Junii Sibiului la Expo 2020 Dubai

Junii Sibiului la Expo 2020 Dubai

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Junii Sibiului, cea mai veche formaţie de dansuri populare din România, decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, de către Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României, îşi reafirmă statutul de emblemă a Sibiului şi implicit a României, fiind, în 27 februarie – 9 martie 2022, ambasadori ai tradiţiilor româneşti la Expoziţia mondială din Dubai.

În onoarea Zilei României la Expo Dubai, în data de 28 februarie a.c. Ansamblul "Cindrelul-Junii Sibiului" va susţine un spectacol extraordinar în Dubai Millennium Amphitheatre, un spaţiu special dedicat de organizatori pentru reprezentaţii culturale de excepţie. Conceptul artistic, semnat de coregraf şi manager Silvia Macrea, cuprinde obiceiuri şi dansuri populare de pe tot cuprinsul ţării, piese vocale şi instrumentale de mare valoare; nu vor lipsi jocurile fecioreşti şi Căluşul oltenesc, incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, şi "Rapsodia Română" a lui George Enescu. Marţi, 1 martie a.c., Junii Sibiului vor lua parte la ceremoniile oficiale organizate cu prilejul Zilei României la Expo Dubai şi vor oferi incursiuni în folclorul românesc prin tablouri muzical-coregrafice reprezentative pentru marile zone etnofolclorice ale ţării. De asemenea, artiştii sibieni vor performa într-o serie de microspectacole în cadrul evenimentelor culturale desfăşurate în diferite spaţii din cadrul Expo Dubai: în Pavilionul României, pe Earth Stage şi pe Nation Stage. Astfel, Junii Sibiului vor fi promotori ai României prin spectacole folclorice, iar judeţul Sibiu va fi cunoscut ca destinaţie turistică şi spaţiu al prezervării specificului cultural.

 "Invitaţia primită din partea Ministerului de Externe ne onorează, mai ales că aceasta este cea de-a treia prezenţă a ansamblului nostru la o expoziţie mondială, după participările la Expo Milano 2015 şi Expo Hanovra 2000. Dorim să arătăm lumii întregi cât de frumoasă şi bogată este ţara noastră, prin prisma cântecelor, a obiceiurilor şi a jocurilor populare", declară Silvia Macrea, manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul-Junii" Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acţiunile CJCPCT "Cindrelul-Junii" Sibiu sunt posibile cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.

Expoziţiile Mondiale sunt organizate o dată la cinci ani, timp de şase luni, numărându-se printre cele mai vechi şi mai mari evenimente internaţionale din lume. Prima ediţie a avut loc în anul 1851, în Londra. Expo Dubai se desfăşoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, sub genericul "Connecting Minds, Creating the Future". În Dubai, pentru prima oară în istoria expoziţiilor mondiale, fiecare ţară participantă deţine un pavilion propriu, cel al României având ca punct central conceptul "New Nature".

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
22 februarie 2022 la 21:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 minute
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Servicii sociale, medicale și educaționale integrate pentru persoanele vulnerabile din Boița
Primăria Comunei Boița anunță că, începând de luni, 5 octombrie, persoanele vulnerabile din comunitate vor putea beneficia de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.