Citite, auzite: "Dispariţia cărţii e şi dispariţia lumii"

Unul dintre scriitorii francezi contemporani (n. 1957, Paris) de referinţă este Hervé Le Tellier, laureat al prestigiosului Premiu Goncourt, în 2020, pentru romanul "L'Anomalie), el fiind, iniţial, matematician ca pre­gătire. El a spus că "Literatura este un joc de copii", că "Mama m-a învăţat să mint, iar minciuna este un exer­ciţiu de imaginaţie, un început de ficţiune literară" sau că "Dispariţia cărţii e şi dispariţia lumii". Cu ti­tlul de curiozitate: valoarea Premiului Goncourt este de…10 euro, dar laureatul câştigă datorită prestigiu­lui, romanul "Anomalia" fiind vândut în peste 630.000 de exemplare, care înseamnă un câştig substanţial pentru autor. (Premiantul aflat pe locul întâi la vânzarea unei cărţi rămâne Marguerite Duras cu "Amantul" – 1,63 milioane de exemplare) * În mai toate ţările aşa-zis civilizate, politică fac politicienii, în vreme ce la noi, de la vlădică până la opincă, toată lumea rumegă politică naţională şi internaţională. Mai nou, şi în re­vistele de cultură s-au insinuat tot felul de analişti, care mai de care mai "avizat". O să ajung să recitesc cărţi din adolescenţă de Jules Verne şi Alexandre Dumas, Walter Scott şi Daniel Defoe. * Mare bucurie mare a fost în septembrie 1994 prin Occident, adevărat "eveni­ment istoric". Atât de istoric, încât astăzi nu mai ştiu mulţi ce s-a petrecut atunci. Vă spun eu: ultimii soldaţi ruşi din Germania au plecat acasă. (Din Polonia pleca­seră în 1993, datorită "prieteniei" dintre Boris Elţîn şi Lech Waleşa). În schimb, americanii se simt bine în Europa, cu baze militare mai peste tot, ca să apere…democraţia, care se subminează prin ea în­săşi! * Prin zona noastră, când te duci să omagiezi un mort, spui: "Dumnezeu să-l odihneasă "sau" Să-i fie ţărâna uşoară" şi "Dumnezeu să-l ierte". Prin alte ţinuturi e mai puţin protocol: intri în camera mortului şi zici: "Ce să-i faci?", iar neamurile răspund: "N-ai ce-i fa­ce". Obiceiuri. *  Zice că, în timpul Războiului de 100 de ani (care a durat, de fapt 116 şi patru luni) dintre en­glezi şi francezi, arcaşilor din ambele tabere, făcuţi prizonieri, li se tăia degetul mijlociu, cel folosit de aceştia în luptă. N-a ştiut nimeni să-mi explice cum de tocmai acest deget, arătat cuiva (mai ales între şoferi) înseamnă înjurătură. *  Acum, că preşedintele lohannis a eradicat pandemia, medicii ar trebui să-şi reia acti­vitatea normală şi să se ocupe de adevăraţii bolnavi cronici, care, până acum, au fost cam neglijaţi. * Câteva titluri din publicaţia "Certitudini" (nr. 103): Cum a reuşit fostul ambasador american Mark Gitenstein să pu­nă mâna pe Fondul Proprietatea, Teorii fantastice des­pre democraţie, materialism şi "ideile înaintate", Cine plăteşte pentru înalta trădare a României?, Acest Klaus lohannis, sluga marilor puteri…. Ce-am văzut în Rusia bolşevică e nimic faţă de ce-o să vedem în America! etc. O gazetă care găzduieşte opinii interesante. * Recent, la Editura Humanitas, a apărut "Cartea cu delfini", Ana Blandiana în dialog cu Serenela Ghiţeanu. Harius Miheţ scrie: "Ana Blandiana e cea care, vreme de un de­ceniu postcomunist, luptă cu dezinformarea, ea simţind cum neimplicarea intelectualilor fusese gândită meto­dic". În tinereţea ei (şi-a mea!) am admirat-o pe Otilia Valeria Coman, numele real al poetei, studentă la Cluj fiind, mai târziu m-a dezamăgit. În 25 martie împlineşte 80 de ani. (Ea l-a făcut om pe Emil Hurezeanu: şomer în Sibiu, a primit premiul şi bursa Herder, la care renun­ţase Blandiana. La 1 noiembrie 1982, cu paşaport în re­gulă, Emil a plecat la Viena şi…dus a fost.). Povestea e mai lungă.