Anual – în 27 ianuarie – este Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului, în memoria milioanele de femei, bărbaţi şi copii evrei, precum şi toate celelalte victime ucise în timpul Holocaustului. Din 2005, prin Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului a O.N.U., s-a desemnat această dată, ca zi internaţională în memoria zilei de 27 ianuarie 1945, când forţele aliate au eliberat lagărul de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirma (în 2021): «Antisemitismul a condus la Holocaust, dar, din păcate, nu s-a sfârşit odată cu eliberarea lagărelor de concentrare naziste. (…) Contextul pandemiei a alimentat, de asemenea, propagarea teoriilor conspiraţioniste şi a dezinformării, promovând adesea discursuri antisemite. (…) Avem datoria de a nu uita vreodată. (…) Pe măsură ce miturile conspiraţioniste se răspândesc pe platformele de comunicare socială, trebuie să educăm tânăra noastră generaţie împotriva antisemitismului. Având în vedere răspândirea dezinformării, autorităţile, platformele sociale şi utilizatorii trebuie să colaboreze pentru a se asigura că faptele istorice nu sunt denaturate – nici online, nici offline. Faptele contează. Istoria contează. Suntem hotărâţi să câştigăm această luptă. Europa prosperă atunci când comunitatea sa evreiască şi alte minorităţi pot trăi în pace şi armonie. Acesta este motivul pentru care, în cursul acestui an, vom prezenta o strategie privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti în Europa».

În contextul actual, marcat de criza sanitară şi tensiunea generată de potenţialul militar acumulat la graniţele Ucrainei, istoria online a judeţului Sibiu consemnează că de pe teritoriul municipiului Mediaş nu s-au făcut deportări ale evreilor!

Municipiul Mediaş, centrul zonal de dezvoltare al ținutului Târnavei – care după o toponimie secuiască ar putea fi şi „Ţara Vişinilor” –, a fost cunoscut (în mileniul II, după Hristos) şi sub numele „Media” (în latină), „Mediasch” (germană), „Medgyes” (maghiară), „Medwesch, Medves” (în dialectul săsesc), fiind atestat documentar numai la 1267, deşi cele 16 monumente istorice arheologice dovedesc o locuire veche pe aceste meleaguri. În categoria monumentelor arhitectonice se pot enumera 52 de monumente istorice. O serie de ansambluri și edificii – ansamblul urban „Centrul istoric al municipiului”, ansamblul bisericii evanghelice fortificate („Castelul”), ansamblurile urbane „Piaţa George Enescu”, „str. Johannes Honterus”, „piaţa Regele Ferdinand”, fosta mănăstire franciscană, biserica romano-catolică „Imaculata Concepţiune” şi Biserica „Înălţarea Domnului” şi mai multe case şi alte vechi instituţii locale -, păstrează vie memoria medievală şi modernă a unei cetăţi, care a dus o luptă multiseculară pentru a se menţine în topul centrelor regionale de conducere a Transilvaniei. Centrul istoric al oraşului  – un adevărat muzeu în aer liber,  supranumit capitala Ţării Vinului, (Weinland) – l-a inspirat pe scriitorul irlandez Bram Stoker, în a numi (în romanul „Dracula”) „vinul cel auriu de Mediaş”. Lecturând lucrarea lui Ştefan Ionescu: „Mediaş. Monumente medievale”, l-am descoperit pe călătorul Giovanandrea Gromo, cel care descrie Mediaşul acelor ani (1566-1567) „evident subiectiv şi nu întotdeauna bine informat: … Acest oraş este în mare decădere şi slab populat, cu toate că acolo se face un comerţ foarte viu cu diferite pânzeturi, atât de cânepă cât şi de in, care se vând la preţuri foarte mici. Casele sunt clădite în cea mai mare parte din piatră şi foarte frumoase …, dar sunt multe şi din lemn. Uliţele sunt podite în parte cu bârne de lemn şi sunt grozav de noroioase; şi într-un cuvânt acesta mi se pare cel mai trist oraş din toată ţara. Acesta este locul unde a fost decapitat faimosul Aloisio Gritti, de acei locuitori conjuraţi împotriva lui”.

