"Bucate şi meşteşuguri din Ţara Secaşelor", la Muzeul Ţării Secaşelor din Miercurea Sibiu-lui

"Bucate şi meşteşuguri din Ţara Secaşelor", la Muzeul Ţării Secaşelor din Miercurea Sibiu-lui

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

"Ideea de a organiza evenimente care să reunească cei mai buni producători şi meşteri din Ţara Secaşelor s-a născut imediat după inau­gurarea muzeului din loca­litatea Miercu­rea Sibiului, unitate compo­nentă a Muzeului ASTRA din Sibiu. Organi­zarea acestor eve­nimente a fost întârziată din cauza restricţiilor impuse împotriva răspândirii pandemiei de Covid-19, aflate în vigoare pe parcursul ulti­milor doi ani. Pe lângă partea gastronomică şi educativă a acestei acţiuni, vizitatorii vor putea lua parte la vizite ghidate ale Muzeului Ţării Secaşelor, unul dintre cele mai noi muzee din România, inaugurat la data de 19 mai 2019, repre­zentativ pentru istoria şi cultura acestei zone. Să nu uităm faptul că Miercurea Sibiului a constituit principalul furnizor de produse meşteşugăreşti pentru comunităţile din Ţara Secaşelor şi nu numai. De ase­menea, datorită poziţiei sale geografice, localitatea a reprezentat punctul ideal de întâlnire şi schimburi comerciale al păsto­rilor şi agricultorilor.", a declarat Dr. Ioan-Cosmin Ignat, şef secţie Muzeul ASTRA Sibiu.

"Bucate şi meşteşuguri din Ţara Seca­şelor" este un eveniment care va fi organizat de încă 6 ori în acest an, în aceeaşi locaţie – Muzeul Ţării Secaşelor. Datele alese sunt: 28 mai, 25 iunie, 30 iulie, 27 august, 24 sep­tembrie şi 29 octombrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
22 martie 2022 la 19:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.