Sibiu-Hermannstadt, oraşul lucrului bine-neterminat

Sibiu-Hermannstadt, oraşul lucrului bine-neterminat

Ideea am prins-o demult, că e încă de pe vremea când primar era actualul preşedinte: dacă ai multe şantiere prin oraş, unii cred că "se face treabă".  Ca să suplimentezi ideea, nu aştepţi ca ceva să se termine, că începi altceva. Sibianul suportă, că prea mulţi sunt din naţia aia a lui "d-apăi cie să-i faaaci?" şi a lui "e bine că să face triabă". Turistul habar nu are, el vine la selfi la Podul Mincinoşilor, bea bere la terasă, se bagă în seamă la Zoo şi îşi lasă copiii să fugă după gâşte prin Muzeul Satului, nu are greţuri cu privire la infrastructură. Iar băştinaşul stă şi se înterabă câte decenii mai trebuie să aştepte până un amărât de pasaj, amărât dar esenţial, va fi dat în re-folosinţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Era vorba de "reabilitarea" lui conform unor idei fanteziste (despre care am mai scris) din vremea bugetării participative. Era vorba ca lucrările să dureze doar câteva luni, nu de alta, dar pasajul de la Bulevard e gata făcut, nu trebuia săpat din nou prin un km de stâncă de granit.

Era vorba multe. Chiar să fie gata pe 21 decembrie 2021, care oricum a fost un termen enorm de mare pentru ce promitea administraţia publică că face pe acolo, că doar nu reconstruiau toate turnurile Centurii a IV-a de fortificaţii.

Dar iată că termenul a trecut binişor, şantierul a rămas şantier, ca să treci dintr-o parte în alta trebuie ori să ocoleşti pe la Prefectură sau pe la pasajul celălalt, de la Dumbrava, ori să o iei cât se poate de ilegal şi riscant, peste drum.

Cică "investiţia" face o juma' de milion de euro, deşi mă întreb pe ce se duc banii aceia. Conform proiecţiile 3D, locul va fi belea, plin doar de tineri frumoşi şi liberi care belesc ochii în nişte ecrane. La fel, la cum se arată în aceeaşi realitate virtuală, "noul" pasaj are talentul de a se încadra în peisaj destul de "nu".

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cică de vină că nu e gata e că a fost iarnă  

Oficial, chestia aia neterminată se numeşte "Modernizare pasaj pietonal Bd. Victoriei-str. Şaguna". Este proiectată de SC Manadelucru SRL şi este tot construită de către SC Euras SRL. Lucrările au început, ţineţi-vă bine, pe 22 iunie 2021. Pasajul e gata încă din 21 decembrie tot anul ăla, iar ce vedem noi că e neterminat, doar ni se pare.

În altă ordine de idei, într-o jumătate de an nu au fost în stare să renoveze un lucru gata făcut de alţii. Lălăiala a fost definiţia după care au funcţionat această artificială "reabilitare" din motive de "just because" sau doar ca să arătăm că bunegetarea participativă prinde contur şi în realitate, exact cu ideea care trebuie.

În iunie 2019, Primăria anunţa că reia procedura de achiziţie pentru proiectarea aşa zisei modernizări a pasajului, că prima procedură, de la începutul lui iunie, s-a anulat din lipsă de oferte. Pe 16 decembrie 2019, Primăria anunţa că va moderniza, "pasajul pietonal subteran" şi a săltat valoarea investiţiei de la 150.000 euro la 692.595 euro, adică de 4.6 ori mai mult, pentru că ne permitem. Apoi nu ne-am mai permis, că valoarea investiţiei a mai scăzut la 569.441 euro, de 3,7 ori mai mult faţă de cât se estima în proiectul debugetare participativă din 2018.

Scuzele care încearcă să justifice lălăiala de pe şantierul pasajului ăluia atomic cu betoane, băncuţe şi ecrane, sunt comice.

Cică, "au apărut lucrări suplimentare". A, da? Au descoeprit pasajele-tuneluri subterane ale burgului şi vor să le re-acopere, că ele nu există. Sau au găsit comoara lui Burebista şi acum, acolo sunt 1000 de arheologi şi daci liberi şi efectiv nu se poate munci în acele condiţii.  Un alt motiv este, din câte citim pe la alţii că "sezonul rece" care nu a permis continuarea lcurărilor. Da, a fost foarte rece în sezonul rece, gerul întinzându-se pe durata, hăt, a mai patru zile chiar, de cum puenai mana pe lopată, îngheţai subit. Sau, OK, e mai rece decât în iulie dar în iulie veţi întrerupe iar, pentru că e caniculă. Mai aflu că virgulă contractul a fost suspendat, iar lucrările vor fi reluate atunci când temperaturile vor permite. Mai aflu, râzând în hohote de unul siungur, că termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit cu 30 de zile, şi că, bucurie, va fi gata pe 21 ianuarie. Dar acum e Velăntainz şi aştept comunicatul care să spună că mai e timp, că, de fapt, Ziua îndrăgostiţilor, la Sibiu, e pe 14 ianuarie că suntem un oraş aparte, nu ca Craiova sau Roşiori.

Cineva sper că glumeţ, a pus ca termen, pe panoul şantierului de la pasajul care stă degeaba, ca termen de finalizare, 21-12-2029-2031. Încep să îl cred. Până atunci, vă invităm să ocoliţi ep unde se ocoleşte. Că aşa se face şi la Viena, şi la Miunhen şi la Haidălberg.

Până una alta, avem din nou şi ca de obicei, la Sibiu-Neterminatstadt, ceva care aşteaptă să fie gata şi nu e. Apropo, ce mai face gardul de la Lacul lui Binder? 

 Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
14 februarie 2022 la 20:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 secunde
Sibiul rămâne în top 5 cele mai atractive orașe din România pentru locuire, dar pierde din avans
Sibiul își păstrează locul în elita orașelor românești considerate cele mai atractive pentru locuire, ocupând poziția a cincea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 minute
Tursib modifică temporar mai multe trasee în serile de 19 și 28 iunie
Tursib anunță modificări temporare ale circulației autobuzelor în serile de 19 și 28 iunie, când vor avea loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Avantajele economice ale Sibiului, prezentate la reședința Ambasadorului Elveției
Omul de afaceri sibian Viorel Helju a participat recent la o întâlnire de afaceri organizat la reședința Ambasadorului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Agricultura Sibiului se schimbă sub presiunea naturii tot mai capricioase: fermierii renunță la unele culturi și caută soluții pentru viitor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 12 ore
Urs semnalat în cartierul Lazaret din Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Locuitorii din cartierul Lazaret din municipiul Sibiu au primit, joi seară, un mesaj RO-Alert după ce prezența unui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 15 ore
A căutat aurul în mină, dar l-a găsit în oameni. Povestea lui Ioan Vulcan, jurnalistul care la 91 de ani încă adună povești
Prin satele și orașele județului Sibiu, cu un reportofon negru în mâna dreaptă și cu ochii zâmbind spre...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Studenți și profesori din întreaga lume vin la Sibiu pentru Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural
Sibiul devine, între 19 și 28 iunie, un important punct de întâlnire pentru educația artistică internațională. În cadrul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
A căzut un zid de la un monument istoric. Mare pagubă, nu e primul, nu va fi nici ultimul
Probabil vă va revolta acel "mare pagubă" din titlu dar asta este, puțini vor fi afectați de această...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Bărbat în stare gravă după ce a căzut de la înălțime, în Sibiu
UPDATE În ciuda eforturilor depuse, bărbatul în vârstă de 62 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.