Pastorul luteran Christian Schesäus (1535, Mediaş-1585, 30 iulie, Biertan) – cunoscut şi sub numele latinizat Christian Schesaeus, renumit poet umanist sas (comemorat UNESCO, în 1985) -, a scris în opera sa capitală „Ruinae Pannonicae” (publicată la Wittenberg, 1571): «În mijlocul ţinutului dacilor apare oraşul Mediaş” şi „numele lui este mai presus decât al altor oraşe din cauza războiului lui Gritti şi al darului lui Bachus”. Un alt călător, descrie un episod interesant privind tactica conducerii medivale: «Generalul imperial Carafa, o autoritate a vremii în probleme transilvane, propune respingerea confirmării minorului Apafi şi trecerea Transilvaniei în stăpânire monarhică, apelând la cea mai subtilă artă diplomatică: „cum timore et cum amore” (n.r.: „cu frică şi cu dragoste”). Frica putea fi inspirată de prezenţa masivă de trupe imperiale, iar iubirea putea fi inspirată prin menajarea susceptibilităţilor şi libertăţilor claselor care deţineau puterea în principat. Împăratul trebuia „să stăpânească sfătuind” şi să fie reprezentat de un guvernator».

Prezenţa evreilor în Transilvania a fost semnalată încă din evul mediu, ei fiind obligaţi să se stabilească numai în Alba Iulia; abia după revoluţia din 1848-1849, „minorităţile” au avut accesul în toate localităţile. La finele sec. XIX, comunitatea evreiască medieşană însuma circa 148 de familii, primul rabin fiind David Bäumel (din Wolfersdorf – Bohemia), căsătorit cu fiica unei familii bogate din Mediaş. Lui i se datorează construcţia sinagogii din Mediaş (1896), căreia i s-a adăugat o şcoală şi baia rituală, finanţate în aceiaşi perioadă, de preşedintele comunităţii Benjamin Czitron. După câteva decenii de activitate, după al doilea război mondial, comunitatea evreiască s-a împuţinat, mulţi evrei preferând să se stabilească în Israel, sau în străinătate, pentru ca după 1990, activitatea să înceteze oficial, iar Sinagoga să fie închisă. Frumoasa construcţie în stil eclectic (specialiştii susţin că are puternice influenţe romantice şi maure) este vizitabilă, existând proiecte ale societăţii civile de transformare în muzeu, centru cultural comunitar şi bibliotecă (după descoperirea unei colecţii de documente, în 2008). Aici s-a sărbătorit şi 120 de ani de la inaugurarea Sinagogii, constatându-se că imobilul nu este protejat, el nefiind inclus pe lista monumentelor istorice ale județului Sibiu, în vederea conservării şi asigurării unei protecţii şi conservări durabile.

În spiritul epocii, istoria românilor ar trebui să consemneze toţi românii laureaţi ai premiului NOBEL: omul de ştiinţă George Emil Palade (1912, Iaşi – 2008, SUA) – laureat pentru fiziologie şi medicină (în 1974), scriitoarea Hertha Müller (n.1953, Niţchidorf, jud. Timiş) – laureată, pentru literatură (în 2009), precum şi scriitorul şi filozoful umanist Elli Wiesel (1928, Sighet – 2016, SUA) – membru de onoare al Academiei Române şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Tânăr Wiesel a cunoscut antisemitismul român şi maghiar, fiind internat cu întreaga familie în lagărele de concentrare, fiind unul din supravieţuitorii ghetourilor de exterminare, marcat întreaga viaţă de ororile războiului mondial.

Ca luptător pentru drepturile omului şi cel mai mare scriitor și publicist al holocaustului, Elie Wiesel a primit o serie lungă de distincţii şi onoruri, fiind autor a numeroase lucrări şi cugetări. Amintim gândul său despre pace: „La paix n’est pas un don de Dieu à ses creatures. C’est un don nous nous faisons les uns aux autres” – „Pacea nu este un dar de la Dumnezeu creaturilor sale. Este un cadou pe care ni-l facem unul altuia”.

(va urma)