Articol
Marți, cu prilejul Zilei Internaţionale a Lecturii, Liceul Tehnologic Mârşa a fost gazda activităţii de final a unui important şi interesant proiect dedicat importanţei cărţilor şi citirii.
În proiectul desfăşurat la instituţia de învăţământ din Mârşa au fost implicaţi elevii din toate clasele şi de la toate nivelurile şcolare (primar, gimnazial şi profesional), numărul participanţilor fiind cu adevărat impresionant.
Desfăşurată în sistem hibrid (online şi cu participare fizică), astfel încât să fie respextate recomandările autorităţilor referitoare la combaterea pandemiei Covid – 19, întâlnirea a oferit tuturor elevilor participanţi prilejul de a împărăşi cu proprii colegi, cadrele didactice şi alţi invitaţi la întâlnire, experianţa dobândită în urma lecturării anumitor opere literare, învăţămintele deprinse şi modul în care acestea le-au influenţat gândirea şi imaginaţia. Rând pe rând, elevii au vorbit despre operele citite (poveşti, basme, nuvele, romane etc), au prezentat diverse afişe, desene, colaje şi bannere etc, au citit scrisori adresate autorilor şi au povestit despre personajele din opere şi întâmplările prin care acestea au trecut. Toate creaţiile elevilor (atât cele individuale, cât şi cele colective), au fost expuse în cadrul unei expoziţii dedicate Zilei Internaţionale a Lecturii, amenajată în holul principal al şcolii.
Cadrele didactice au prezentat participanţilor detalii despre toate activităţile desfăşurate la clasă în cadrul acestui proiect.
La finalul activităţii, elevii au fost răsplătiţi cu diplome de participare şi cu premii (cărţi).