
De asemenea, la sala de festivităţi a Palatului Brătianu, va avea loc şi lansarea volumului 2 al Antologiei CERTITUDINEA, apărută recent la Editura Uranus.
Printre cei peste 150 de autori de carte se află şi jurnalistul/scriitorul Mihai Traistă de la Comunitatea Ucrainienilor din România din partea căreia vor expune şi alţi autori. Tot din partea ucrainienilor va prezenta unul sau mai multe momente artistice violonista prim-concertistă Natalia Pancec Colotelo de la Filarmonica din Bucureşti.
Un alt moment artistic va fi susţinut şi de cunoscutul violoncelist Adrian Naidin, care va avea şi lansare de album.
Participarea publicului e gratuită dar limitată, în funcţie de capacitatea spaţiului alocat şi evoluţia situaţiei sanitare.
Departamentul de Comunicare

Imagine intercalată
Imagine intercalată
27 martie 2022 la 19:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 49 minute
Cel mai promițător tânăr jucător rămâne la CSU Sibiu și în sezonul viitor. Continuă și ”grecul” Zetos
Clubul Sportiv Universitar a anunțat Elias Drăgan și Anastasios Zetos vor face parte și în sezonul viitor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Impresionant! Prima dată când un zimbru născut liber în Munții Făgăraș a dat naștere în sălbăticie
Un fenomen deosebit și emoționant a avut loc în Munții Făgăraș. Este vorba despre un  pui de zimbru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
Peste 20.600 de pensionarii din județ vor plăti taxa de 10% pentru CASS. Cei mai mulți au pensii de până în 5.000 de lei
Pensionarii care primesc pensii mai mari de 4.000 de lei vor fi nevoiți să plătească o contribuție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Videomapping pe fațada Muzeului de Istorie Naturală
Anul acesta Muzeul de Istorie Naturală Sibiu sărbătorește  130 de la inaugurare și  îi invită pe sibieni la o...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Sala de sport a Școlii Gimnaziale „George Popa” din Mediaș a fost reabilitată și modernizată
Primăria municipiului Mediaș continuă proiectele de investiții pentru unitățile de învățământ din oraș, iar recent a finalizat procedura...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Picnic Muzical la Agnita – „Anotimpurile” de Vivaldi în curtea Bisericii Fortificate CA
Melomanii, în mod deosebit, dar și ceilalți iubitori ai artei, vor avea parte de un eveniment artistic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
11 Luptători, parte din sezonul chinezesc vor face senzație în a șasea zi de FITS. Care sunt recomandările zilei
În a șasea zi de festival  publicul va avea parte de peste 15 spectacole captivante, mai mult de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Zeci de copii din Laslea și Valchid, scoși din „ghearele” analfabetismului
Pentru 60 de copii din Laslea, Valchid și Seleuș (jud. Mureș) alfabetul nu mai e o necunoscută, chiar...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Drumarii execută lucrări pe autostrada și drumurile naționale din județ
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov informează că lucrătorii companiei desfășoară lucrări de întreținere, care necesită...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Bilstein continuă parteneriatul cu Raliul Sibiului: viteză, responsabilitate și o comunitate mai puternică
Ediția aniversară a Raliului Sibiului marchează 3 ani de parteneriat solid între Bilstein și unul dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Peste 700 de contestații la BAC. La ce materie au fost depuse cele mai multe
Marți, 24 iunie, s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor la BAC, sesiunea iunie 2025, la nivelul celor...
Actualitate
2 min de citit