Gânduri de Ziua Femeii

Gânduri de Ziua Femeii
Despre femei pot să afirm că sunt cele mai frumoase, plăcute şi necesare fiinţe de pe Pământ. Ele au reprezentat întotdeauna cea mai bună sursă de inspiraţie,  pentru femei s-au ţinut cele  mai motivate discursuri şi tot femeia a stat la baza marilor schimbări în lume.
Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile.
În viaţa de zi cu zi, femeia are foarte multe îndatoriri pe care trebuie să le îndeplinească cu succes, respectiv ca: fiică, femeie, prietenă, soţie, casnică, mamă şi în multe cazuri şi un serviciu ca loc de muncă. 
Pe lângă aceste  provocări, în sarcina femeii  i se adaugă găsirea de soluţii pentru probleme adiacente: bunăstarea financiară şi socială a familiei, educaţia copiilor şi uneori a ei înşişi şi a soţului, seninătate psihică, condiţie fizică acceptabilă, gestionarea treburilor casnice în aşa mod în care să se poată ocupa şi de copii şi ultima parte dar nu cea din urmă, un serviciu care de cele mai multe ori îi ocupă o mare parte din timp. 
Pentru toate acestea este foarte necesar ca femeii să i se asigure de cei din jur o viaţă liniştită, echilibrată, ceea ce ar fi un ideal, însă există foarte multe cazuri în care acest ideal nu se regăseşte.
Datorită acestor atribute şi a altora, ne obligă pe noi partenerii de viaţă ai femeii să îi acordăm permanent, în tot cursul vieţii, indiferent de relaţia în care ne regăsim cu aceasta, tot respectul ce i se cuvine şi pe care îl merită cu prisosinţă.
S-a creat o deprindere, să îi oferi unei femei flori şi să îi spui cuvinte frumoase doar cu anumite ocazii, însă, în mod contrar, este obligatoriu ca toate zilele obişnuite  să fie cele mai oportune, pentru a face un gest tandru sau un compliment unei femei.
Totuşi, din iniţiativa unor femei cu un simţ civic şi revoluţionar demn de lăudat, în anul 1910 cu ocazia Internaţionalei Socialiste reunite la Copenhaga s-a decis că trebuie stabilită o zi internaţională a Femeii, femeia fiind la vremea aceia, încă, un cetăţean de rangul doi, fără drept de vot şi cu alte drepturi mult diminuate faţă de bărbat. Data precisă, 8 Martie, a fost decisă de abia la încheierea Primului Război Mondial. 
Astfel Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg mapamondul ca sărbătoarea internaţională a femeii, luna martie fiind prima lună a primăverii, când toată natura renaşte, prinde viaţă şi razele soarelui începe să ne mângâie uşor.
Există, în anumite cercuri, ideea ca Ziua Femeii să fie sărbătorită numai între doamne, bărbaţii fiind excluşi. Însă dacă gândim logic şi realist, doamnele şi domnişoarele numai alături de bărbaţi se pot simţi cu adevărat femei şi pot devin mame, într-un cuvânt, îşi împlinesc menirea pe această lume. 
În context, după părerea mea, acesta este cel mai de preţ motiv pentru care ar trebui celebrată femeia alături de bărbat, femeia, acest miracol şi mister despre care un mare gânditor spunea că este cea mai frumoasă jumătate a lumii.
Doamnelor şi domnişoarelor, cu acest prilej vă doresc multă sănătate, fericire şi noroc în tot ce întreprindeţi. Să vă bucuraţi de iubirea părinţilor, a soţilor, a prietenilor şi a copiilor voştri, în fiecare zi a anului, dar în special astăzi.
Îmi doresc ca noi, bărbaţii să avem mai multă înţelepciune pentru a oferi femeilor din viaţa noastră toată atenţia şi dragostea pe care le merită.
 
      La mulţi ani !  
Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
07 martie 2022 la 21:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 12 minute
Doi tineri cercetați pentru tâlhărie calificată în Sibiu. Au rămas sub control judiciar
Doi tineri, în vârstă de 22 și 17 ani, sunt cercetați pentru tâlhărie calificată după ce ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 31 minute
Școala în satul tradițional revine la Muzeul ASTRA. Ateliere și activități pentru copii toată vara
Programul „Școala în satul tradițional” revine la Muzeul ASTRA din Sibiu începând cu 19 iunie și se va...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Întâlnire între locuitorii din Colonia Tălmaciu și autoritățile din Tălmaciu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Sibiul rămâne în top 5 cele mai atractive orașe din România pentru locuire, dar pierde din avans
Sibiul își păstrează locul în elita orașelor românești considerate cele mai atractive pentru locuire, ocupând poziția a cincea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Tursib modifică temporar mai multe trasee în serile de 19 și 28 iunie
Tursib anunță modificări temporare ale circulației autobuzelor în serile de 19 și 28 iunie, când vor avea loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Avantajele economice ale Sibiului, prezentate la reședința Ambasadorului Elveției
Omul de afaceri sibian Viorel Helju a participat recent la o întâlnire de afaceri organizat la reședința Ambasadorului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Agricultura Sibiului se schimbă sub presiunea naturii tot mai capricioase: fermierii renunță la unele culturi și caută soluții pentru viitor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 14 ore
Urs semnalat în cartierul Lazaret din Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Locuitorii din cartierul Lazaret din municipiul Sibiu au primit, joi seară, un mesaj RO-Alert după ce prezența unui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 16 ore
A căutat aurul în mină, dar l-a găsit în oameni. Povestea lui Ioan Vulcan, jurnalistul care la 91 de ani încă adună povești
Prin satele și orașele județului Sibiu, cu un reportofon negru în mâna dreaptă și cu ochii zâmbind spre...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Studenți și profesori din întreaga lume vin la Sibiu pentru Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural
Sibiul devine, între 19 și 28 iunie, un important punct de întâlnire pentru educația artistică internațională. În cadrul...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.